La “lectură” pe Lipovei…

Răsfoind aici pe site lista localurilor din Timişoara despre care s-a scris, constat cu surprindere că lipseşte Song Du. Fiind totuşi un restaurant destul de cunoscut, am purces la treabă.

Pentru cei care n-au luat încă masa de la Song Du precizez că se află pe Calea Lipovei la nr. 74.

Preparatele de la Song Du le-am încercat prima dată în urmă cu aproximativ 3 ani, dacă nu mai mult, fiind la o prietenă care comandase la domiciliu. Tot atunci am gustat pentru prima dată şi tăiţeii de fasole pe care i-am încercat după o vreme şi la Marele Restaurant Chinezesc de pe Bărnuţiu, dar n-au fost la fel de savuroşi ca la Song Du.

Mergând pe mâna prietenelor mele am luat pui în sos dulce-acrişor după care sunt înnebunită în general, iar cel de la Song Du pur şi simplu m-a cucerit.

Au urmat şi alte comenzi acasă, nelipsitul pui de care aminteam alături de nelipsiţii tăiţei de orez cu legume. Recent însă mi se făcuse poftă de orez cantonez, pe care la fel, îl încerc cam prin toate restaurantele chinezeşti. Mare mi-a fost însă dezamăgirea când am descoperit că în caserola perfect închisă menită să menţină cald preparatul, era nişte orez fiert ca pentru regim, sec, nesărat, un orez banal în care s-au aruncat câteva boabe de mazăre, un orez care nu avea acea savoare de ou şi de şuncă. Poate de aceea la ei nici nu se numeşte cantonez, ci Yangzhou. Poate în chineză acest nume avertizează ce urmează să primeşti… Până la această comandă am fost încântată de Song Du. Porţia de tăiţei de orez comandată şi ea tot atunci a fost aproape jumătate din porţia de altădată.

Întâmplarea a făcut ca de curând să fiu plecată din oraş şi m-am întors prin Lipovei împreună cu un prieten. Fără să stăm pe gânduri ne-am oprit la Song Du curioşi de cum se prezintă localul în interior. E un restaurant tipic chinezesc, dar mă aşteptam să fie aşa. Parcă totuşi nu e atât de încărcat ca altele. E localizat pe 2 niveluri şi nu impresionează cu nimic. Ne-am aşezat la o masă la etaj unde era aproape plin, fiind în jurul orei 8 seara. O chelneriţă chinezoaică tinerică ne-a adus îndată meniurile şi ne-am pus pe studiat. Eu mai puţin. Ştiam deja ce vreau. Nu e greu de ghicit. 🙂 Pui în sos dulce-acrişor, pe care încă îl consider cel mai bun din oraş, alături de spaghete cu legume de data aceasta. Prietenul meu a luat tăiţei de orez cu legume şi platou încins cu carne de porc sichuan. Eu am fost mulţumită de alegerea făcută, deşi spaghetele nu le întreceau pe cele din mall care mie mi se par cele mai bune, iar prietenul meu s-a declarat şi el mulţumit. El a cerut să i se aducă beţişoare în loc de tacâmuri, fiind mai priceput în ale chinezismelor, iar chelneriţa a fost atât de surprinsă de această solicitare încât l-a întrebat de 3 ori dacă beţe vrea. Eu una nu am prea înţeles mirarea asta în condiţiile în care nu mai e nimic ieşit din comun ca un român să ştie folosi beţişoarele.

Şi pentru că ne-am întins la poveşti a mai fost loc şi de desert. De obicei sar peste desert pentru că de puţine ori intră. Deşi porţiile de la Song Du nu sunt cele mai mici, trebuie să menţionez că nu sunt nici cele mai mari pentru preţul care nu se lasă mai prejos în faţa celorlalte restaurante chinezeşti.

Ca desert îmi doream de multă vreme să gust laptele pane, aşa că i-am sugerat prietenului meu să-şi comande el. 🙂 Eu am luat plăcintă cu mere cu sos de portocale. Am împărţit, desigur, frăţeşte totul.

Laptele prăjit n-a fost rău. E un fel de gris cu lapte cu un pic de făină ca să-l lungească probabil şi să-l poată prăji mai bine ca un pane. În schimb plăcinta de mere nu era altceva decât rondele de mere trase prin pesmet şi prăjite servite alături de un sos de portocale extrem de acru. Nu mi-au plăcut deloc.

Sunt curioasă cum e la Song Du puiul sichuan, alt preparat preferat de-al meu. Am observat că şi ei îl fac cu ceapă, ca la Beijing, ceea ce nu-mi place. Sper însă că la gust să fie totuşi mai bun.

Prietenul meu a băut la urmă un fel de ţuică tradiţională, nu-mi amintesc exact denumirea, să-mi fie ruşine. I-a fost servită foarte drăguţ în recipiente de ceramică.

Dacă Google Translate nu minte de data asta, cum are obiceiul, Song Du înseamnă “lectură”. Hmmm… 🙂

Pe noi acest răsfăţ ne-a costat în jur de 100 de lei. Ah, şi am plecat acasă cu o pereche de beţe (trecute pe nota de plată, bineînţeles) cu promisiunea faţă de mine că voi învăţa să le folosesc 🙂

Gānbēi!