Culorile evocă sentimente, e un lucru bine știut de toți artiștii. De la pictură până la gastronimie, culorile au un impact puternic asupra consumatorului. Așadar, nu vă pot spune foarte sigur dacă au fost minunatele frunze arămii din parcul dendrologic Bazoș, soarele blând de toamnă sau mâncarea impecabilă, dar experiența a fost una de poveste. Nu este prima dată când echipa FoodCrew ajunge la Restaurant Stejarul, așadar, nu cred că este o noutate pentru nimeni dacă vă spunem că au mâncare excelentă. Dar, să luăm lucrurile pe rând, dincolo de subiectivitatea cu care eu am privit acest restaurant, să prezentăm și niște lucruri mai clare, să vă faceți propria opinie.
Mâncare
Meniul restaurantului trece puțin de preparatele clasice și oferă o gamă variată, potrivită unui hotel de 4 stele. Aici veți găsi diferite feluri principale din carne ve vânat, paste în mix-uri inedite, salate delicioase, dar și pui sau porc în rețete mai deosebite. Totuși, nu vorbim despre haute cuisine, dar ne apropiem de un meniu gourmet, cu preparate adaptate la locația restaurantului și cu o prezentare destul de atent pregătită. Prin această apropiere de un meniu mai sofisticat, veți observa că și prețurile cresc direct proporțional.
Era duminică, o zi însorită de octombrie și o terasă aproape plină. Se vedea că nu era o zi tipică pentru restaurant după feul în care alergau cei doi chelneri de la o masă la cealaltă. Am avut totuși noroc și am găsit o masă de patru persoane unde ne-a așezat. Însă aceste lucruri nu au făcut să avem de așteptat prea mult până ni s-a luat comanda.
Am ales pentru început două porții de supă cremă. Una dintre ele a fost de țelină cu afumătură de căprioară, iar cealaltă de cartofi cu afumătură de porc. Am întrebat de crutoane, ni s-a spus că ei consideră afumătura suficientă, dar dacă dorim ne pot aduce special. (ne-au adus și nu ne-au taxat suplimentar) Chiar dacă s-a produs o confuzie și inițial în locul supei de cartofi am primit una de ciuperci, am primit scuzele de rigoare și în 5 minute aveam comanda corectă.
Pentru felul principal, primul preparat comandat a fost o porție de cordon bleu cu smochine și garnitură de cartofi copți cu rozmarin. Carnea a fost bine pregătită, iar dacă sunteți amatori de fructe lângă friptură, cu siguranță ar fi și pe placul vostru. Cartofii erau făcuți în coajă, rumeniți bine, dar aveau destul de puțin rozmarin pe ei. Lucru care am constatat că se întâmplă destul de des în astfel de preparate. Oricum, combinația a fost una reușită și porția suficient de mare pentru foamea pe care o aveam după plimbarea prin parc.
Pe partea opusă a mesei, colega Nuți Foame servea o porție de piept de pui cu nuci și miere și o garnitură de orez cu ciuperci. Din nou o combinație de dulce cu sărat, cu un gust putenic de nucă. Orezul avea și destul de multă ceapă pe lângă ciuperci, ceea ce nu ne-a deranjat, dar poate nu ar fi rău să fie trecută în meniu, având în vedere cantitatea destul de mare care se regăsea în preparat.
Lângă mine, Savarina Savuroasă se bucura de o variantă mai light a prânzului, alegând o salată Caesar cu piept de pui. Deși salata venea însoțită cu clasicul sos anchois, a rugat să i se schimbe dressingul. Chelnerul ne-a anunțat că mai au un singur fel de dressing disponibil, cu ulei și ierburi aromatice și că nu este sigur dacă se potrivește cu salata aleasă. L-am comandat oricum și bine am făcut pentru că a mers la fix. Chiar dacă aveam în față o rețetă ”adaptată” a salatei Caesar, a fost o combinație foarte reușită. Farfuria mare de salată conținea rucola, salată verde, varză roșie, ardei gras, roșii, crutoane cu usturoi, parmezan și cașcaval. Deși inițial aveam dubii în privința consistenței, această salată e potrivită chiar și pentru un prânz mai sănătos.
Și pentru că eram o masă de pofticioase, am ales să comandăm și două deserturi pe care să le împărțim. Am luat o porție de parfait cu ciocolată albă, scorțișoară și sos de fructe de pădure și o porție de gateau au chocolat cu trei globuri de înghețată. Ambele deserturi au fost delicioase și au completat masa perfect.
Servirea
Dincolo de mica problemă cu confuzia de comandă, chelnerul a fost mereu zâmbitor și a știut să remedieze problema rapid și să își ceară scuze politicos. Singurele lucruri deranjante au fost țânțarii și o pisică care se plimba tacticoasă pe sub mesele clienților. Să zicem că nu era ceva ce puteau să controleze foarte mult.
În ceea ce privesc prețurile, așa cum v-a avertizat, ele sunt puțin mai mari, așa că am plătit 168 lei + bacșis pentru o masă ușoară de patru persoane. Judecați dacă e mult sau puțin după ce le încercați preparatele.
- supa cremă de țelină – 11 lei
- supa cremă de cartofi – 9 lei
- cordon bleu cu cartofi – 28 lei + 8 lei= 36 lei
- piept de pui în miere cu orez – 23 lei + 7 lei = 30 lei
- salata Caesar – 23 lei
- parfait – 18 lei
- gateu au chocolat – 15 lei
Privit în ansamblu a fost o experiență grozavă, pe care o vom repeta și vă recomandăm să o încercați.
Meniul zilei într-un restaurant gourmet | FoodCrew
[…] foarte perceptibil, supa era chiar dulce datorită mărului. A fost potrivit de lichidă pentru o supă cremă și a fost completată perfect cu feliile de crostini. A urmat felul principal cu mușchiuleț […]
Nici un comentariu