Ce ţi-ai putea dori într-o zi ploioasă, care vine după încă vreo câteva zile, tot ploioase? Ceva bun, cald și sentimentul de acasă. Alergând de ploaie și frig prin Cluj, acum vreo două săptămâni, m-au găsit niște prieteni și s-au gândit să mă ajute să-mi recâștig mojo-ul. Așa că m-au dus să mănânc ceva delicios, într-un local care arăta cam ca bucătăria mamei. Acum, se știe, în familia mea există niște tente săsești. Locul ăsta unde m-au dus prietenii mei arată ca o bucătărie vieneză. Așa îi și spune: Viena.
Înăuntru e cald, bine, miroase a prăjituri cu scorțișoară și vanilie, e lumină și atmosferă de ”acasă”. Mobilierul de lemn, pereții albi și fețele de masă în carouri alb cu roșu, ca în orice bucătărie de gospodină cochetă se potrivesc foarte bine cu zumzetul nemțesc care te întâmpină de la intrare.
Totul se desfășoară în reluare. Până să vină cineva să-ți ia comanda, ai timp berechet să fumezi o țigară, două sau să discuți cam ce-ai mai făcut de vreo două luni încoace. Nu-i neapărat un lucru rău, decât dacă ți-e foarte foame sau te grăbești. Nu era cazul meu, că tot ce căutam era niște căldură și ceva bun, într-o companie plăcută. În fine, la un moment dat a apărut și-un nene chelner, semiromân-semineamț care ne-a recomandat să nu comandăm 3 porții de clătite imperiale că sunt mult prea mari pentru 3 oameni. I-am ascultat sfatul și am luat doar două. Apoi am mai așteptat vreo 15-20 de minute să apară clătitele.
Am mai văzut eu clătite la viața mea, că sunt mare fan. Dar așa ca astea din Viena nu am mai mâncat niciodată. Sunt coapte și prăjite cumva, nu mi-am dat prea bine seama. Oricum, au gust de vanilie și scorțișoară. Nu-s dulci tare și-s pline de stafide. Mi-a plăcut că nu aveau brânză dulce în ele, că nu-mi place decât cea sărată. Am primit și gem bun cu care să le mâncăm, gem care era foarte aromat și foarte dulce. Cred că de afine sau ceva de genul, nu mai rețin bine.
Porțiile sunt imense. Se știe că nemții mănâncă mult, dar parcă nici chiar așa, mai ales că se presupune că mănânci clătitele astea ca desert după o masă copioasă. Noi, trei oameni, abia am fost în stare să mâncăm două porții. Ba, mai mult, prietena care a recomandat localul a luat și la pachet că rămăsese aproape o jumătate de porție nemâncată.
Prețurile sunt foarte bune, aș putea spune chiar că e un local ieftin, dacă e să fac un calcul de cât primești la cât plătești. Plus că atmosfera de ”acasă” nu se compară cu nimic în lume. Am mâncat, deci, bine și ne-am povestit o grămadă de lucruri. Mi-a plăcut și cred că voi mai trece pe la Viena când ajung la Cluj.
Cu nasu'n clătite, ca Pinochio | FoodCrew
[…] Până să mă pot hotărî, a durat ceva vreme. Dintr-o dată n-am știut dacă mai vreau clătite dulci sau sărate. Până la urmă am comandat sărate, cu brânză iute, șuncă și cașcaval. După care m-am […]
Nici un comentariu