Hanul cu Noroc e Raiul amatorilor de bere din Oradea!

Hanul cu noroc
Oradea

Despre Hanul cu noroc din Oradea ştiu de ceva vreme, am tot auzit bârfe, zvonuri, şuşoteli, da’ parcă îmi era tare greu să trec strada de la Old Mill, ca s-ajung la el. Da, e vis-a-vis de un alt local despre care v-am povestit, situat pe str. Mihail Kogălniceanu. Are o capacitate mare de locuri – veniţi din toate părţile şi adăpostiţi-vă, parcă ne-ar îmbia! 🙂

Pentru că era destul de călduţ afară când am fost, am ales să stăm pe terasă. E, şi-aia mare, cu mese uriaşe de lemn. Servirea e foarte promptă, deşi mai erau oameni la masa noastră care erau de ceva vreme, şi nu s-a întâmplat ca-n alte localuri, unde nu te bagă nimeni în seamă decât după juma’ de oră.

Nu-mi era deosebit de foame, mai mult venisem pentru bere – după cum precizam în titlu, au un meniu special cu sortimente de bere, iar cineva din interior ne-a şoptit că-n toamna asta vom găsi peste 70 de sortimente din licoarea magică, spre a fi savurată!… Însă cum prietenii mei mâncau, am luat şi eu, la îndemnul uneia, un meniu pentru copii. Nu mă aşteptam să fie cine ştie ce de capul lui, dar a fost o porţie destul de mare. Adică, poate copiii-s supraponderali la Hanul cu noroc? 😀

Piept de pui la gratar cu cartofi prajiti si salata de varza la Hanul cu Noroc in Oradea

Salata Hanul cu Noroc

Cert e că mâncarea a venit repejor, n-am stat 15 minute: am luat, cum ziceam, meniu de copii: piept de pui făcut la grătar cu cartofi prăjiţi, şi eterna mea salată de varză. Plus câteva feluri de bere: mai întâi o halbă de Ciuc, nefiltrată, apoi o halbă de Silva Neagră. Am prieteni mult mai curioşi, încercând feluri mai exotice, ca Engel Keller de-aci din poză.

bere Engel Keller la Carul cu Noroc din Oradea

Şi pentru că pofta-i maximă, am dat-o tot la papanaşi pentru desert. Care au fost foarte-foarte buni, deci mi-au picat bine, după bere! Încă o chestie vă spun: muzica m-a fermecat: au doar folk românesc, nu prostii (era să zic altceva) comerciale. Cu asta m-au cucerit! Ah, şi cu curăţenia din baie! Era atâta de curată, că puteai să şi dormi în ea. Şi mirosea a flori.

Preţurile, după cum urmează:

  • Meniul de copii: 10 lei;
  • Salata de varză: 3 lei;
  • Salată “Hanul cu noroc”: 15 lei;
  • Papanaşi: 6 lei – porţia;
  • Halbă Ciuc: 5 lei;
  • Halbă Silva Neagră: 4 lei.
Însă de la toamnă, voi deveni client fidel! Care-a mai testat Hanul cu noroc din Oradea? 🙂
Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Hanul cu noroc

Adresă:
str. M. Kogălniceanu, nr.7, Oradea
Telefon:
Website:

Comentarii

mostis gergo

5 August 2011 at 11:50

cat face berea Engel?

Trotineta

5 August 2011 at 12:52

“Am testat” de mai multe ori Hanul cu Noroc. Mancare buna, bere buna, preturi civilizate. Servirea de vineri si sambata seara = execrabila, pornind de la timpul de asteptare pana la servire.
30 de minute pt o bere si 90 de minute pentru un desert.
In timpul saptamanii a fost mai ok, probabil depinde si de angajati, dar cativa dintre ei ar trebui sa munceasca in uzina, nu sa fie ospatari.

    Dona Giovanna

    5 August 2011 at 13:07

    Oh, deci şi-ăştia suferă de boala de care-a “suferit” Old Mill în trecut. Acolo atâta se stătea în mod constant. Nu ştiu de ei, am fost doar într-o seară de miercuri şi joi. O să-l testez şi-n weekend, just in case. 🙂

Sorin

13 August 2011 at 9:09

Chiar misto locatia si mancarea e foarte buna. Mai ales cartofii aceia pai care sunt ca de casa facuti, adica nu sunt din aceia inghetati si gata feliati cumparati la pachet.
Cat despre servire si eu am fost tot intr-o joi si servirea a fost prompta, iar chelnerita amabila si cu zambetul pe buze 🙂

    Dona Giovanna

    16 August 2011 at 14:13

    Merci de feedback, @Sorin! 🙂

Adelina

17 August 2011 at 16:15

Of dor mi-ai facut de Oradea cu articolul tau! Acum plang dupa mancarea delicioasa din orasul meu iubit :((

    Dona Giovanna

    18 August 2011 at 8:07

    Te-aşteptăm în vizită, @Adelina! 😉

SSebastian

29 January 2012 at 3:13

Am fost in decembrie anul trecut de doua ori. S-a nimerit sa fie in doua seri, una dupa alta.
Prima seara: puteam sa aleg alt local dar cum am fost curios sa vad cum e (prima data am auzit de local in toamna, a fost una din locatiile din cadrul saptamanii teatrului scurt) am fost de acord sa merg acolo.
Eu am comandat cartofi piure, snitel si salata de varza. Sincer am fost dezamagit. Cartofi incalziti. Si i-am si platit. Peste drum – cunoscatorii stiu la ce local ma refer -, daca comanzi snitel, nu platesti cartofii.
Prietena mea a comandat salata. A fost multumita. A fost portie mare.
O alta persoana de la masa a comandat aripioare de pui, parca si picante. A fost multumita. A fost multumita si de promotia la bere – plateai una si primeai doua parca.
Nota de plata a fost ok pentru 4 persoane.
In a doua seara a ales altcineva localul.
Am comandat cascaval pane si cartofi pai – portie pentru adulti (cred ca majoritatea comanda portii pentru copii pentru ca am fost intrebat daca vreau pentru copii). De data asta am fost mai multumit. Nu am fost pe deplin multumit pentru ca mancarea nu a avut neaparat un gust… deosebit. De saturat m-am saturat pentru ca portia a fost mare.
In local mi s-a parut rece si cred ca localul nu are alta aerisire decat geamurile si usa de la intrare, pentru ca in ambele seri mi-au mirosit hainele a mancare.
Toaleta a fost intr-adevar curata.
O sa ma mai duc acolo cand o sa se deschida terasa. Am inteles ca arata bine.

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul