Pe urmele burgerilor din Transilvania

Transylvania Burger
Timișoara

Voi începe această recenzie direct cu ce nu înţeleg. Nu înţeleg de ce numele acestui local este scris cu y şi nu cu i. I simplu, românesc, dacă tot se vrea un local care vinde burgeri „din” Transilvania lui Ţepeş. Era musai să-l scriem în engleză?

Bun, am expus problema mea mare, iar acum voi trece la încântare. Pentru că da, a fost o încântare prima mea experienţă la Transylvania (off!!) Burger. Deşi aşteptarea acestei experienţe a durat 3 zile. Ca după scripturi. Cum vă povesteam în ultimele recenzii, în food court-ul din noul mall (că aşa se numeşte după majoritatea, nu-i aşa? ☺ ) unele localuri au avut ceva întârzieri şi nu au deschis din prima zi de dimineaţă. Alţii din păcate nici din a doua.

Eram tare curioasă de acest local după ce am auzit multe reclame la radio, deşi vocea din reclame nu mă prea îmbia spre mâncare, ci mai mult să schimb postul, dar mă rog, e doar o umilă părere.
Cum am ajuns în prima zi de nou mall şi m-am dus direct spre Transylvania Burger am constatat că nu prea sunt şanse de deschidere în acea zi. Aşa că am revenit în următoarea. Surpriză! Nici atunci nu erau gata. Desigur, tot timpul intervenea altceva, parcă nu le-a fost dat să deschidă, parcă tot aveau piedici. Totuşi din câte am auzit ar fi deschis în a doua zi mai spre seară, dar nu aveau toate produsele. Auzind acestea, am zis gata, hai, în a treia zi înseamnă că voi fi norocoasă. Ajung acolo înainte de ora 12, ca să constat ce? Că mai durează 30 de minute până la deschidere că au apărut (din nou!) ceva probleme. Ok, am zis că după ce am visat 2 zile la acei burgeri, nu mor dacă mă mai plimb prin mall jumătate de oră. Am fost indulgentă şi am revenit după 40 de minute. Dar vai! Au intervenit alte probleme. S-a amânat deschiderea pentru ora 14. Simţeam că mă enervez deja. Nu ştiu de unde am mai găsit răbdare să mai zac prin magazine până la acea oră. Ca să vedeţi cât de mult îmi doream să nu plec acasă fără burgeri de la ei. Sunt perseverentă! I’m not a quitter, cum se zice. ☺ Ei bine, la ora 14… să vă mai zic? Bineînţeles că nu erau gata! Mi s-a spus că sigur vor deschide la 14,30. Am întrebat cât de sigur că de la 12 sunt tot amânată. Mi s-a răspuns că 100%. Ok, fie! A, şi m-am asigurat dacă vor avea toate produsele. Au zis că da, în afară de ceva pui cred. Nu mă interesa altceva decât burgerii, aşa că le-am dat o ultimă şansă. Dar a meritat, pe cuvânt! Dacă nu ar fi meritat, cred că aş fi scris o recenzie de minus puncte.

Recunosc că angajaţii de acolo erau foarte amabili, şi-au cerut scuze, au vorbit frumos. M-a surprins însă că pe unii dintre ei i-am văzut cu puţin timp în urmă la Spartan. Şi aceştia, şi cei de la Hercule? Ce se întâmplă de fapt? Pune cineva monopolul pe piaţa de fast food-uri din oraşul nostru? ☺

Comanda mea a conţinut un dublu cheeseburger care costă 13,90 lei, un Vampirburger care costă 11,90 lei şi o porţie mare de cartofi prăjiţi cu 4,90 lei. Burgerii cu carne de vită, aşa cum trebuie să fie un burger. M-am interesat întâi de sosuri, deşi n-am prea înţeles nimic din ce mi s-a spus. ☺ Şi de cum este Vampirburger-ul. Am aflat că este mare. ☺
Cheeseburger-ul a fost delicios, de nota 20!

Ştiu că fiind la pachet nu mai e aşa aspectuos, dar să mă credeţi pe cuvânt, a fost mult mai bun decât mă aşteptam. Carnea bine făcută, sosurile gustoase.

Cheseeburger TRansylvania Timisoara

Eram deja sătulă după acest deliciu, dar nu m-am putut abţine şi trebuia să gust şi din Vampirburger. Care da, era mai mare, dar nu atât de bun.

După cum cred că se vede în poză, chifla de la acest mare burger e comună, banală, chiflă de supermarket, în cel mai bun caz de kebap, exact cum se găseşte la majoritatea shaormeriilor. Nicidecum aceasta nu e chiflă de burger. Fie el şi românesc. Dar voi fi blândă de data asta şi nu-i voi depuncta prea mult pentru acest aspect, dar doar din cauza cărnii care a fost bună, a cheeseburger-ului prezentat mai sus şi a sosurilor. Dacă vor continua cu aceeaşi chiflă, nu voi mai cumpăra în veci acest tip de burger, chiar dacă da, e chestie de gust. La unii poate le place aşa. Dar e cumva seacă, prea multă, nu ştiu cum să explic.

Cheeseburger Transylvania

Aflând că are bacon, am cerut fără, nu-mi place baconul, dar nu mi s-a respectat dorinţa. Cred că emoţiile primelor comenzi au fost de vină.

Noroc că era bine prăjit, altfel mă supăram tare.

Vampirburger Transylvania

Nu mă omor nicicum după salata aia din burgeri care nu e preparată deloc. Nu e pe gustul meu şi gata, dar am suportat-o pentru că nu era multă.
Cartofii au fost tare buni şi interesanţi. După mine par să fie cartofi proaspeţi, dar tăiaţi cu coajă cu tot, destul de moi, ceea ce pe mine nu mă deranjează.

Cartofi prajiti Transylvania

La orice comandă se primeşte şi un sos cu gogoşari gratuit, care este foarte bun.

Deci da, cu încântare spun că Transylvania burger m-a impresionat plăcut! Sigur, nu se poate să fie totul perfect, aşa cum v-am relatat mai sus, dar simt că e un local cu potenţial şi îi dau o şansă mare ţinând cont doar de părţile bune. Iar preţurile pentru asemenea delicii sunt sub piaţă în câteva cazuri.

Pentru iubitorii cărnii de porc, aici găsiţi Ţepeş burger care e preparat din carne de porc. Prea curând nu-l voi încerca, de aceea aştept păreri şi de ce nu chiar recenzii despre experienţele voastre.
Se putea oare să nu mi se facă din nou poftă scriind despre bunătăţile astea?

 

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Transylvania Burger

Adresă:
Calea Șagului 108, Timișoara, Romania

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul