Degustare virtuală de vin cu Liliac Wines

Liliac Wines
Batoș

Pentru că de ceva vreme nu am mai fost la o degustare de vin și pentru că am aflat că putem face asta virtual la crama celor de la Liliac Wines, cu câteva zile înainte de Paște am asistat pentru prima dată la o degustare virtuală. Echipa a pregătit în avans un pachet de vinuri spre degustare, ce putea fi achiziționat de pe magazinul lor online, iar pe 14 Aprilie, specialistul în vinuri Adrian Zlotea a făcut o scurtă prezentare a celor cinci vinuri alese.

Noi am fost unii dintre cei care au asistat la degustarea online, comandând acasă pachetul Liliac cu cele cinci vinuri. Am desfăcut sticlele, am degustat și am luat notițe despre asocierea acestora cu cele mai potrivite preparate culinare.

Cine este Liliac Wines?

Pentru aceia dintre voi care nu cunosc Liliac Wines, vă povestim puțin din istoria lor în România și ce am aflat noi la degustare. Povestea cramei își începe activitatea la noi în țară undeva în anul 2010, când în timpul unei vizite în localitatea Batoș, austriacul Alfred Michael Beck se îndrăgostește de regiunea clasică românească. Acesta este momentul în care decide să facă o investiție și achiziționează 14 hectare de vie și dă drumul unui proiect pe următorii cinci ani.

Zece ani mai târziu, Liliac Wines are în portofoliul său atât Podgoria Batoș, cât și Podgoria Lechința. Iar dacă în teritoriul primei podgorii regăsim un sol cu o retenție mare de apă și diferențe de temperaturi între zi și noapte, care încurajează producerea unor vinuri complexe, Podgoria Lechința are un climat mai aparte. Aceasta are cele mai bune condiții pentru producerea vinurilor albe, având veri fierbinți și nopți răcoroase, cu suficiente precipitații cât să nu fie nevoie de irigații artificiale. Totodată, spre finele verii, aici se lasă ceața care ajută la coacerea lentă și uniformă a strugurilor, dar și la conservarea aromelor, care duce la menținerea unui nivel de aciditate mult mai bun.

Liliac Wines

Numele cramei – Liliac a plecat inițial de zona de proveniență, respectiv Transilvania, cunoscută de altfel și pentru asocierea poveștilor cu vampiri, Dracula și lilieci, însă astăzi acesta are asocieri mult mai profunde legate de emoție și povești. Dincolo de istoria cramei, de la degustarea online am aflat și că Transilvania, împreună cu specificul terenului și clima ei, încurajează producerea vinurilor dulci și spumante.

Haideți acum să purcedem în cunoașterea celor cinci vinuri marca Liliac Wines alese pentru degustare și să descoperim ce asoecieri culinare putem face cu acestea.

1. Liliac Neuburger din 2018

Vinul Liliac Neuburger din 2018 este un vin alb ce poate fi recunoscut ca și un vin expresiv, dar ușor de înțeles. Deducem acest lucru din faptul că predomină culoarea galben-pai, cu reflexii verzui și arome exotice de ananas, pomelo sau piersică, dar și ușoare note de banane sau guava.

Deși multe recomandări susțin că vinul alb se consumă cu carne albă, iar vinul roșu cu carne roșie, Adrian ne recomandă și asocieri mai îndrăznețe cum ar fi un steak well done. Iar pentru recomandările clasice, putem opta pentru legume la grătar, somon sau diverse preparate de pui.

Pentru consum, se recomandă păstrarea vinului la frigider, la o temperatură de 8-10 grade Celsius.

2. Liliac Unexpected din 2018

Un sauvignon blanc elegant, cu reflexii aurii, de culoare galben-pai asemeni vinului Neuburger și cu note aromate de piersici bine coapte, de lychee, ananas sau vanilie. Acest vin are o istorie aparte, fiind obținut printr-un experiment neașteptat atunci când unul dintre tancurile de răcire s-a defectat, iar strugurii au fermentat la o temperatură mult mai mare față de cea normală. Deși dezastrul inițial se arăta a fi unul cu impact negativ, rezultatul i-a surprins și pe producători, vinul fiind unul mult mai aromat.

Pentru recomandările culinare avem asoecieri cu preparate din carne de pasăre la cuptor, brânzeturi proaspete, pește la grătar, stake de ton, deserturi cu vanilie și fructe.

3. Liliac Roze din 2019

Vinul Liliac Roze este un alt vin versatil și elegant, de această dată de o culoare roz pal, având arome delicate de mure, rodie și căpșuni, care sunt caracteristice Pinot Noirului. Adițional se mai pot simți arome de fructe de pădure sau citrice roșii, dar și trandafiri, ceea ce îl transformă într-un vin numai bun de savurat rece în nopțile calde de vară. Acest vin are o prospețime aparte, iar în timpul procesului de consum veți remarca faptul că aceasta provoacă o salivație continuă.

Pentru degustarea prospețimii și calității vinului la adevărata lui valoare se recomandă consumarea vinurilor roze proaspete, care au o vechime de maxim 1-2 ani, fie că este vorba de acest Liliac Roze, fie orice vin roze în general.

Acest vin are o flexibilitate gastronomică extinsă, putând fi asociat cu diverse preparate, dar acompaniază perfect platourile de brânzeturi, salatele, fructele de mare și peștele la grătar.

 

4. Liliac Red Cuvee din 2018

Un vin cu rădăcini românești obținut dintr-o combinație de soiuri de struguri precum Merlot cu Feteasca Neagră, ce ne întâmpină la degustarea vinului cu o culoare roșie intensă, strălucitoare și rubinie. Aromele sunt unele foarte îndrăznețe, de rodii și căpșune cu note de lemn dulce și vanilie, transformând vinul într-unul puțin condimentat.

Acesta este un vin excelent pentru preparatele din carne de miel, gulaș, mâncăruri din bucătăria mediteraneană și brânzeturi maturate.

 

5. Nectar de Transilvania din 2017

Acesta este un vin special, un vin pe care l-am păstrat pentru a vi-l prezenta pe finalul articolului pentru că nouă ne-a atras atenția cu dulceața și savoarea lui. Asemeni unui desert savurat la final, vinul Nectar de Transilvania este unul dulce, cu o aromă plăcută de fructe exotice, am putea spune chiar irezistibil de delicioasă. Nuanțele simțite sunt de miere, papaya sau de dulceață de gutui sau de caise, cum obișnuiam să mâncăm acasă la bunici.

Zona Transilvaniei încurajează producerea acestor vinuri dulci sau a celor spumante, transformându-le în adevărate delicii. Consumul lui poate fi făcut împreună cu un desert, cum ar fi panna cota, o tartă cu caise, clătite, o cremă de zahăr ars sau consumat vinul pe post de desert.

_______________________________________
O recomandare generală de final este să consumați vinul întotdeauna într-un pahar cu picior, deoarece ținerea mâinilor pe pahar duce la transferarea de căldură de la noi la vin, modificând gustul. Totodată, dacă sunteți fumător sau ați atins recent o suprafață metalică, riscul de a simți miros de tabac sau metalic la ducerea paharului este mult mai mare în momentul în care țineți mâna mai aproape de gura paharului.

 

Dacă v-am făcut curioși de vinurile celor de la Liliac Wines, vă spunem că livrează și acasă, iar de pe magazinul lor online puteți alege ce vă place cel mai mult.

Liliac Wines

Adresă:
Batoş Village, Principala 41 RO-547085 Batoş, Mures County
Website:

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul