Incursiune medievală la Camelot

Camelot
Timișoara

Auzisem de multă vreme de restaurantul cu specific medieval Camelot și de vâlva creată în jurul numelui lor. Vâlvă datorată deopotrivă modului de servire – mâncare servită fără tacâmuri, un bol cu apă și petale de trandafiri pentru a te spăla pe mâini, dar și faimoaselor platouri, de dimensiuni uriașe. Suna îmbietor, așa că era imposibil să nu trecem și noi pragul Camelot-ului, ca să dezmințim miturile.

Situat în apropiere de complexul studențesc, mai exact la Barbu Iscovescu Nr. 2, restaurantul te întâmpină din exterior cu un aspect mai degrabă rustic decât medieval. Terasă cu flori, roți, mese normale. Deși ispitiți să rămânem pe terasă, am decis să intrăm pentru că terasa era prea îngrămădită lângă o parcare. Înăuntru impresia de rustic e și mai puternică: mult lemn, mese mari, podea de lemn scârțâitoare. Nu pot să zic că era în totalitate un decor țărănesc pentru că tapetul de lemn, scuturile, torțele și candelabrele erau totuși în stil medieval. În rest aerisit, luminos, spațios. Chiar foarte spațios – în față ne-a întâmpinat barul, în dreapta un salon mare, iar în stângă încă un salon.

Servirea care se vrea regească

Luăm loc la o masă lângă geam, în salonul din stânga. Un chelner amabil ne aduce meniul și ne întreabă dacă vrem ceva de la bar între timp: Apă plată cu lămâie. Între timp mă amuz puțin de aerul de băiețel îmbrăcat  în fetiță pe care i-l dă ținuta: purta pantalon negru, de costum, dar în partea de sus avea un fel de cămașă cu guleraș, cam zdrențuită ce-i drept, care îi “știrbea” puțin autoritatea. Chelnerițele  aveau un aer de hangiță ștrengăreață cu fuste lungi, învolburate.

În timp ce descifram fontul gotic din meniul de dimensiuni uriașe, pe hârtie gălbuie, și încercam să ma hotărăsc ce să comand, am simțit cu mi se leagă o bavețică albă și curată la gât. Între timp au aterizat pe masă apele, servite în carafe mari, de lut, tacâmurile, și în fața noastră platouri lunguiețe de lemn care serveau pe post de farfurii. Am fost puțin dezamăgită de apariția tacâmurilor – eu chiar vroiam să mănânc cu mâinile, făcea parte din experiență.

Meniul – ca o glumă la curtea regelui Arthur

Meniul era foarte variat și cuprinzător, pe lângă clasicele gustări, salate, porc-vită, desert, am mai întâlnit și ceva specificități de-ale locului. De exemplu, supele se numeau zemuri, și puiul era încadrat în categoria orătănii. Ne-am mai amuzat și pe seama altor denumiri: Puicuța proastă, Tropăitoare Pârăitoare, Măcănitoare umflată, Tolba lui Robin Hood, Na și Ție, Cel ce guițăie, etc etc, și am admirat și ceva “clasice”: Ciorba Tâlharilor, Grația lui Sir Vincent, Misterele Mesei Rotunde.

Ne-am oprit în final la secțiunea platouri, care le-a câștigat renumele. Deși nu eram neapărat în dispoziția de a consuma carne (din cauze unor deranjamente la stomac, dar despre asta mai târziu), am zis totuși să încercăm Platoul pentru două persoane. Se anunța un adevărat festin: 1/2 pui grill, coaste de porc rumenite, jambon, frigărui, garnituri, fructe, acrituri. Gură Mare nu s-a putut abține și a comandat totuși și o supă de pui.

Untură și ceapă din partea casei

După ce am comandat, chelnerul a venit cu un platou de lemn cu două tipuri de untură, albă și cu boia, și cu feliuțe de ceapă roșie în mijloc. Pe masă și-a mai făcut apariția un coșuleț de pâine prăjită, caldă, acoperită cu un șervet. Din partea casei.

Untură pe pâine nu mai mâncasem din copilărie (pentru că sunt reticentă în general față de grăsime), dar în combinație cu pâinea caldă  – pâine de vatră, și cu ceapa, a fost foarte gustoasă, lucru care m-a făcut să mănânc cam  4 – 5 feliuțe. Despre consecințele acestui act nesăbuit mai încolo.

La platou am avut nevoie de ajutor

În timp ce mai ronțăiam încă la pâine, văd un chelner venind cărând pe umeri platou imens, colorat îmbietor, și cum l-am văzut venind mă rugam din suflet să nu fie pentru noi, pentru că în niciun caz nu puteam face față la atâta mâncare. În felul lui de a merge  îmi aducea aminte de servitorii care cărau animalele spre a fi sacrificate. Teama mi s-a adeverit pentru că  platoul era pentru noi.

În fața mea era o aglomerare de carne, cartofi, legume, fructe, arăta ca prada proaspăt vânată și gătită. Ca să nu aveți dubii – Cârtița este adepta mâncărurilor ușoare, și a dulciurilor, în niciun caz al mâncării grase și al cărnurilor în exces. Iar porția mai mult decât imensă mă cam intimida ce-i drept.

Dar să purcedem în descrierea platoului: într-o parte fructele tăiate frumos – grapefruit, portocală, măr, pe un strat de cartofi prăjiți și cartofi la cuptor, o halcă imensă de pui (pe meniu scrie 1/2 dar era întreg), un jambon și niște costițe foarte grase, într-o parte varză călită cu cârnăciori și cu o frigăruie deasupra, și un aranjament de legume (salată de varză, roșii, castraveți murați).

Am început cu răbdare cu puiul, și încet încet le-am gustat pe toate: frigăruia m-a uns pe suflet, carnea de pui era foarte bine rumenită, salata și varza gustoase tare, doar carnea de porc mi s-a părut cam grasă. Am mâncat noi încet și pe îndelete, dar după scurt timp ne ghiftuiserăm nevoie mare, mâncare rămăsese suficientă, așa că l-am chemat pe Gigel să ne dea o mână de ajutor.

Bineînțeles puteam să rugăm chelnerul să ne pună la pachet, dar nu vroiam. Așa că ne-am mai dezintoxicat cu niște fructe până a venit Gigel, și în timp ce și el s-a înfruptat pe îndelete, simțeam cum se îngreauna “situația ” la stomac. Culmea e că mâncare tot a mai rămas, ca să vă dați seama de dimensiunile platoului.

Clientela

Nu am precizat nimic de persoanele din local, pentru că la momentul apariției noastre era cam gol: 2 clienți pe terasă, niște femei de la bucătărie la o masă. După ceva timp a apărut însă o familie care s-a așezat chiar la masa de lângă. După cât de tare vorbeau am înțeles că dama își serba ziua de naștere și că mai așteptau pe cineva. Între timp a mai sosit o familie cu un copil de 7- 8 ani, căruia se pare că îi era cam rău. Tot timpul cât am mâncat a trebuit să îi auzim cum debitează despre vomitatu’ copilului: “Gata, ai vomitat?” “Îți mai vine să vomiți”, “Săracu’ nici nu știe să își bage degetele pe gât”. Bine domne’, înțeleg că îi e rău copilului, dar la masa de lângă lumea mai mănâncă, nu trebuie să audă tot ce vorbiți.

Oricum mesele sunt foarte apropiate, deci e cam imposibil să nu auzi ce se vorbește la masa de lângă, dar mai dacă e plină de snobi care țipă ca la oi. Localul nu avea nicio vină, bineînțeles, dar nu e exclus să întâlniți niscaiva snobi pe acolo, că e răspândit în rândul lor.

Nota de plată

Festinul ne-a costat în jur de 150 RON, cu tot cu băuturi. Platoul a fost 100 Ron, și supa de pui ( care a fost o supă obișnuită) 12 RON.

Prețurile nu sunt deloc mici, nici la celelalte preparate, însă porțiile sunt foarte mari, iar platourile sunt în orice caz pentru mai multe persoane decât se specifică în meniu.

Fără să exagerez, platoul pentru 2 persoane ajunge lejer pentru 3-4 persoane înfometate.

Efecte secundare

Ei bine, efectele unturii mâncate cu poftă, combinate cu un stomac deranjat și cu mâncarea greoaie – carne, cartofi, ceapă, varză, au generat o indigestie de toată frumusețea, astfel Cârtița, în timp se scrie aceste rânduri încă se mai zbate între o crampă și o senzație de greață.

Sfatul meu este ca persoanele obișnuite cu o alimentație ușoară să nu exagereze cu platourile, și sa se axeze mai mult pe produsele vegetariene, pește, pui. Iar pentru cei obișnuiți cu orice fel de mâncare, le recomand să meargă acolo cu burta goală și la o oră nu foarte înaintată, pentru că mâncarea e de natură mai greoaie. Și NU exagerați cu untura cu ceapă!

De un lucru ne-am convins cu siguranță: Camelot e locul potrivit pentru o masă mai cu fast, mai deosebită, genul de loc destinat mai mult întâlnirilor în grup mai mare, într-o ambianță plăcută , cu o servire ok. Să vă pregătiți însă stomacul pentru a face față festinului și buzunarele pentru o notă de plată ridicată.

 

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Camelot

Acest restaurant s-a închis. Descoperă ce e nou în oraș.

[…] Incursiune medievala la Camelot […]

Casa Bunicii | FoodCrew

28 October 2010 at 20:58

[…] prezența copiilor mici poate fi foarte obositoare în restaurante – vezi întâmplarea de la Camelot. Explicația – restaurantul are un spațiu de joacă special amenajat pentru cei mici, […]

[…] cu perioada aceea face ca aspectul restaurantului să fie şi mai dezamăgitor decât cel al Camelotului spre exemplu. Pe de altă parte, ţepele destul de înalte, armele expuse pe pereţi şi pânzele […]

Comentarii

Ama

11 August 2010 at 15:32

Nu am mai fost de mult la camelot, dar ma bucur sa aflu ca si-au pastrat aceleasi obiceiuri – painea calda cu untura si ceapa rosie si portiile uriase ;))

Cand mai mergeam la ei am observat (sa ma corectezi daca gresesc) ca nu serveau orice carne de pui. Tin minte ca friptura de pui si de gasca trada ca nu erau animale de rand, de supermarket, ci animale mai de soi ales, grase, de curte.

    Gură Mare

    11 August 2010 at 16:23

    Eu nu ştiam detaliile astea. Data viitoare o să-i întreb.

Cârtița Pofticioasă

11 August 2010 at 16:17

Salut,

Așa e, puiul nu aveau gustul clasic de pui de supermarket, era o carne mai grasă.

Era și un pui imens, mai degrabă o găină. :))

veveritza pofticioasa

11 November 2010 at 11:19

Eu am o singura problema cu ce se serveste la Camelot. Nu inteleg de ce se aduce platoul cu carne impanat cu banane, kiwi, portocale, mere, etc. si cu putina garnitura normala (cartofi, varza, etc.) si si mai putine salate si muraturi. Nu stiu cum sunt altii, dar eu nu pot manca pui prajit sau frigarui cu feliute de banane si muscand vartos dintr-un kiwi..

    Cârtița Pofticioasă

    11 November 2010 at 12:39

    Veverițo, nu știm daca este vreun obicei medieval, cert e o porție mai zdravănă de acrituri nu ar strica la toată porția imensă de carne a platourilor!

    Infidel Gastro

    11 November 2010 at 19:32

    Hehe, vorbeşti pe limba mea 🙂

    Ce spui despre o recenzie cap-coadă pe FoodCrew cu rating inclus?

SSebastian

29 January 2012 at 2:05

Prima data am fost acolo in urma cu vreo 4 ani. Cu toate ca as fi incercat mancarurile – poate mai mult atras de atmosfera medievala decat de foame – s-a nimerit sa beau doar un suc.
Anul trecut prin mai, am fost a doua oara. Inainte sa plec de acasa am cautat locatia Camelotului raportat la Universitatea de Vest. Fiind aproape am mers de la Universitate pe jos. Mi s-a parut cam complicat sa ajung la el printre blocuri. Daca nu as fi avut “serviciu harta” pe mobil nu stiu daca m-as fi descurcat fara indicatii.
Pentru ca terasa nu are “priveliste” am intrat impreuna cu amicul meu in restaurant.
Amicul meu a comandat meniul zilei – supa de varza si daca bine imi amintesc tocanita de carne de pui si cartofi piure -, iar eu dupa un lung studiu al preturilor in primul rand – care mi s-au parut mari -, al numelor mancarurilor si al descrierilor lor, am comandat adormirea domnitei – piept de pui, cartofi pai si sos de mere.
Dupa ce am comandat a venit “scutierul” sa ne lege beveticile. Amicul meu fiind la costum a fost amuzant.
Am primit untura – de porc alba, de gasca rosiatica -, ceapa – la fel, alba si rosie – si painea calda – cred ca de casa – prajita, inca calda.
Faza proasta e ca atat de buna e painea cu untura si ceapa ca nu te poti abtine sa nu o mananci si e mai greu apoi cu ce ai comandat.
Amicul meu a zis ca a fost bun meniul zilei – in cate locuri am fost cu el s-a declarat multumit asa ca… -, iar adormirea domnitei mele a fost in regula. S-a potrivit bine sosul de mere cu restul. De obicei evit mancarurile mai neobisnuite – cel putin asa le consider eu, in cazul de fata cartofi, carne cu sos de mar -, desi o data am incercat in austria carne, cartofi si sos de cirese.
Revenind la preturi, daca nu mananci acolo zilnic si nu trebuie sa achiti tu nota de plata si pentru altii, o data pe saptamana se poate merge.
Mi-ar fi placut ca “scutierul” sa vorbeasca ca si in descrierile mancarurilor si sa existe portii mai mici, pentru ca mie cel putin nu imi convine sa dau 100 lei pentru un platou si sa nu fie pe placul meu, deci bani aruncati.
Oricum… de vreo 7 luni ma gandesc cum sa ajung la Camelot sa mananc paine cu untura si ceapa si adormirea domnitei.

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul