Prânz pă Lipscani

Grand Cafe Van Gogh
București

Ajunsă săptămâna trecută cu treburi prin Bucureşti, apăi nu puteam să nu poposesc măcar într-un local din multele pe care Bucureştiul  le are. Da, sunt geloasă că în calitate de om de la foodcrew, la Bucureşti se găsesc atâtea locuri minunate şi interesante. Nu că noi în Timişoara n-am avea deloc, dar eu chiar cred că este loc de mult mai bine pentru frumosul nostru oraş din vest.

Ca să revenim la oile noastre, din păcate nu aveam prea mult timp la dispoziţie şi foamea era extrem de mare. Cu două prietene care m-au acompaniat, am mers, unde altdundeva, decât pă Lipscani. Centrul vechi sau the place where the magic happens în Bucureşti.

Deşi inţial am vrut să ne oprim într-un Irish Pub al cărui nume nu mi-l pot aminti, la vederea meniului ne-am răzgândit, am ieşit pe uşă şi am ales fără să ne gândim prea mult dacă o să ne placă, Grand Cafe Van Gogh. Fetele care erau cu mine au mai fost aici, dar nu au mâncat aşa că am mers pe mâna lor şi le-am testat şi preparatele culinare. Localul se află în Centrul Vechi pe strada Strada Smârdan 9 vis-à-vis de clădirea impozantă a BNR.

Lucrurile se întâmplau luni după-amiaza, aşa că am fost plăcut surprinsă să văd că localul era mai mult de jumătate plin la acea oră. Aşa-i cu cei care vin din provinicie, le vine greu să vadă aşa o agitaţie chiar şi luni după ora prânzului. 😛

Ne-am aşezat frumos la masa, am primit meniurile şi am ales să comand o quesedilla cu pui pentru mine, şi un meniu al zilei ele.

Quesedilla mea era cu tortilla, pui afumat, ardei gras, ceapă la cuptor şi brânză Guada. Nu a fost cea mai bună quesedilla pe care să o fi mâncat de-a lungul timpului, însă nici rea n-a fost. Seamănă foarte bine cu cea pe care am servit-o la Pizza Hut. Mi-ar fi plăcut ca lipia să fie puţin mai moale şi nu aşa crocantă cum a venit. Brânza a fost bună la gust, iar ce mi-a plăcut cel mai tare a fost sosul salsa care este servit lângă Quesedilla. De obicei nu mă ating de acel sos pentru că este fie prea picant, fie plin de bucăţi mari de legume de parcă ar fi o mini-salată. Na, că ăsta a fost tare bun cu o consistenţă cremoasă, cu legume bine mărunţite şi cu un gust perfect – nici prea picant, nici prea dulce.

Quesedilla

Fetele şi-au luat meniul zilei. La Van Gogh ai posibilitatea să alegi un meniu al zilei cu 2 sau cu 3 feluri. Fetele au mers amândouă pe meniul zilei cu două feluri de mâncare. Primul fel a fost supă cremă de ciuperci (Creme du jour) cu funghi porcini, smântână, pătrunjel şi servite lângă. Cei care mi-aţi mai citit recenziile, ştiţi cât de mult ador eu ciupercile. Bineînţeles că nu m-am putut abţine şi am degustat şi eu din ea şi o declar excelentă! 🙂 Foarte bună atât ca aspect, cât şi în ceea ce priveşte compoziţia ei. Bună, bună de tot! 🙂

Supa crema de ciuperci

Felul doi a constat în nişte sandwich-uri cu salată de ou după care fetele au aşteptat foarte mult. Nu m-am uitat pe ceas, dar au fost mai mult de 30 de minute cu siguranţă, în condiţiile în care era vorba de o pastă întinsă pe pâine şi cu ceva fire de rucola deasupra.

Sanwich cu salata de ou

Sandwich

Nu pot să vă spun cum au fost pentru că eram prea plină să mai degust ceva. Fetelor le-a plăcut, dar nu au părut date pe spate.

Preţurile pentru ce-am servit arată aşa:

  • Quesedilla – 23 de lei;
  • Meniul zilei – 23 de lei;
  • Cola 250 ml – 7,5 lei;

Dacă pentru meniul zilei mi se pare ok suma de 23 de lei având în vedere locaţia şi faptul că e Bucureşti, pentru o Quesedilla de dimensiunea celei primite mi se pare mult. Asta ca să nu mai spun de un Cola pe care dau în Timişoara maxim 6 lei asta dacă locaţia e de fiţe. Dar suntem la capitală, deci ne conformăm stilului! :))

Servirea a fost aşa şi aşa. Am stat mult pentru sandwich-urile de la meniul zilei, ne servea când o fată, când un băiat de nu mai ştiam nici noi pe cine să întrebăm.

Atmosfera în schimb e frumoasă. Au un bar fain la care lumea stă relaxată la un pahar de ceva după o zi lungă de lucru, colinde în surdină, flori la geam într-un cuvânt locaţie cochetă.

Pentru un prânz rapid luat că doar ne aştepta trenul în gară, a fost destul de ok. 🙂 Dacă m-aş întoarce acolo, ar fi numai pentru acea supă cremă de ciuperci!

Voi unde îmi recomandaţi să merg data viitoare prin Bucureşti? 🙂

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Grand Cafe Van Gogh

Adresă:
Strada Smârdan 9, București
Telefon:
Website:

[…] cu puțină treabă prin București weekend-ul trecut, s-a nimerit să ne aflăm prin oraș la ora la care ne-a lovit foamea. […]

[…] sunt fană quesadilla aşa că o încerc în câte locuri am ocazia. Cea de la Delicious Times a venit frumos aşezată […]

Comentarii

Ioana

19 September 2013 at 21:02

In Regie la Trattoria 20 mananci bine si ieftin, foarte ieftin..doar e in mijlocul studentilor, Atmosfera placuta, tinereasca. Iti recomand puiul cu smantana si ciuperci. Este demential si costa 13 lei.

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul