12 bloguri culinare din România urmărite de FoodCrew [2024]

Ne place ca atunci când intrăm în bucătărie și ne apucă tot felul de pofte și porniri gastronomice, să ne inspirăm de pe bloguri ale oamenilor mult mai pricepuți și mai creativi decât noi. Așa că am venit aici cu o listă de 12 bloguri pe care noi le vizităm regulat și de unde ne luăm uneori ideile pentru mesele pregătite acasă.

În România, nișa blogurilor gastronomice este destul de generoasă iar noi am menționat aici doar o mică parte din cei care ne dau idei de rețete delicioase. Suntem siguri că și voi știți câteva, așa că păstrăm lista deschisă și așteptăm și sugestiile voastre legate de blogul culinar preferat de voi, sau poate doar un link cu cea mai bună rețetă pe care ați pregătit-o inspirându-vă de pe un blog.

1. Flavor Tailors – Flaminia s-a alăturat în familia FoodCrew, însă unii dintre noi o urmăresc de ceva vreme în online pentru rețetele delicioase și sănătoase pe care le postează și pe care ne motivează să le gătim la noi în bucătărie. Uneori, reușim să le producem respectând rețeta și indicațiile, iar alteori le interpretăm în stilul nostru propriu cu ce avem prin casă. Nu știm câți dintre voi știu, dar Flaminia este și unul dintre omuleții care gătesc și scriu pe blogul lui Adi Hădean, pe care îl urmărim și prezentăm mai jos.

Flavor Tailors - bloguri culinare - FoodCew

2. ianca.food – Cu Anca ne cunoaștem de multă vreme din mediul online, știind că este o susținătoare înfocată a sustenabilității și mersului cu bicicleta, însă abia de curând am aflat că are și un blog culinar pe Instagram unde scrie despre rețete simple, sănătoase și tare delicioase pe care le testează acasă. Totodată, Ianca s-a alăturat și familiei FoodCrew de curând și ne scrie rețete pe blog o dată pe săptămână sau chiar mai des.

Ianca.food - bloguri culinare - FoodCew

3. Foodisiak – Pe Foodisiak îi urmărim cred că de mai bine de doi ani deja și recunoaștem că este printre principalele noastre surse de inspirație, când vine vorba de unde să mai mâncăm în Timișoara, ce ar merită să încercăm nou, sau ce locuri interesante putem vizita pe lângă oraș.

Foodisiak - bloguri culinare - FoodCew

4. @demancare – Greta postează pe Instagram rețete, trenduri culinare și instigă pofticioșii la resurse de #nearuncat în bucătărie, prin care să salvăm toate ingredientele, folosindu-le într-un preparat, în loc să le aruncăm.

Greta - demancare - bloguri culinare - FoodCew

5. Valerie’s Food – Blogul unei tinere din Republica Moldova cu rețete ușor de preparat și gustoase, atât naționale cât și internaâionale. Veți găsi aici rețetele complete, cu videouri și cele mai instagramabile poze și cele mai creative decorații culinare.

Valeriesfood - bloguri culinare - FoodCew

6. Eat Like Moldovans – deoarece avem în ecipa noastră membri de peste Prut, ne-am deschis și noi granițele în materie de gastronomie. Vă propunem un blog care aparține Natei Albot, autoarea a 2 cărți de rețete culinare autohtone, Moldova din Bucătăria Mamei Mele Și Hai la Masă Puișor.

Eat Like Moldovans - bloguri culinare - FoodCew

7. Bianca Lixandru – pe Bianca am descoperit-o cândva în anii de pandemie și ne-a atras mult culoarea și creativitatea din farfuria preparatelor pe care le gătește. A fost de foarte multe ori o inspirație pentru ce să mai gătim astăzi, mai ales dacă ne doream o masă bogată în proteine.

Bianca Lixandru - bloguri culinare - FoodCew

8: Healthymindd.ro – Pe Denisa am ținut să o menționăm după Bianca fiindcă le-am descoperit într-o perioadă apropiată și de la care am preluat la favoritele casei numeroase rețete. Printre cele pe care le pregătim cel mai des sunt: rețeta de bagels proteice, rețeta cremoasă de budincă de ovăz cu pudră proteică, dar și crema de orez pe care ne-o făcea mama în copilărie și pe care am regăsit-o la ea.

Denisa Muraru - healthymindd.ro - bloguri culinare - FoodCew

9. Laura Laurențiu – un blogger culinar cu care ne mândrim în zona Banatului și pe care o urmărim de foarte mulți ani, având în vedere că face asta de mai bine de 10 ani. Cel mai mult am apreciat la ea sentimentul acela de acasă, de preparate ca la mama acasă, dar și cantitatea și corectitudinea ingredientelor. Nu cred că am încercat vreo rețetă de la Laura care să ne fi dat greș. Dincolo de asta, ne place mult când documentează rețete vechi, pe care nu le găsești atât de ușor și vizibil, cum ar fi Prăjitura Temeswar, Marlenka, Jerbo, sau Budapesta/Televizor.

Laura Laurentiu - bloguri culinare - FoodCew

10. Gusturoi – Pe Valentin Usturoi l-am văzut prima dată pe Tiktok și de acolo, am ajuns să îl urmărim și pe Instagram. Nu are cum să nu îți placă de Gusturoi, dacă ești fan usturoi și mănânci aproape zilnic. De la Valentin noi pregătim des Salvatorii în multiple feluri, dar mai ales cei Asiatici și cei cu Unt și Usturoi, Șalupe cu de toate și Trandafirul Sultanului.

Valentin Usturoi:Gusturoi - bloguri culinare - FoodCew

11. Mihai Gătește – Pe Mihai și pe Prăjiturela i-am păstrat la final fiindcă sunt probabil blogurile pentru care am intra în depresie dacă de mâine nu ar mai fi. Urmărirea lor a intrat atât de adânc în rutina zilnică, încât ne simțim parte din viața lor și ei din viața noastră. La Mihai ne-a cucerit Cina de Pre-Crăciun, recomandările de cărți date de soția lui, Miruna, dar și rețetele de la cobbler cu fructe, ciocolată de casă, ciorba magică, dutch baby, shakshuka sau țambușca și puiul de vară. Rețetelea astea le-am văzut și încercat pentru prima dată la Mihai și au devenit un soi de comfort food al casei.

Mihai Gateste - bloguri culinare - FoodCew

12. Prăjiturela – Pe Prăji o urmărim nu numai pentru rețete, dar și pentru sfaturile de viață, conversațiile valoroase și resursele pe care le împărtășește cu comunitarea ei. Dacă ne întoarcem însă la zona culinară, de la ea ne place mult tarta cu lapte condensat și lime și tarta cu ciocolată, caramel și fulgi de sare pe care le comandăm de fiecare dată prin Tazz, când ajunge la noi în oraș, dar și pregătim des.

Prajiturela - bloguri culinare - FoodCew

H2: Alte profile pe care le urmărim cu drag.

1. Awfullytasty – Pe Narcisa o cunoaștem încă din anii de început ai FoodCrew, iar o vreme ne-a fost și colegă scriind cot la cot cu editorii noștri. Pe Narcisa nu o găsiți numai ca @awfullytasty în online, ci și ca omul din spatele Garage Cafe și Garage Bakery, locul unde ne place să ne bem cafeaua de multe ori, sau să savurăm un desert delicios. Pe @awfullytasty o urmărim pentru că plac mult rețetele și ideile pe care ni le propune la ea pe blog, dar cel mai și cel mai mult adorăm rețetele de dulciuri pe care le publică.

Majoritatea deserturilor sunt tare delicioase și ușor de realizat chiar dacă nouă nu ne reușesc mereu atât de aspectuoase la exterior.

2. Disturbingly delicious – un alt blog delicios pe care l-am descoperit acum mul timp și pe care îl urmărim cu drag. Acolo veți găsi rețetele atât în limba română, cât și în limba engleză cu deserturi tentante, aperitive sandwich-uri, salate, gustări și multe alte idei prețioase pentru inspirație în bucătărie.

disturbinglydelicious - Bloguri culinare - FoodCrew

3. Jamila Cuisine – Cine nu o urmărește pe Jamila? Nouă ne place că, și dacă ești extrem de puțin experimentat într-ale gastronomiei, videourile de pe canalul ei de Youtube te ajută să realizezi cele mai delicioase rețete în cel mai simplu mod posibil. Canalul ei de Youtube este plin de rețete delicioase de toate felurile: aperitive, deserturi, gustări, combinații exotice și chiar și băuturi. Gătitul nu a părut niciodată atât de simplu precum arată atunci când o urmărești pe Jamila.

Jamila Cuisine - bloguri culinare - FoodCew

4. Adi Hădean – pe Adi Hădean îl menționam mai sus, alături de Flaminia. Noi îl urmărim de multă vreme cu interes pentru că pe lângă rețete delicioase și poze incredibil de tentante, la el găsim și informații utile despre fascinanta lume a gastronomiei.

Adi Hadean - bloguri culinare - FoodCew

5. Mazilique – un blog complet cu multe, multe idei de rețete de toate felurile, recomandări și articole despre călătorii și experiențe culinare din locurile vizitate. Iar pentru domnișoarele care țin la siluetă, acolo pe blog găsiți și idei de rețete light&healthy.

Mazilique - bloguri culinare - FoodCew

 

După cum spuneam și la început, acestea sunt doar câteva din multele bloguri culinare din România.

Acesta nu este un top, ci doar o listă cu bloguri de unde ne inspirăm și noi atunci când gătim și pe care o lăsăm deschisă, rugându-vă să ne spuneți printr-un comentariu din ce alte locuri vă luați voi inspirația. 🙂

Spor la gătit!

Comentarii

Calin

5 June 2014 at 16:34

    Nuți Foame

    11 June 2014 at 13:44

    L-am trecut pe listă! 🙂

Edith

11 June 2014 at 10:05

Multumesc! Ma bucur ca va place Edith’s Kitchen 🙂

    Nuți Foame

    11 June 2014 at 13:46

    Cu mare drag! Mult spor și mulltă inspirație și de acum încolo! 🙂

Flavia

11 June 2014 at 13:36

Ioana

11 June 2014 at 21:35

Multumesc, omuleti draguti! 🙂

    Nuți Foame

    12 June 2014 at 8:36

    Cu mare drag, Ioana! 🙂

Narcisa

11 June 2014 at 22:50

Multumesc mult 🙂 Awfully Tasty e la inceput de drum abia, dar creste frumos!
Eu mai urmaresc si http://www.divainbucatarie.ro!

    Nuți Foame

    12 June 2014 at 8:37

    Mulțumim de nsugestie. Ne uităm și pe acolo. 🙂 Mult spor și inspirație în bucătărie!

etgv

15 June 2014 at 18:15

Eu aveam o lista proprie de site-uri culinare se pare ca din 20 doar 5 sunt in lista ta, motiv pentru care iti multumesc astfel pot spune ca mi-am largit lista.
Te astept cu un update daca se poate, multumesc anticipat.

Victor

30 June 2014 at 18:17

    Nuți Foame

    1 July 2014 at 11:07

    Mersi de completări. Mereu e loc de mai multe idei și inspirație. 🙂

JulyCris

18 July 2014 at 14:12

http://reteteyummy.wordpress.com … Un alt blog culinar 🙂

    Nuți Foame

    21 July 2014 at 11:06

    Mulțumim de sugestie! 🙂

Daria

2 October 2014 at 9:20

O lista destul de impresionanta sa nu mai zic pozele arata bestial, imi lasa gura apa si mi s-a facut foame.

JamilaCuisine

8 October 2014 at 0:55

Multumesc mult pentru ca m-ati inclus in lista! Ma bucur ca va plac retetele!

paul duca

3 June 2015 at 14:55

Savori urbane foarte mişto

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul