O cină „porcos de bună” la Scotland Yard – GastroPub

The Scotland Yard - Gastropub
Timișoara

Încă de când am văzut evenimentul lor de anul nou, am știut că vreau să ajung curând la Scotland Yard – Gastropub. Întâmplarea a făcut astăzi să fiu pe lângă Piața Unirii la ceas de seară, motiv pentru care am ales un ospăț porcos de bun la cei trei mușchetari acasă. Pentru cei care nu știu care este povestea celor trei mușchetari, atunci vă spunem noi — sunt cele trei minți creative care dețin și Scotishu’ și Yard-ul.

Încă de la intrare ne-a întâmpinat un îndemn „Curaj! Și noi am fost flămânzi odată.”, iar în interor atmosfera era una primitoare, călduroasă, cu focul aprins în sobă, aproabe ca la orice casă bănățeană de la munte.

Norocul a stat de partea noastră și la alegerea mesei, unde am prins liberă o masă aproape de șemineu. Acolo focul ardea cu lemn natural care pe ici – pe colo, emana un miros de lemn. Pentru mine, acest miros este unul care îmi amintește de „acasă” și de mirosul copilărier, iar căldura una care te învăluiește.

Una dintre fetele care serveau pe sală ne-a adus meniul și înfrumusețat masa cu un mesaj tematic localului.

În meniul celor de la Scotland Yard găsești multe preparate tradiționale cu rețete adunate de pe la șvabi, sași și de pe aiurea, cum se laudă maeșetrii lor bucătari. Pâinea și șoncu’s de’ale locului, castraveţii’s acri să te scoată din beție, iar pe perete, fix deasupra șemineului au înfipt un cap mare de mistreţ, zic ei „ca să ştii unde ţi-e locu”. Râdem, glumim, dar în meniu scrie că măcelarul lor e un tip tare tranșant.

Personal, eu mă decid greu la mâncare, dar cam întotdeauna am o poftă sau știu aproximativ ce vreau să mănânc. De data aceasta însă am rămas într-un impas timp de câteva minute, neștiind ce să aleg, fiind foarte multe varietăți de preparate, mai ales din carne de porc. În final, am ales un cotlet de porc cu sos de bere guiness și cartofi copți, iar partenerul meu o porție de spatzle cu gorgonzola. Pentru temperarea setei am ales o bere Bucur la draft.

Înainte de servirea preparatelor, spre surprinderea noastră am primit și un mic aperitiv, care a constant în câteva felii de pâine prăjită, caldă și salată de boeuf. Foarte bune, de altfel.

Preparatele au ajuns la masă oricum destul de repede, maxim 15 minute după plasarea comenzii, lucru care ne-a bucurat nespus. Friptura mea era caldă și se arăta un adevărat festin, iar în ceea ce privește spatzel-ul partenerului meu, acesta a fost moale, cremos, bine făcut, cu un gust intens de gorgonzola.

Preparatul meu a fost foarte savuros, cartofii copți crocanți și aurii la exterior și cremoși la interior. Sosul de Guiness a fost dulce și intens la gust, însă într-un mod plăcut… similar după cel de BBQ. Am încercat să mănânc și din ardeiul iute la grill propus pentru aspect și gust extra, dar iuțeala lui nu m-a lăsat să fac parte din progres.

Am degustat puțin și din preparatul partenerului meu, iar spatzel-ul a fost tare bun și el. Grade de comparație la spatzle am doar cu Casa Bunicii, iar aici pastele erau mai lungi și puțin diferite ca textură. Dacă ar fi să aleg una dintre ele ca fiind preferatele mele, aș rămâne tot la Casa Bunicii. Poate au avut un impact mai mare pentru că acolo am și mâncat pentru prima dată spatzle.

Încă un lucru care mi-a atras atenția și mi s-a părut prezentat într-un mod creativ a fost lista de alergeni, introdusă ca o listă de suspecți. Vă las mai jos o poză să îmi spuneți cum vi se pare!

Prețurile din meniu mi s-au părut medii, nu foarte piperate. Nota de plată pentru două persoane a fost după cum urmează.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

The Scotland Yard - Gastropub

Adresă:
Strada Eugeniu de Savoya 9, Timișoara
Telefon:
Website:

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul