Cu nasu’n clătite, ca Pinochio

Plictisită și sătulă de gătit, m-am hotărât să mă răsfăț aseară. Știam eu de pe vremea când umblam prin Complex că există acolo niște clătite cum numai în fragedă pruncie am mai mâncat. Știți gustul acela de clătite cu gem sau cu Finetti, proaspăt făcute și bine mirositoare? Mno, dacă vi-i dor și v-am făcut poftă, dați o fugă până la Pinochio. Da’ grijă, că s-au mutat, nu mai au toneta aia ambulantă de peste drum de Cofetăria Trandafiru și Happy (oare mai există Happy? și, dacă nu, cum îi spune acum?).

M-a învârtit puțin până să îmi dau seama unde s-au mutat, dar am mers după mirosul delicios, până i-am dibuit. Acum sunt acolo, lângă Napoleon, între căminele 12 și 17. Da, lângă parcarea aia mare și tot timpul plină, de ai toate șansele să leșini de foame până să găsești unde să-ți lași mașina. În fine, când mă lovește câte o poftă din asta, trec peste orice. Așa că am înjurat puțin în gând și până la urmă am găsit și loc de parcare.

În clătitărie, două fete drăguțe, cam obosite (dar drept e că era destul de târziu, trecut de 10 seara) și un miros, de te ia cu amețeală. Am rămas holbându-mă pe pereți vreo 3 minute, că au meniurile afișate. Până să mă pot hotărî, a durat ceva vreme. Dintr-o dată n-am știut dacă mai vreau clătite dulci sau sărate. Până la urmă am comandat sărate, cu brânză iute, șuncă și cașcaval. După care m-am hotărât să iau la pachet și o clătită cu nutella, nucă și migdale. Am luat loc la o masă și am așteptat.

Chiar dacă am fost singurul client, tot a durat vreo 10 minute să mi le pregătească, pentru că le fac acolo, pe loc, să fie proaspete. Timp suficient să admir meniurile de pe pereți, să observ că e curat la ei, că fețele de masă sunt aranjate la dungă și că unul din afișe anunța sandwich-uri sănătoase în curând. Fetele spun că în maxim câteva zile au și sandwich-urile minune. Acum eu n-o să mă deplasez până în Complex să-mi cumpăr un sandwich, fie el și de la clătităria mea preferată. Dar mă gândesc că cei care locuiesc prin zonă s-or bucura de ceva diversitate și opțiuni noi pe lângă tot fast-food-ul de care colcăie zona.

Mi-am primit clătitele, am plătit fix 17 lei și am plecat acasă să le savurez. Nu-mi place să mănânc singură, așa că le-am rugat pe fete să mi le împacheteze pe amândouă. Delicioase clătite, cum vă spuneam. Eu am mâncat cam jumătate din prima și o treime din a doua, că sunt imense și stomacul meu nu duce mai mult. Pentru un mascul înfometat e suficientă o clătită, maxim o clătită și jumătate. Asta mi-a confirmat prietenul cu care le-am împărțit și s-a declarat sătul după ce a mâncat jumătate de clătită sărată și două treimi din cea dulce.

Ne-am satisfăcut pofta de clătite cu câte 8.5 lei fiecare, ne-am săturat și ne-am bucurat ca doi copii de clătite adevărate. Mă gândesc acum… unde altundeva în Timișoara mai sunt clătite bune? Poate găsesc și mai aproape de Unirii, să nu mai merg până în Complex de fiecare dată.