Chinezii noştri din Oradea: Fast Food-ul din Lotus Center

Fast Food Chinezesc Lotus
Oradea

Când treci prin Lotus Center grăbit înspre filmul care urmează să-nceapă, şi te gândeşti că sigur n-o să-ţi ţină de foame nachos-ul sau popcorn-ul ei bine… ai o singură soluţie: te-ndrepţi, fireşte, înspre Food Court, ca-n orice mall care se respectă, nu? Ei bine, surpriză: în Oradea, Lotus Center e în renovare: deci nici vorbă de mâncarea cu care te-ai obişnuit… Aşa că, purced în căutarea a ceva comestibil şi săţios, şi deschis la 9 şi ceva seara. Aşa am dat peste Fast Food-ul Chinezesc, pitit pe-o alee mai puţin circulată din mall 🙂

fast food bufet chinezesc in lotus center din oradea

E micuţ şi drăguţ, iar cei ce servesc (asiatici, în orice caz – eu nu-i deosebesc: chinezi, coreeni sau ce-or fi) sunt mereu cu zâmbetul pe buze şi cu capul plecat, gata să te mulţumească orice ai comanda. Singurul lucru care nu-mi prea convine e faptul că habar n-au să-ţi zică 2 vorbe în română, şi când întrebi “asta ce are?!” sau “ăsta cu ce e?!”, nu prea ai pe cine… Noroc că sunt deja obişnuită cu mâncarea chinezească de la prietenii din Timişoara (pe care abia aştept să-i revăd!!), aşa că nu mi-a luat mult să decid: spaghete de orez cu legume şi pui caramelizat.

spaghete cu orez si pui caramelizat in lotus center din oradea

Mi-au încălzit-o rapid la microunde şi m-am trezit cu ditamai platoul în faţă, dar foamea a fost mare şi-am reuşit să-l devorez în câteva minuţele. Am scăldat toată mâncărica în sos de soia (care-mi place la nebunie), şi dă-i şi-nfulecă… De foame ce-mi era, mi-am uitat promisiunea de-a cere beţişoare şi de a încerca minunea – tot timpul zic c-o să mănânc cu beţişoare, da’ sunt o uitucă (şi oricum, nu mi-ar fi ieşit – prea flămândă eram ca să pierd timpul cu artificii. Data viitoare!).

Gustul bun, mâncarea mai mult decât suficientă: şi toate la un preţ de nimic: meniul zilei costă 10 lei! Plus un suc/apă şi iată, în maxim 14 lei ai luat o masă consistentă şi diferită! Mie-mi plac foarte mult, şi promit că data viitoare încerc o combinaţie mai… funky! 😉

Acesta este doar unul dintre localurile cu mâncare chinezească din Oradea, despre restul va urma! 🙂

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Fast Food Chinezesc Lotus

Adresă:
Nufărului, nr.30, Oradea
Website:

[…] există recompensă mai bună la sfârşitul unei săptămâni pline, ca o farfurie cu mâncare chinezească şi un film fain. Nimic nu se compară cu senzaţia de burtă plină şi un somn bun […]

Comentarii

zmole mihai

30 June 2011 at 21:33

Giovanna… nush pe cine ai nimerit tu acolo dar eu cu doamna de acolo ma inteleg foarte bine, caci stie romaneste destul de bine, si ungureste si mai bine, deci “nu te jena”… uzeaza de limba lui ADY ENDRE, asta daca stii. LEgat de “papa bun” iti recomand pui thai picant. Daca vrei sos picant, nu pune pana nu ii incerci iuteala. Cel putin tanti aia care mai stie romaneste face un sos de iti crapa si dintii de lapte pe care i-ai pierdut cand ai fost mica. tot in cadrul recomandarilor poate intra si pui cu bambus, care e de-a dreptul demential. Bineinteles toate cu taietei de orez, dar nici su spaghete nu-s de lepadat. Intr-o vreme uitau sa mai faca banane pane… dar daca ai pofta de banane pane, hai sa facem workshopul ala odata ca mi se lasa de talente culinare…

zmole mihai

30 June 2011 at 21:43

Ca recomandare trebuie sa treci si pe la Fast Food-ul chinezesc de la REAL. micut, cochet, iar mancarea foarte buna.

    Dona Giovanna

    1 July 2011 at 14:01

    Da, l-am încercat… Urmează să scriu în curând despre el! 🙂

Ana

2 August 2011 at 1:09

Mai este un restaurant chinezesc, in Calea aradului, aproape de Casa Piratilor .

    Dona Giovanna

    4 August 2011 at 15:31

    Da, urmează să-l testăm şi pe acela! 😀
    Tu ai mâncat cumva, acolo?

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul