Mă perindam sâmbăta asta prin Oradea prin centru. Tot umblând de nebun cu-mpicuţ de-nceput de foame m-am trezit aşezându-mă la o masă în Bruschetta Mia, pe strada Alecsandri la număru 11.
Nu e un restaurant în toată regula, e un fel de snack bar mai degrabă, singura mâncare din meniu fiind diverse soiuri de bruschette. O chestie de altfel interesantă după părerea mea ca şi idee de afacere. Erau aşadar bruschette de la simple cu roşii până la speck şi gorgonzola, cum mi-am şi comandat de altfel.
Gustarea a fost gustoasă. Pâinea părea special făcută pentru felul ăsta de mâncare. Peste pâinea prăjită stăteau cu tupeu nişte pastă de roşii, gorgonzola topită şi felii de şuncă crudă. Peste ele am primit să-mi torn ulei de măsline simplu, oţet balsamic, sau varianta pe care-am preferat-o, ulei de măsline cu piper şi ardei iute.
Cum ziceam, a fost gustos şi servirea promptă. La un preţ de 6,7 lei o porţie e chiar o opţiune de luat în seamă la o plimbare prin Oradea. Nu se potriveşte pentru o masă de prânz, dar e un mic dejun sau gustare la bere perfectă.
Bruschetta Mia de te lingi pe degete | Șmen.ro
[…] Bruschetta Mia de te lingi pe degete […]
Tweets that mention Bruschetta Mia de te lingi pe degete | FoodCrew -- Topsy.com
[…] This post was mentioned on Twitter by Andrei Mărin, FoodCrew. FoodCrew said: De când nu te-ai mai lins pe degete la masă? 🙂 http://is.gd/fZXzO #Oradea […]
Bruschete pentru fete - Ioana Ştef
[…] ştiu cum vi-l închipuiţi (necunoscătorii), dar să ştiţi că în Bruschetta Mia servesc doar bruschete şi deserturi. Iar când vine vorba de bruschete, io v-o zic p-aia dreaptă: credeam că-s chestii tare exotice, […]
Nici un comentariu