Supă cremă de linte roșie și ardei copt

Printează | Email

Dulceagă, lintea roșie se completează bine cu aroma intensă a ardeiului și brânza feta cremoasă. Noi le-am incorporat toate într-o supă cremă delicioasă de linte roșie și ardei copt, pe care am presărat-o cu rondele de ceapă verde. Rezultatul? Un mix de arome delicioase, care te vor cuceri de la prima înghițitură.

supa crema de linte cu ardei copt

Număr porții:

2

Timp pregătire:

10 min

Timp gătire:

20-25 min

Timp total:

30-35 min

Ingredinte

:
400 grame linte roșie
1 ceapă roșie
1 morcov
2 ardei roșii
2 căței de usturoi
ghimbir
boia afumată
chimion
sare si piper
ceapă verde
semințe de susan negru
semințe de floarea soarelui

Instrucțiuni

  1. Pune ardeii pe un grătar și întoarce-i pe toate părțile să se coacă uniform. Curăță-i de coajă și lasă-i să se odihnească pe o farfurie.
  2. Fierbe, în apă, lintea roșie, așa cum e menționat pe ambalaj. Mai apoi, taie ceapa roșie cubulețe mici, dă pe răzătoare morcovul și ghimbirul și apoi rostogolește în ulei ceapa și morocovul până prind aromă și culoare.
  3. La final adaugă usturoiul pisat și ghimbirul și mixează-le bine pe toate timp de 2 minute, să se combine aromele.
  4. Golește legumele călite în oala cu linte și fierbe tot amestecul timp de 5 minute. Condimentează cu boia afumată, chimion, sare și piper după gust.
  5. Când au fiert toate și apa s-a redus considerabil, ia de pe foc și strecoară, dar păstrează lichidul.
  6. Dă în blender ardeii copți cu lintea și legumele până se obține o pastă cremoasă și apoi adaugă din apa în care au fiert, până ajunge la consistența pe care ti-o dorești.
  7. Coace la tigaia încinsă semințele de floarea soarelui și susan și apoi decorează supa cremă cu ele, rondele de ceapă verde și puțină brânză feta rasă.

supa crema de linte cu ardei copt

Poftă bună și spor la „croit arome”!

Flavor Tailors

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul