Aşa cum suntem obişnuiţi de câţiva ani, începutul primăverii îşi pune amprenta în centrul oraşului nu doar prin florile frumos colorate, ci şi prin căsuţele răsărite mai ceva ca panseluţele.
Primăvara aceasta însă n-a fost atât de productivă precum precedentele în privinţa căsuţelor de lemn menite să ne îmbie cu tot felul de bunătăţi sau kitsch-uri. De ce? Personal nu ştiu răspunsul, dar dacă era să mă iau după îmbulzeala din iarnă puteam să jur că şi primăvara va fi la fel.
De data aceasta mi se pare o harababură totală amplasarea căsuţelor. Parcă n-are niciun sens ordinea, iar săracii porumbei… par debusolaţi total.
Ce mă surprinde mai mult este lipsa aproape totală a căsuţelor care ne îmbiau până acum cu mici, cârnăciori, hamsii şi toate cele din această categorie.
O noutate însă este o căsuţă care se prezintă drept “Happy Pasta” şi de la care putem servi câteva bunătăţi chinezeşti la preţuri destul de mici. N-am ezitat să mă opresc la ei şi să studiez lista de meniu. Un meniu care nu e prea variat, adevărat, şi care se prezintă cam aşa:
– tăiţei de orez cu legume, porţie mare la 5 lei, porţie mică la 4 lei
– extra felii pui pentru tăiţei – 1 leu
– rulouri cu legume – 5 lei
– răvaşe dulci – 0,50 lei
Ce puteam să încerc în afară de tăiţei? 🙂 Pui nu mai era la ora la care am ajuns eu, cam 4 după-masa. Iniţial nu am înţeles ce e cu preţul acela mic la pui, dar mi-au explicat fetele care serveau că de fapt sunt câteva feliuţe care se pun deasupra tăiţeilor. Meniul nu era foarte explicit în acest sens. La fel mi-au spus că tăiţeii sunt de orez, deşi nu sunt din aceia subţiri cu care suntem noi obişnuiţi.
Am optat pentru o porţie mare. Ambalajul frumos m-a dat gata şi eram sigură că voi mai reveni.
Diferenţa dintre ambalajul pentru porţie mare şi cel pentru porţie mică nu este una extrem de mare, deşi nu înţeleg cu adevărat rostul acestei diferenţe pentru că porţia mare nu ocupă nici măcar jumătate din ambalaj. N-am văzut decât când am ajuns acasă.
Am fost întrebată dacă doresc un sos alături sau beţişoare, lucru care mi-a plăcut.
Căsuţa cu pastele fericite are numărul 13 din câte îmi amintesc şi este cam vis-a-vis de restaurantul Lloyd.
Ce pot spune despre aceşti tăiţei este că au într-adevăr multe legume şi chiar de care nu am mai gustat la acest preparat prin localurile cu mâncare chinezească şi anume: morcovi, ardei, ceapă, ciuperci, praz, varză.
Pentru mine pastele au fost o încântare, bine făcute cu sos de soia aşa cum trebuie. În schimb legumele nu m-au impresionat. Mi s-a părut o combinaţie cam nepotrivită. Era suficient să fie doar varză şi morcovi, cum se obişnuieşte.
Sunt sigură că amatorii de legume le vor aprecia probabil mai mult decât am făcut-o eu. 🙂
Se pare că în perioada aceasta vizita mea pe la căsuţe s-a încheiat. Cel puţin la mâncare pentru că nu mai am ce să încerc. Noroc că mai există şi kurtos kalacs. 🙂
Completare ulterioară:
Revin cu o completare după ce tocmai m-am întors din centru. Se pare că şi-au lărgit gama de tăiţei. La 4 lei avem de ales între paste bolognese, tăiţei cu varză, tăiţei cu brânză şi ciuperci şi tăiţei cu mac. Tăiţei de casă zic ei. Tagliatelle după cum le mai ştim.
Nu ştiu dacă e valabil doar pentru astăzi, dar se pot gusta la alegere. Eu i-am încercat pe cei cu brânză şi ciuperci şi au fost buni. Era şi un iz de broccoli acolo, doar brânza era mai degrabă smântână, adică nu i-am simţit gustul, dar repet, n-au fost răi.
Se mai pot gusta şi mini rulouri cu sos alături. Aşa că dacă sunteţi amatori, grăbiţi-vă pentru că nu se ştie cât timp se vor mai putea gusta pe gratis.
Şi pentru că “Happy Pasta” nu încetează cu surprinzele şi noutăţile, mă văd nevoită să revin povestindu-vă de alte două descoperiri: papanaşi fierţi şi tăiţei cu nucă.
Papanaşii nu arată extraordinar de bine, nu sunt tocmai închegaţi, dar la gust sunt buni dacă mai adăugaţi puţin zahăr. Pentru nişte papanaşi fierţi, chiar şi pentru cineva ca mine care îi preferă pe cei prăjiţi, au notă de trecere. Şi încă una mare. 🙂
Cât despre tăiţei, un adevărat deliciu! Chiar dacă erau farfalle. 🙂 N-am mai mâncat niciunde, niciodată, tăiţei cu nucă atât de buni. Iar pentru acest lucru, am ridicat şi nota dată anterior pentru mâncare.
În total pe tăiţei şi papanaşi am plătit 9 lei.
Sunt curioasă cu ce mai urmează să ne surprindă această căsuţă. Personal data viitoare sper să reuşesc să încerc tăiţei cu varză, de care la ultima mea vizită nu au avut.
Noutăţi la Târgul de Paşte | FoodCrew
[…] cum am promis în review-ul precedent, am revenit la Happy Pasta pentru a încerca tăiţeii cu varză. Adevărul e că au fost sub […]
Mâncare la Târgul de Crăciun din Timișoara | FoodCrew
[…] M-am cam săturat de aceleaşi produse pe care le găsim la târg. Vreau să mai apară şi altceva, cum a fost de Paşti taraba cu paste. […]
Orez cantonez cu pui de Vasile Alecsandri | FoodCrew
[…] pus la pachet în cutie specială de mâncare chinezească, identică cutiilor din care am primit paste cu legume la Târgul de Paşte sau în ambalaj normal de pachet. Am spus că mi-e indiferent. Bineînţeles că în acest caz am […]
Comentarii
Thai Chili
Hmm, suna bine, merita o incercare. Si o recomandare, daca se poate, in cazul in care te intelegi bine cu placinta ardeleneasca. Exact langa taraba cu bilete si suveniruri pentru FC Poli, exista o taraba unde au si kurtos kolacs, dar si cea mai buna placinta ardeleneasca pe care am mancat-o prin partile astea. Destul de mare si deloc saraca in umplutura, la doar 3 lei. Chiar m-a facut sa-mi aduc aminte de placintele de odinioara mancate prin Ardeal, pe la bunici.
Naiada
Am chiar încercat-o pe cea cu varză. 🙂 Cu adevărat bună, nu arsă cum se întâmplă de obicei cu plăcintele de genul acesta. Mi-a plăcut şi îmi pare rău că n-am făcut şi poză s-o adaug aici. Am luat de la ei şi kurtos kalacs, care, deasemenea, a fost excelent în comparaţie cu alte căsuţe unde nu întotdeauna e atât de reuşit.
Voi mai trece pe la ei cu siguranţă. 🙂
Veveriţa Mâncăcioasă
Cum e placinta asta ardeleneasca? N-am auzit de ea in viata mea.
Naiada
La acea căsuţă scrie “plăcintă codrenească” şi dacă dai un search în google aşa la imagini, sigur o recunoşti. 🙂 Se găseşte la noi prin pieţe, Badea Cârţan, Iosefin, dar şi pe Alecsandri mai nou. E plăcinta aceea ba cu cartofi, ba cu varză ori cu brânză. Dar într-adevăr, nu se compară cu cea de la căsuţa cu pricina. 🙂
Veveriţa Mâncăcioasă
@Naiada
N-am auzit / mancat in viata mea. Eu sunt mult mai de la sud si de unde vin eu nu se face asa ceva. (In schimb, ca tot te-am vazut la un alt topic comentand despre: Se fac papanasi doar fierti. :))) )
Veveriţa Mâncăcioasă
@Veveriţa Mâncăcioasă
La acest topic, sunt ametita. Am ajuns sa ma quoteez eu pe mine ma. Si n-am baut nici macar suc. :)))))
Naiada
Veveriţo, în acest caz e musai o ieşire la plăcintărit. Dacă eşti fan plăcinte. 🙂