Fum mult şi mâncare aşa-şi-aşa la Pizzeria Rebecca

Din diverse cauze (lipsă bilete pentru meciul de sâmbătă, locuit în zona pizzeriei, prea multă alergătură pentru mâncat acasă), sâmbătă am decis să ne aventurăm spre acest local. Spun aventurăm pentru că, din experienţa anterioară, ştiam că acolo persistă în 90% din timp un fum gros de ţigară şi un sistem de ventilaţie slăbuţ, ca şi inexistenţa oricărei terase. Ceea ce, pentru un început de primăvară, e de-a dreptul trist, mai ales pentru nişte nefumători.

Am ajuns, am luat loc într-o bancă de lemn (aşa cum sunt toate, aspect de terasă doar că într-o cameră închisă complet), la o masă de lemn, şi am aşteptat chelneriţa, dar şi începutul meciului. Când a ajuns, domnişoara ne-a adresat întrebarea clasică “Ce doriţi?”, moment tocmai bun pentru a cere un meniu. Adus, studiat, ales o pizza ţărănească (mozzarela, bacon, ciuperci, ceapă, măsline, şuncă, cârnaţi) plus două beri şi asistat la meci.

Acum, atmosfera e destul de naşparlie deoarece fumul este omniprezent şi geamurile bine bătute în cuie. (Sugestie pentru patroni, dacă citesc aici: Ar fi mult mai bine să daţi jos geamurile respective la începutul sezonului de vară. Ar atrage clienţi mult mai mulţi.) Apoi, spaţiul nu este prea primitor, ci destul de auster pereţii fiind decoraţi cu motive fotbalistice şi chiar beristice, iar spaţiul destinat nefumătorilor comunică, prin câteva gemuleţe, cu cel principal, pentru fumători. Deci, urât de tot. Destul de curat pe mese şi pe jos, nu am sesizat probleme.

Mâncarea – ori am fost eu în ziua ghinionistă, ori chiar pun ceva ciudat în pizza. A noastră a fost 15 lei, majoritatea sortimentelor de pizze costă 15 lei la ei, indiferent de ingrediente. Am testat de 3 ori pizza de la ei şi de 2 ori (inclusiv acum) mi-a fost rău după. Asta în ciuda faptului ca ingredientele aveau gust bun, erau proaspete şi suculente, iar aluatul de pizza era unul dintre cele mai bune pe care le-am gustat în România. Deci, nu ştiu unde a fost problema dar nu e de neglijat aspectul…

Meniul e destul de diversificat, vreo 40 de feluri de pizza, minuturi, garnituri, clătite ca desert şi ceva salate. Din păcate, ca minus, nu sunt menţionate ingredientele picante (cum au fost feliile de cârnat de pe pizza noastră), deci aveţi grijă. Mie nu mi-au picat tocmai bine, fiind nevoită să le dau la o parte în timp ce mâncam. De asemenea, nu servesc ketchup decât la cerere, din nişte sticle de plastic cumpărate din comerţ.

Băutura – decentă, la 500 ml. Beck’s lemon – 4,6 lei, Ursus – 4,6 lei, Skol la halbă – 2,9 lei, Skol la sticla – 3,5 lei. Au doar sucuri din gama Pepsi, la 250 ml dar, însă nu mai reţin preţurile.

Apropo de atmosferă, pe măsură ce meciul avansa, spiritele s-au mai încins din cauza consumului de bere (şi a fumului), astfel încât am avut parte şi de o gamă nesfârşită de vorbe frumoase cărora le lipseau şi cele mai elementare acorduri între subiect şi predicat sau substantiv şi adjectiv.

Per total, o seară aşa şi aşa, cu mâncare aşa şi aşa şi atmosferă aşa şi aşa. Nu cred că mă mai prind p-acolo, chit că trebuie să merg pe jos 40 minute până la o pizzerie decentă cu terasă.

Există în Timişoara localuri în care poţi să ai parte de servicii decente, fie chiar şi în timpul unui meci?