Noul sandwich vedetă marca The Sandwich Factory

The Sandwich Factory
Timișoara

Acum fie vorba între noi, chiar eram curioasă dacă își respectă plăcutul obicei. Prin plăcut obicei, mă refer la faptul că mai mereu apare câte un sandwich nou, care pentru o anumită perioadă este sandwich-ul “vedetă”.

Am ajuns într-o după-masă de marți, pe la ora 18:00 și am zis să văd ce mai e nou la The Sandwich Factory. Zis și făcut. După ce am încercat multe din sandwich-urile lor, pot spune clar că îmi place mult The Russian si Green Apple. Acestea două sunt favoritele mele. Cum aveau un sanwich nou, am zis să-l încerc, poate mai schimb favoritele.

Despre ce sandwich este vorba? Vedeta pentru această perioadă se dorește a fi așa numitul Bacon and Egg Sandwich. E bine că am ajuns pe la 18:00 la ei. Dacă era trecut de 20:00 nu mai comandam sandwich-ul cel nou, fiindcă mi se pare mai greu oul pentru cină. Ei bine, am fost la 18:00 deci am comandat și a urmat așteptarea.

Afis TSF Egg

Bacon and Egg Sandwich

Până să sosească sandwich-ul (n-a durat mult așteptarea, maxim 7 minute, cred) am citit mai cu atenție ce urma să conțină sandwich-ul. Ingredientele sunt următoarele: baghetă franțuzească, sos pesto, roșii proaspete, salată verde, ou fiert, cașcaval, sos dijon, ceapă verde și crispy bacon. În continuare, nu sunt o fană de crispy bacon, dar eram hotărâtă să-i dau o șansă sandwich-ului tocmai comandat.

A sosit și am pornit la degustat și investigat. Prima impresie: în sfârșit un sandwich la care chiar simt sosul pesto. Mie îmi place sosul pesto și cam din start eram convinsă că îmi va plăcea sandwich-ul. Singura condiție esențială este să simt sosul, nu doar să fie pe lista de ingredinte și nici urmă de el la gust. Bun, prima condiție a fost îndeplinită. S-ar putea să pară greoaie combinația de pesto+ou+bacon crispy. Faptul că sunt roșii proaspete, alături de salată și ceapă, face totul să se combine plăcut și să fie o armonie echilibrată. În continuare, pot spune că nu m-a convins crispy bacon-ul. Nu este printre ingredientele mele preferate. Totuși, cred că e bună alegerea lui pentru acest sandwich. Dacă era bacon simplu, era totul prea alunecos și nu era un echilibru și o textură frumoasă. Aceasta este părerea mea. Pot spune că este un sandwich foarte sățios. Mă așteptam să fie așa, prin prezența oului. Așteptarea mi-a fost confirmată și, consider că sosul pesto+crispy bacon au contribuit decisiv la sațietatea acestui sandwich. Pot declara ca reușită această experiență. În cele ce urmează prezint pozele ca mărturie la bunătatea de sandwich degustată.

Egg and Bacon TSF

Egg and Bacon cu Dijon TSF

Portionare Egg and Bacon TSF

Jumatate Egg and Bacon TSF

Prețuri și servire

Servirea e rapidă și la obiect, cum e nevoie pentru prepararea unui sandwich gustos. Puteam opta între pâine albă și pâine cu semințe. Pentru prima degustare, aleg întotdeauna varianta propusă de cei de la The Sandwich Factory. La o a doua comandă, voi încerca și cu pâine cu semințe.
Prețul sandwich-ului Egg ans Bacon este de 10,5 Lei.
Dacă e mult sau puțin, rămâne la latitudinea fiecăruia. Ingredientele folosite, combinarea acestora și prezentarea produsului final au un rol în stabilirea prețului. Mie una mi se pare un preț bun.
Recomand acest sandwich ca variantă pentru un mic dejun sățios. Îmi place că se respectă ideea de cel puțin un sandwich nou în fiecare sezon și sunt tare curioasă de ce ne mai rezervă primăvara.
Voi ați încercat sandwich-ul nou? Cum vi se pare?

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

The Sandwich Factory

Adresă:
Str. Ungureanu nr.8
Telefon:

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul