Mâncăruri greceşti de sub Înaltul Patronaj al Zeilor

La câteva mese se dădeau adevărate festinuri culinare, iar ritmurile “zorbaice” întreţinute de un bouzouki păreau ca o purtau pe o doamna de vârsta bunicii mele, într-o lume nostalgica, când singura ei răspundere era sa nu-i pese de nimic. Aşa am cunoscut aceasta taverna la care am ajuns chemaţi de sunetele muzicii greceşti live, fiind (cred) singura din staţiune care a oferit aşa ceva cât am fost acolo. Buna dispoziţie din jur ne-a îmbrăţişat şi ne-a invitat să luăm loc, în timp ce furând ideea de la o altă masă am comandat şi noi o carafă de vin. La un preţ de 3 euro pentru o carafă de 0.5l mă aşteptam sa beau ceva apă cu aromă de struguri; în schimb pot spune ca am băut unul dintre cele mai bune vinuri ieftine.

Dacă în primele două seri am mers la taverna Ellinikon doar pentru vin, a treia zi ne-am hotărât să şi îngurgităm ceva, mai ales că de fiecare dată când eram acolo, fel de fel de platouri care mai de care, ne făceau să salivăm mai ceva decât câinii lui Pavlov. Pentru că până în seara aceea nu am apucat să gustăm, deşi în staţiune aşa ceva se găsea la mai toate restaurantele, am comandat în primul rând un platou pescăresc. O schimbare de direcţie de la ciulamaua grecească.

Platoul conţinea, calamar, scoici, un soi de peşte puţin mai mare decât hamsiile, creveţi, toate aşezate pe un preş de morcovi şi verdeţuri. Nu lipsea nici lămâia, care era inteligent îmbrăcată într-o plasă, astfel încât la stoarcere sa nu-ţi pice sâmburii-n mâncare. Nu ştiu cât e de practicată metoda în general, dar eu unul n-am mai văzut aşa ceva şi mi s-a părut foarte inspirata ideea. Dacă încercasem deja majoritatea “vietăţilor” frumos expuse pe platou, în acea seară am avut parte de două premiere: în primul rând crevetele pe care nu-l mai încercasem de fel şi care mi s-a părut delicios, iar în al doilea rând scoicile pe care nu le mai încercasem pané — de asemenea grozave.

În timp ce savuram noi prada pescărească, unul dintre ospătari ne-a asigurat ca în fiecare zi dis-de-dimineaţă se cumpără animale marine proaspete. De multe ori când consum acest gen de mâncare se întâmplă ca la un moment dat să-mi pice greu la stomac, însă de data asta dacă ar mai încăput, s-ar mai fi comandat un platou.

Pe lângă platoul pescăresc am comandat şi specialitatea casei: file de pui cu sos alb de ciuperci. A fost de o deliciozitate splendidă! Fileul de pui era de fapt piept făcut pe grătar, nici prea pătruns, nici prea în sânge, deci perfect pentru gustul meu. Pieptul era acoperit de un exagerat de bun sos, în care se scăldau fericite ciuperci de-o aromă care ar fi făcut până şi trufele să se simtă prost. Carnea şi sosul erau însoţite de trei garnituri: morcov proaspăt ras stropit cu maioneză amestecată cu iaurt (cel puţin aşa părea), orez şi cartofi prăjiţi. Chiar dacă garniturile ar fi lipsit complet, tot aş fi spus că aceasta a fost una din cele mai delicioase mâncăruri încercate până acum în Grecia. A fost o combinaţie excelentă: toate aceste arome făcând un joc superior de pase impecabile pe papilele-mi gustative, un tiki-taka demn de predat în marile academii gastronomice.

Într-o altă seară ne-am spus ca trebuie negreşit să încercăm o musaca grecească, iar norocul a făcut ca tavernei Ellinikon să aibă la oferta zilei chiar musaca şi carafă de vin la 7 euro. Ne-am aşezat la masă numaidecât, am dat comanda, iar de-ndată a venit şi vinul să ne ţină de urât până când avea musacaua a se coace. În scurt timp a luat şi musacaua loc cu noi la masa, fiind îmbrăcată foarte prezentabil într-un frac de caşcaval copt, a venit însoţită de morcov ras, asezonat cu sos de iaurt şi maioneză.

Când a început degustarea mi-am spus imediat că în bucătăria tavernei, mâncărurile erau gătite de însuşi Zeus, altfel nu îmi explic cum de serveau ambrozie. Dezbrăcată de inhibiţii musacaua avea pe sub haine, un soi de “spuma de caşcaval”, carne tocată şi vinete, toate dispuse în straturi. Sigur mai erau şi alte ingrediente pe-acolo, dar acestea erau cele mai vizibile. Ca să nu desfac firul-n patru, mai scriu despre elementele acestei musaca doar că s-au complementat perfect, fiind la propriu o simfonie de arome. Un fel de Vară lui Vivaldi transpusă în aceasta mâncare, a cărei reprezentaţie avea loc chiar în gura mea.

Mai recomand la această tavernă plescaviţa cu sos tzatziki. E o plescaviţa atât de bună şi de simplă, încât îţi dă impresia că fast-food-urile de profil din Timişoara se pierd în detalii. Am înţeles că din când în când la tavernă mai vine un bucătar care printre altele face şi plescaviţa, sârbii fiind o altă minoritate bine reprezentată în staţiune pe timp de vară. Carnea acestui hamburger sârbesc are grosimea ideală, astfel încât după prăjire nu e nici arsă, dar nici nu rămâne crudă pe alocuri. În loc de ketchup, muştar şi multe alte sosuri ne-necesare, plescaviţa are doar sos tzaziki, câteva felii de castraveţi muraţi şi cartofi prăjiţi. Simplu, dar deosebit de bun. Incomparabil mai bun decât gyros-ul de la taverna Rai.

Şi pentru că adicţia mea pentru paste a depăşit reticenţa faţă de fructele de mare nepreparate pané, mi-am luat inima-n dinţi şi mi-am comandat spaghetti cu fructe de mare (evident).  Preparate foarte simplu, sosul având o fină aromă de vin, cu fructe de mare proaspete, pastele s-au dovedit a fi o alegere excelentă.  Din păcate bateria telefonului m-a trădat exact la declanşarea blitz-ului, asa ca în lipsa pozei completez cu alte semnalmente: preţ: 8.5 euro, cantitate: suficientă, calitate: aş manca aşa ceva zilnic.

N-am spus nimic despre deserturile tavernei deoarece toate constau în pepene verde; cred eu singurul lucru reproşabil fiind că în comparaţie cu celelalte restaurante bucăţile de pepene erau ceva mai grosolan tăiate şi riscai să te stropeşti pe haine când muşcai sau tăiai din ele.

Probabil este locul cu cel mai bun vad din statiune. Singurul lucru care te-ar putea face să-l ratezi este numele este scris cu caractere greceşti, însă cine l-a cunoscut pe epsilon prin liceu, n-ar trebui să aibe probleme. Totodată, taverna Ellinikon este singurul loc la care am mancat în Olympic Beach unde feţele de masă textile sunt preferate celor de hârtie – din punctul meu de vedere un plus respectului transmis clientelei.

Le mulţumim lui Angelos şi lui Tasos de la taverna Ellinikon pentru mâncarea pregătită şi voia bună oferită. Menţionez şi vă asigur ca acest articol nu este vreun fel de reclamă plătită.

Aşadar, dacă pricina face să ajungeţi în Olympic Beach, acesta e locul unde trebuie neapărat sa mâncaţi cel puţin o dată. În speranţa că nu v-am plictisit total, aici pun .