Cupa Aradului în Gastronomie

Arad

Așa cum v-am obișnuit cam în fiecare an la această dată au loc diferite evenimente culinare în aer liber. Pentru al 2-lea an consecutiv, Cupa Aradului în Gastronomie ajunge din nou la Arad și se va desfășura în incinta Ștrandului Neptun. Evenimentul are loc pe parcursul a două zile, 1 și 2 iunie 2013.

Campionatul Internațional de Gătit în Aer Liber este un eveniment tip competiție și este organizat la nivel internațional. Evenimentul este certificat de W.A.C.S. (World Association of Chefs Societies ) ca și competiție gastronomică continentală.

Program

 Categoriile competiției sunt:

  • Cooking Live – Individual. Bucătarii se vor întrece pentru marele titlu participând la 4 secțiuni, după cum urmează: etnic, pui, porc, pește. Timpul alocat fiecărei categorii de concurs este de 60 minute (45 minute pentru preparare – 15 minute pentru curățenie);
  • Masters of Flames – 2 categorii de concurs, sâmbătă – ciorbe, duminică – fel de bază. Ingredientele sunt oferite în formă de black box, competitorii fiind obligați să anunțe rețeta în 20 de minute de la startul competiției;
  • Campionatul Național de Pizza – Competitorii nu vor plăti taxa de înscriere, ingredientele necesare preparării a doua pizza vor fi aduse de către aceștia;
  • Expoziție de Artă Culinară – Cu începere de la ora 10.00. Publicul va avea ocazia să admire sâmbăta prezentări de antreu, desert, iar duminica patiserie, pește si carving.

Intrarea la eveniment este liberă, numărul porțiilor oferite gratuit publicului depășește 3000 de bucăți. Publicul va fi încântat cu demonstrații culinare susținute de maeștrii în arta culinară din România și din străinătate.

Gazdele evenimentului sunt Justinian Radu și Filip Vasilescu.

Afis Cupa Aradului in Gastronomie

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul