De curând, Centrul Vechi al Bucureştiului s-a îmbogǎţit cu un restaurant cu specific indian numit Ganesha, dupǎ zeul hindus al victoriei şi distrugǎtor al tuturor relelor şi obstacolelor.
Cu mâncarea indianǎ eu una sunt tare obişnuitǎ. Plus cǎ îmi şi place foarte mult. Au condimentele lor ceva foarte pe placul papilelor mele şi toate preparatele, chiar şi cele mai simple, devin atât de gustoase cu concursul mirodeniilor, încât nu mǎ pot sǎtura sǎ încerc mereu aceleaşi şi aceleaşi feluri.
Nici cu Ganesha nu m-am dezminţit. Ȋnsoţitǎ de un prieten care avea poftǎ de o bere rece (semn cǎ ziua poate începe odatǎ ce orele de lucru s-au încheiat), am ajuns la restaurant într-o dupǎ-amiazǎ cǎlduroasǎ, înfometaţi şi curioşi. Am cerut un lassi (5 lei) şi, în ritmurile de muzicǎ indianǎ, începeam sǎ-mi aduc aminte frânturi din singurul film Bollywood pe care l-am vǎzut, dar care mi-a şi plǎcut foarte mult.
Lassi-ul a venit rece şi foarte bun, aşa cum îl mai gustasem demult. Eu îl prefer mereu pe cel sǎrat, unde se simte foarte bine chimenul prǎjit; e delicios.
Au sosit apoi sosurile din partea casei, de mentǎ, foarte bun şi cu plantǎ din belşug, iaurtul asemǎnǎtor lassi-ului şi ardeii muraţi şi iuţi, bun prilej de înroşit urechile şi lǎcrimat uşor în colţul ochiului. Evident, toate însoţite de mirificul butter naan (6 lei), pe care l-am schimbat pe la jumǎtatea mesei cu un garlic naan la acelaşi preţ şi grad de savoare ca primul.
Am continuat cu samosa (13 lei)- douǎ pateuri dolofane cu legume şi sos de mentǎ. Adicǎ unul din preparatele pe care nu mǎ pot abţine din a le comanda ori de câte ori trec pragul unui restaurant indian. Au fost destul de unsuroase, dar bune.
Apoi, am stat puţin. Sǎ ne revenim, sǎ ne refacem forţe noi şi proaspete ca sǎ putem continua. E bunǎ mâncarea la Ganesha, ar fi fost pǎcat sǎ nu continuǎm mai ales cǎ ne alesesem deja un fel principal tare atrǎgǎtor.
Eu am primit shahi paneer (25 lei), adicǎ o combinaţie de brânzǎ paneer, un fel de caş românesc, cu sos de roşii, unt şi evident, condimente. Excelent, şi nu mǎ hazardez deloc în a zice asta! Mi-a plǎcut atât de mult încât mi-am dorit chiar sǎ încerc sǎ mǎnânc ca indienii, cu mâna. Am decis însǎ repede cǎ, din pǎcate, în acea zi eram mult prea occidentalǎ în maniere pentru a face asta. Poate data viitoare!
Prietenul meu a fost convins sǎ comande un butter chicken (36 lei) care dupǎ pǎrerea mea arǎta foarte îmbietor. Compus din bucǎţi de pui dezosat, sos de roşii şi “o idee” de condimente, puiul a fost primit cu mare plǎcere şi multe omagii i s-au adus în timp ce era devorat…
Am încheiat aceasǎ masǎ copioasǎ cu un ceai masala (7 lei). Din pǎcate, orele înaintate m-au fǎcut doar sǎ sorb de câteva ori din el, ştiind cǎ e posibil sǎ am probleme cu somnul din cauza ceaiului negru.
Alte preparate care ne-au fǎcut cu ochiul la Ganesha : alo gobi (20 lei), dal shorba- supa de linte cu legume (11 lei), cotletele de miel (32 lei), desertul gulab jamun (10 lei). Preţurile sunt decente, bucǎtarul priceput şi atmosfera plǎcutǎ aşa cǎ nu pot decât sǎ vǎ îndemn sǎ le cǎlcaţi pragul cât de curând.
O oră de așteptare pentru o supă la restaurant The Gallery | FoodCrew
[…] era să fie chiar cremă. Aceasta a fost mai mult supă, făcută strict din bulion și poate cu ceva urme de roșii. Fiind vară mă așteptam să fie din ingrediente proaspete și cu ceva busuioc sau oregano […]
Răsfăț și bunătăți culinare la Restaurant Stejarul | FoodCrew
[…] Să le luăm pe rând, fiindcă așa specialități chiar merită să fie tratate ca atare. […]
Comentarii
mircea
Foarte tare mancarea de la Ganesha. Am fost insotit de cativa prieteni si a fost genial. Butter Chicken si Tikka Massala au mers la inima. Recomand
Scorţişoara
Adevar graiesti, Mircea! 🙂