25 de minute în Bratislava

Bratislava

Primul lucru care l-am făcut o dată ajuns în Bratislava a fost sa îi scriu un sms lui Gură Mare: “Bratislava horror bus station 😀 Sunt rupt de foame şi ăştia nu au nici un schimb valutar”. Mă pripisem totuşi.

Dacă tot aveam 25 de minute să îmi întind oasele mi-am spus că merită să văd cum se schimbase autogara în ultimii doi ani de zile. Noroc cu pofta de mişcare folosită ca pretext pentru a uita de pofta de mâncare, pentru că nu mică mi-a fost bucuria când am simţit vântul schimbării: preţuri afişate şi în euro. Jackpot!

Vreo trei gherete vindeau sandwich-uri. Prima regula spune că trebuie să mă aşez la coada cea mai lungă. Doua minute şi îmi vine rândul. Grea alegerea, iar tanti de la tejghea punea presiune să comand repede ceva, doar nu puteam sta pe gânduri o veşnicie.

A doua regulă spune că atunci când mi-e foame, prioritate au gramajele generoase. Cel mai mare sandwich (şi cel mai scump în cazul ăsta) de pe meniul lipit pe geam era 1.5 euro: šunkový sendvič. Destul de explicit până şi pentru mine.

30 de secunde şi sandwich-ul cu şuncă de Bratislava era gata. Super fast food! După prima îmbucătură trebuie să revin asupra verdictului iniţial: super fast. Food, mai puţin… 3 feliuţe de şuncă ce nu ar fi ştiut ce e opacitatea nici aşezate una peste alta; varză, aşa să fie; două feliuţe de roşii, 2 feliuţe de caşcaval; o chiflă sfărâmicioasă ce mi-a făcut marcaj strâns lângă coşul de gunoi.

O bucată de carton cu dressing de maioneză ar fi fost o alegere mult mai bună. Nu maioneză precum cea din sendvič-ul meu, pentru că inclusiv asta nu avea nici un gust, sau genul de gust ce te face să apreciezi mâncarea de regim din spital. Am fugit eu de sandwich-urile ambalate în plastic, dar de data asta am păţit-o. Chifla s-a dovedit piesa de rezistenţă, reuşind să-mi astâmpere senzaţia de foame până la următoarea oprire. Oricum, cântărea cred eu cel puţin jumătate din cele 400g ale capcanei de carton.

Ce-a de-a treia şi ultima regulă: dacă primele două reguli nu m-au adus la rezultatul aşteptat, nu mai calc pe la taraba respectivă. Sincer vorbind, probabil că nu voi mai călca prea curând prin autogara din Bratislava, dar în cazul în care altcineva se va afla în locul meu, recomand cu căldură alternativa unui sandwich ce a stat chiar şi o zi traistă.

bratislava-25-minute

 

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Comentarii

Vlad

3 September 2009 at 10:22

Comentariul facut la “Brno” ramane valabil.

alexandru iovanovici

30 August 2010 at 11:10

la bratislava merita sa mergi la Slovak Pub: http://www.slovakpub.sk/
atmosfera e cu totul deosebita si mancarea si-mai-si;
recomand “Supa de usturoi in blid de paine” sau “Brinzove halushke”

    Infidel Gastro

    2 September 2010 at 14:23

    Cum mă întărâţi tu pe mine 😀

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul