Experiența picantă Lucas

Pe Lucas Super Sandwich i-am descoperit acum ceva timp, într-o duminică liniștită când căutam un loc să dejunez undeva în Piața Unirii, iar atunci mi-au produs o impresie cât se poate de plăcută. Pe atunci erau la început, fetele de după tejghea erau drăguțe, amabile, clienți nu erau așa mulți. Îmi amintesc și acum primul sandwich servit – cu piept de pui, și iaurtul proaspăt, care se potrivea minunat cu răcoarea dimineții de duminică.

Cred că mirosul de pâine caldă a fost cel care m-a îmbiat cel mai tare, curățenia cu care se lucra (fetele care preparau sandwich-ul purtau mănuși) m-a făcut să am încredere în produsele lor, și aspectul plăcut, ușor rustic m-a convins să iau loc la o  masă.

Cu experiența asta în gând am revenit în mai multe rânduri la de Lucas, însă cu fiecare revenire am fost din ce în ce mai dezamăgită. Mirosul de pâine caldă și cuptoarele au generat o căldură și un miros insuportabil, clientela crescuse, așa că trebuia să stai la coadă cam 15 minute ca să poți face comanda, și uneori chiar și 30 de minute să ți se prepare sandwich-ul, și, colac peste pupăză, fetele alea drăguțe nu mai dădeau așa multă atenție la aranjarea ingredientelor.

Cu ochiul critic de Cârtiță Pofticioasă, dar și îmbufnată că nu poate primi sandwich-ul mult rânvnit, urmăream cea mai proastă organizare pe care mi-a fost dat să o văd: o tanti se ocupa de pâinea din cuptor, iar o singură fată, lua un anumit număr de comenzi, și abia după ce încasa banii, prepara comenzile  în grabă. Observam, în același timp, cum decorul din jur se deforma sub influența foamei: pe jos erau căzute bucățele de mâncare pe care nimeni nu avea timp să le ridice (halal curățenie!), în aer plutea o agitație dată de clienții nerăbdători să-și primească sandwich-ul, și pe deasupra, mi-am dat seama că decorul tipic de fast-food (cu meniul spânzurat de perete) parcă nu se pupă cu mesele rustice. Iar când mi s-a servit un pahar de iaurt efectiv “clocit” de la căldură, imaginea aceea de duminică liniștită cu sandwich și iaurt proaspăt s-a șters complet din minte.

Cu toate astea, am mai revenit și cu alte ocazii acolo, și am mai observat ceva îmbunătățiri: personalul se înmulțise, se mișcau mai repede. În numeroasele reveniri am încercat o bună parte din meniu: sandwich cu ceafa afumată, cu mușchi țigănesc, dar nici unul nu m-a impresionat așa de mult ca Super Sandwich-ul Paprika Nădlac, pentru că Madam Cârtița este mare amatoare de picanterii.

Aseară am revenit acolo cu o foame nebună și cu dorința de a-mi iuți toate papilele gustative. Venisem înarmată să suport căldura, mirosul de mâncare, și cu răbdare de a sta la coadă. Dar surpriză – de data asta aveau aer condiționat, și lume nu era prea multă. Nici bucățele de mâncare pe jos, nici fete care se mișcau cu încetinitorul.

Mi-am primit Super Sandwich-ul Paprika, arătos precum cu plasă doldora plină cu bunătăți, cu ingredientele plasate proporționat. În super – pâinica proaspătă și gustoasă, despicată pe jumătate, unsă cu un sos de smântână cu boia, pe un platou de frunze de salată, erau bucățele de salam picant Nădlac și roșii. Nu îmi amintesc să mai fi fost și altceva, dar un lucru îmi amintesc cu siguranță – că era așa de bun încât m-am mânjit cu sosul respectiv până la urechi, și atât de iute încât mi-au dat mucii la nas.

Cu bunătatea asta de sandwich m-au recâștigat, așa că îi iert pentru ocaziile anterioare, pe motiv că am nimerit la ore de vârf (în jur de ora 21:00 – 22:00, când în Piața Unirii e forfotă mare) și “că se întâmplă și la case mai mari!”.

Programul lor e de Luni până Vineri între 8:00 – 24:00, iar Sâmbăta și Duminica de la 10:00 la 24:00. Comenzi preiau doar în perimetrul 0, după cum poate că știați.

Fiind în buricul buricului, prețul e mai mare, un sandwich mini e cam 5 – 7 RON, iar unul super, ajunge undeva între 8 -10 RON. Cum s-ar zice, mai scump, dar calitatea și cantitatea își spun cuvântul.

Mai știți alte locuri în Unirii unde se poate servi un sandwich proaspăt? O rețetă picantă poate?