Cea de-a 11-a ediție a conferinței Food Bloggers a avut loc la mijlocul săptămânii care tocmai s-a încheiat, la Radisson Blu Hotel, în București. În cadrul acestui eveniment s-a reunit comunitatea de cei mai activi pasionați culinari din mediul online pentru a discuta ultimele tendințe și recomandări din industria culinară. Dincolo de reprezentanții mediului culinar și horeca s-au aflat și numeroși specialiști ai celor mai active branduri din mediul digital, care activează în această zonă.
Pentru echipa Food Crew, acest eveniment a reprezentat prima participare la o conferință din industria horeca după reluarea activității, iar prezența noastră a fost susținută de a noastră Tagliatella Țâfnoasă, ce a plecat cu (multe) Mofturi pe săturate. Pentru noi a fost o bucurie să ne alăturăm celor de la Evensys (nu cu mult timp în urmă) în calitate de parteneri media, iar după această experiență am promis să venim și data viitoare.
Comunitate și bun simț
Încă de la intrare am fost primiți cu multă ospitalitate și bun simț, unde cei de la Radisson Blu ne-au ghidat spre sala unde urma să aibă loc conferința. La sosirea în sală, am descoperit o cu totul altă lume, una dulce, care mirosea frumos, iar așa cum a presimțit mirosul nostru la prima impresie, simțurile ne-au fost resfățate pe tot parcursul zilei. Zona interactivă cu standuri alte brandurilor prezente la eveniment au avut numeroase produse spre degustare, dar și diferite prezentări, sesiuni interactive și concursuri.
Din zona de expo, cel mai mult ne-a plăcut standul celor de la Dr. Oetker, care pe lângă un colțișor colorat numai bun de selfie-uri, ne-au pregătit și multe momente dulci. Am degustat gogoși, cupcakes și tot felul de prăjituri și prăjiturele, iar la final de eveniment am plecat acasă cu o sacoșă plină de produse Dr. Oetker, din care plănuim să facem prăjituri, biscuiți și sărățele pentru Crăciun. Tot la zona de expo am degustat pentru prima dată un burger 100% vegan, unde chifteaua avea gust de carne, textura aproape la fel, doar că aceasta era realizată din pastă de mazăre.
Recunoaștem că am fost foarte surprinși de cei de la Verdino, care aveau mult mai multe produse vegane, inclusiv tradiționalii mici românești – într-o versiune vegană din proteină de fasole. Verdino are o diversitate mare de produse, pe care le găsiți în Auchan, Penny, Profi, dar și Metro sau Cora.
Informație actuală și tendințe din industria culinară
În cadrul conferinței am asistat la toate prezentările ce au avut loc în cele trei sesiuni delicioase ale evenimentului, care nu numai că ne-au pus la încercare simțurile și papilele gustative, dar ne-au și îngreunat bagajul de cunoștințe acumulate. Evenimentul a debutat cu o călătorie în zonele orientale, unde am aflat de la Corina Bernschutz-Marinca (Owner, Bernschutz & Co Tea) mai multe despre ceaiul asiatic, în special cel japonez. . Corina ne-a mai spus că cel mai mare consum de ceai vine din China, iar japonezii sunt singurii care fac research pentru a afla care sunt proprietățile adecvate ale ceaiului și ce nutrienți trebuie să conțină acesta.
Pe următorul speaker, Claudia Benea, a fost o plăcere să-l vedem pe scena Food Bloggers, deoarece este singurul Aqua Somelier din România, iar informațiile oferite de ea ne-au ajutat să înțelegem ce apă bem, ce proprietăți are și cum ar trebui să studiem etichetele sticlelor de apă din magazine. Claudia ne-a transmis un lucru cu care am rămas în minte, și anume că nu trebuie să căutăm cea mai bună apă, ci acel tip de apă care ne completează imunitatea și sănătatea. Dincolo de asta, am mai aflat că în procesul de alegere a unei sticle de apă din magazin ar trebui să ne uităm pe etichetă și după un element numit rezidu sec, iar în cele ce urmează vă lăsăm niște sugestii pe care am reușit să le notăm de la prezentarea Claudei:
- Reziduul sec pentru consumul de apă de către copii trebuie să aibă minim 70, dar ideal între 100 și 250;
- Apa cu reziduu sec pe timp de vară sau la o activitate intensă poate fi de maxim 1600;
- Pentru diminețile cu mahmureală, puteți consuma apă cu reziduu sec până la 300, pentru că aceasta va ajuta corpul în procesul de eliminare a alcoolului;
- La adulți sănătoși, reziduul sec în apă este indicat să aibă între 300 și 500, iar orice nivel peste acesta ar trebui să fie indicat de un medic pentru anumite tratamente.
Tot de la Claudia am aflat că ph-ul menționat pe etichetă trebuie să fie menționat ca ph natural, altfel acesta este cel mai probabil unul creat artificial, care nu mai are aceleași proprietăți. Iar consumul de apă nu trebuie să se facă niciodată la temperatură foarte rece în timpul mesei sau imediat după, deoarece îngreunează digestia. Sfatul Claudiei a fost să bem primul pahar de apă la 30 de minute după masă, iar apa să aibă undeva între 8 și 18 grade Celsius.
În concluzie, dacă ar fi să alegem cea mai bună apă de băut, aceasta ar fi cea de la izvor, o apă cu ph natural și cu proprietățile pure, așa cum le-a creat natura.
Ah, și era să uităm de celebrul subiect, și anume ce apă este mai sănătoasă – apa îmbuteliată în pet versus apa din sticlă de sticlă? Părerea Claudiei, după un experiment rulat la Aur’a, este că apa îmbuteliată în sticlă de sticlă nu își pierde proprietățile nici după 1 an, însă cea îmbuteliată în pet își pierde treptat din calitate, mai ales dacă nu este depozitată în condiții optime.
Când vine vorba de mâncare, în panelul unde au fost prezenți unii dintre cei mai cunoscuți chefi din România, cum ar fi Chef Joseph Hadad, Chef Foa, Chef Liviu Lambrino, am auzit următoarele recomandări:
- Chef Liviu Lambrino le recomandă celor pasionați de arta culinară că ar trebui să aleagă acest drum din pasiune, mai ales dacă vor să își deschidă propriul restaurant. Să își aleagă acel tip de business care li se potrivește cel mai bine și să angajeze întotdeauna oameni mai inteligenți ca ei.
- Chef Joseph Hadad ne spune să nu ne oprim niciodată din învățat și întotdeauna să căutăm modalități prin care putem să ne depășim condiția.
În ultimul panel dedicat bloggerilor și specialiștilor în comunicare și PR din mediul digital, le-am cunoscut pe Mia Munteanu (Dinner Stories), Alina Dragne (Delicii.com) și Cristina Mazilu (Mazilique.ro). Despre Mazilique am aflat că îi place să iasă din zona de confort prin proiectele pe care le realizează sau în care se implică, iar cel mai drag proiect al ei a fost în parteneriat cu Uber Eats, unde pentru 24 de ore, utilizatorii Uber Eats au avut posibilitatea de a comanda cea mai citită rețetă de pe mazilique.ro. Mia și Alina ne-au transmis că le plac ideile îndrăznețe, iar proiectele lor favorite au fost în parteneriat cu cei de la piatraonline.ro, respectiv cu cei de la Mega Mall din București pentru lansarea noului food court.
În loc de concluzii, noi vă mai spunem că ne-a plăcut tare mult la ediția aceasta a Food Bloggers și abia așteptăm ediția din primăvară, care a promis că va veni cu un concept puțin schimbat și îmbunătățit.
Nici un comentariu