Prânz în familie cu aripioare de la British Pub

British Pub
Timișoara

Pentru că în aceste zile stăm cu toții acasă și pentru că vrem să petrecem cât mai mult timp împreună cu cei dragi, cred că este un moment bun să îi surprindem cu un prânz delicios. Din acest motiv, eu am decis să comand o porție mare și lipicioasă de aripioare de la British Pub.

Auzisem de câteva ori de la Pizzeru Pragmatic cât sunt de bune, iar acum a venit momentul potrivit să comand cel mai mare meniu al celor de la British Pub, cu 1kg de aripioare de pui. Simplu și ușor, am intrat rapid în aplicația celor de la foodpanda, iar în vreo 40 de minute aripioarele au și ajuns la mine, împachetate frumos, fiecare în pachețelul ei.

Așa cum puteți bine observa, aripioarele au venit la pachet și cu o porție mare de cartofi prăjiți, două chifle despre care tind să cred că sunt făcute chiar de cei de la British Pub, pentru că au fost calde și pufoase. Tot în acest meniu a mai intrat și o porție mică de papanași cu finetti și două sosuri la alegere. Iar pentru că în familie nu sunt suficienți doi papanași, am mai adăugat în comandă câte o porție extra de papanași clasici și o porție din cei cu finetti.

Airpioarele de la British Pub

Eroul principal al acestei comenzi, cele 24 de aripioare, au fost bine făcute și tare lipicioase și au mers de minune cu sosul de usturoi ales. Merg bine în combinație și cu sosul picant cu ardei iuți pe care îl au, dar eu, ca o rozătoare frecventă de usturoi, am preferat să dezvorez sosul de usturoi și să îl las pe cel picant familiei. (Adițional, dacă rămâneți fără sos, recomand să încercați și cu sosul de usturoi vândut de KFC în supermarketuri! Merge tare bine și cu acela. 😀 )

Cartofii moi și pufoși

Nu știu voi, dar eu una aș mânca niște cartofi la orice moment din zi și din noapte, chiar și fără altceva lângă… exact așa cum aș proceda și cu pastele. Astfel că tind să fiu și o cartofioară destul de țâfnoasă atunci când vine vorba de ei, însă de data aceasta nu am avut ce să comentez, pentru că acești cartofi de la British Pub au fost proaspeți, moi, aurii și fierbinți când am primit comanda. Mi-au adus aminte de cartofii pe care îi pregătește mama de multe ori acasă, doar că de data aceasta i-am primit gata făcuți, iar ea nu a mai muncit.

Papanașii

Vă povestesc întâi despre papanașii cu finetti, pentru că ei au fost vedeta la desert, pentru mine fiind prima dată când am încercat papanași cu cremă de finetti. Crema de ciocolată a mers de minune cu crema de brânză, atât de bine că m-am trezit adunând și ce a mai rămas prin caserolă după.

Și varianta clasică a fost bună la gust, iar crema de brânză și gemul de fructe – foarte aromate la gust. Însă din această comandă tot cei cu finetti îmi vor rămâne în minte.

Unde cred că ar mai putea adăuga îmbunătățiri cei de la British Pub este la aluatul papanașilor. Pufos, dens și foarte auriu, acesta m-a dus cu gândul mai mult la papanașii congelați, pe care îi găsești în supermarketuri și îi poți găti acasă. Iar pentru că îmi plac papanașii și am mâncat în diverse locuri, sunt puțin mai critică în acest sens.

Prețuri

Prețul meniului mi s-a părut unul foarte bun pentru 1kg de aripioare, respectiv 39 lei. Față de alte meniuri la acest preț, cel de aripioare de la British Pub a fost bun, consistent și a inclus și cartofi, și desert. Porția mare de papanași a fost 16 lei fiecare. Informații adiționale despre meniul celor de la British Pub, dar și livrare, puteți găsi la foodpanda, iar dacă ați citit această recenzie, aveți și un voucher de 15 lei reducere la comenzi de peste 30 lei folosind foodcrew15.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

British Pub

Adresă:
Strada Divizia 9 Cavalerie, Nr. 60
Telefon:
Website:

[…] Cheese la pachet, pe care le-am savurat împreună cu partenerul, flămând nevoie mare și el. Iar așa cum v-am obișnuit în ultima perioadă, vă povestesc despre tot ce îmi comand la domiciliu, pentru a putea evita aglomerația din oraș, […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul