Incursiune medievală la Camelot

Auzisem de multă vreme de restaurantul cu specific medieval Camelot și de vâlva creată în jurul numelui lor. Vâlvă datorată deopotrivă modului de servire – mâncare servită fără tacâmuri, un bol cu apă și petale de trandafiri pentru a te spăla pe mâini, dar și faimoaselor platouri, de dimensiuni uriașe. Suna îmbietor, așa că era imposibil să nu trecem și noi pragul Camelot-ului, ca să dezmințim miturile.

Situat în apropiere de complexul studențesc, mai exact la Barbu Iscovescu Nr. 2, restaurantul te întâmpină din exterior cu un aspect mai degrabă rustic decât medieval. Terasă cu flori, roți, mese normale. Deși ispitiți să rămânem pe terasă, am decis să intrăm pentru că terasa era prea îngrămădită lângă o parcare. Înăuntru impresia de rustic e și mai puternică: mult lemn, mese mari, podea de lemn scârțâitoare. Nu pot să zic că era în totalitate un decor țărănesc pentru că tapetul de lemn, scuturile, torțele și candelabrele erau totuși în stil medieval. În rest aerisit, luminos, spațios. Chiar foarte spațios – în față ne-a întâmpinat barul, în dreapta un salon mare, iar în stângă încă un salon.

Servirea care se vrea regească

Luăm loc la o masă lângă geam, în salonul din stânga. Un chelner amabil ne aduce meniul și ne întreabă dacă vrem ceva de la bar între timp: Apă plată cu lămâie. Între timp mă amuz puțin de aerul de băiețel îmbrăcat  în fetiță pe care i-l dă ținuta: purta pantalon negru, de costum, dar în partea de sus avea un fel de cămașă cu guleraș, cam zdrențuită ce-i drept, care îi “știrbea” puțin autoritatea. Chelnerițele  aveau un aer de hangiță ștrengăreață cu fuste lungi, învolburate.

În timp ce descifram fontul gotic din meniul de dimensiuni uriașe, pe hârtie gălbuie, și încercam să ma hotărăsc ce să comand, am simțit cu mi se leagă o bavețică albă și curată la gât. Între timp au aterizat pe masă apele, servite în carafe mari, de lut, tacâmurile, și în fața noastră platouri lunguiețe de lemn care serveau pe post de farfurii. Am fost puțin dezamăgită de apariția tacâmurilor – eu chiar vroiam să mănânc cu mâinile, făcea parte din experiență.

Meniul – ca o glumă la curtea regelui Arthur

Meniul era foarte variat și cuprinzător, pe lângă clasicele gustări, salate, porc-vită, desert, am mai întâlnit și ceva specificități de-ale locului. De exemplu, supele se numeau zemuri, și puiul era încadrat în categoria orătănii. Ne-am mai amuzat și pe seama altor denumiri: Puicuța proastă, Tropăitoare Pârăitoare, Măcănitoare umflată, Tolba lui Robin Hood, Na și Ție, Cel ce guițăie, etc etc, și am admirat și ceva “clasice”: Ciorba Tâlharilor, Grația lui Sir Vincent, Misterele Mesei Rotunde.

Ne-am oprit în final la secțiunea platouri, care le-a câștigat renumele. Deși nu eram neapărat în dispoziția de a consuma carne (din cauze unor deranjamente la stomac, dar despre asta mai târziu), am zis totuși să încercăm Platoul pentru două persoane. Se anunța un adevărat festin: 1/2 pui grill, coaste de porc rumenite, jambon, frigărui, garnituri, fructe, acrituri. Gură Mare nu s-a putut abține și a comandat totuși și o supă de pui.

Untură și ceapă din partea casei

După ce am comandat, chelnerul a venit cu un platou de lemn cu două tipuri de untură, albă și cu boia, și cu feliuțe de ceapă roșie în mijloc. Pe masă și-a mai făcut apariția un coșuleț de pâine prăjită, caldă, acoperită cu un șervet. Din partea casei.

Untură pe pâine nu mai mâncasem din copilărie (pentru că sunt reticentă în general față de grăsime), dar în combinație cu pâinea caldă  – pâine de vatră, și cu ceapa, a fost foarte gustoasă, lucru care m-a făcut să mănânc cam  4 – 5 feliuțe. Despre consecințele acestui act nesăbuit mai încolo.

La platou am avut nevoie de ajutor

În timp ce mai ronțăiam încă la pâine, văd un chelner venind cărând pe umeri platou imens, colorat îmbietor, și cum l-am văzut venind mă rugam din suflet să nu fie pentru noi, pentru că în niciun caz nu puteam face față la atâta mâncare. În felul lui de a merge  îmi aducea aminte de servitorii care cărau animalele spre a fi sacrificate. Teama mi s-a adeverit pentru că  platoul era pentru noi.

În fața mea era o aglomerare de carne, cartofi, legume, fructe, arăta ca prada proaspăt vânată și gătită. Ca să nu aveți dubii – Cârtița este adepta mâncărurilor ușoare, și a dulciurilor, în niciun caz al mâncării grase și al cărnurilor în exces. Iar porția mai mult decât imensă mă cam intimida ce-i drept.

Dar să purcedem în descrierea platoului: într-o parte fructele tăiate frumos – grapefruit, portocală, măr, pe un strat de cartofi prăjiți și cartofi la cuptor, o halcă imensă de pui (pe meniu scrie 1/2 dar era întreg), un jambon și niște costițe foarte grase, într-o parte varză călită cu cârnăciori și cu o frigăruie deasupra, și un aranjament de legume (salată de varză, roșii, castraveți murați).

Am început cu răbdare cu puiul, și încet încet le-am gustat pe toate: frigăruia m-a uns pe suflet, carnea de pui era foarte bine rumenită, salata și varza gustoase tare, doar carnea de porc mi s-a părut cam grasă. Am mâncat noi încet și pe îndelete, dar după scurt timp ne ghiftuiserăm nevoie mare, mâncare rămăsese suficientă, așa că l-am chemat pe Gigel să ne dea o mână de ajutor.

Bineînțeles puteam să rugăm chelnerul să ne pună la pachet, dar nu vroiam. Așa că ne-am mai dezintoxicat cu niște fructe până a venit Gigel, și în timp ce și el s-a înfruptat pe îndelete, simțeam cum se îngreauna “situația ” la stomac. Culmea e că mâncare tot a mai rămas, ca să vă dați seama de dimensiunile platoului.

Clientela

Nu am precizat nimic de persoanele din local, pentru că la momentul apariției noastre era cam gol: 2 clienți pe terasă, niște femei de la bucătărie la o masă. După ceva timp a apărut însă o familie care s-a așezat chiar la masa de lângă. După cât de tare vorbeau am înțeles că dama își serba ziua de naștere și că mai așteptau pe cineva. Între timp a mai sosit o familie cu un copil de 7- 8 ani, căruia se pare că îi era cam rău. Tot timpul cât am mâncat a trebuit să îi auzim cum debitează despre vomitatu’ copilului: “Gata, ai vomitat?” “Îți mai vine să vomiți”, “Săracu’ nici nu știe să își bage degetele pe gât”. Bine domne’, înțeleg că îi e rău copilului, dar la masa de lângă lumea mai mănâncă, nu trebuie să audă tot ce vorbiți.

Oricum mesele sunt foarte apropiate, deci e cam imposibil să nu auzi ce se vorbește la masa de lângă, dar mai dacă e plină de snobi care țipă ca la oi. Localul nu avea nicio vină, bineînțeles, dar nu e exclus să întâlniți niscaiva snobi pe acolo, că e răspândit în rândul lor.

Nota de plată

Festinul ne-a costat în jur de 150 RON, cu tot cu băuturi. Platoul a fost 100 Ron, și supa de pui ( care a fost o supă obișnuită) 12 RON.

Prețurile nu sunt deloc mici, nici la celelalte preparate, însă porțiile sunt foarte mari, iar platourile sunt în orice caz pentru mai multe persoane decât se specifică în meniu.

Fără să exagerez, platoul pentru 2 persoane ajunge lejer pentru 3-4 persoane înfometate.

Efecte secundare

Ei bine, efectele unturii mâncate cu poftă, combinate cu un stomac deranjat și cu mâncarea greoaie – carne, cartofi, ceapă, varză, au generat o indigestie de toată frumusețea, astfel Cârtița, în timp se scrie aceste rânduri încă se mai zbate între o crampă și o senzație de greață.

Sfatul meu este ca persoanele obișnuite cu o alimentație ușoară să nu exagereze cu platourile, și sa se axeze mai mult pe produsele vegetariene, pește, pui. Iar pentru cei obișnuiți cu orice fel de mâncare, le recomand să meargă acolo cu burta goală și la o oră nu foarte înaintată, pentru că mâncarea e de natură mai greoaie. Și NU exagerați cu untura cu ceapă!

De un lucru ne-am convins cu siguranță: Camelot e locul potrivit pentru o masă mai cu fast, mai deosebită, genul de loc destinat mai mult întâlnirilor în grup mai mare, într-o ambianță plăcută , cu o servire ok. Să vă pregătiți însă stomacul pentru a face față festinului și buzunarele pentru o notă de plată ridicată.