Shaworma la termopan

Nu mai mâncasem la Falafel în complex de vreun an şi cum auzisem că ar fi ceva putred între termopanele din faţa căminului 9, mi-am spus că nu ar strica să fac o drumeţie până într-acolo. Deşi de obicei prefer să trag concluziile la final, de această dată aş dori să spun din capu’ locului că la “termopane” am mâncat cea mai penibilă chestie care a purtat vreodată nume de shaworma.

Ajuns la faţa locului începuse să-mi pară un pic rău că trebuia să iau shaorma la plimbare şi nu puteam sta pentru a observa mai atent ce se-ntâmplă în rulota zidită care ţine loc de bucătărie şi pe la mesele pline ochi de muşterii flămânzi.

Mi-am dat totuşi seama de schimbările de decor şi de acele detalii care nu dispar aşa peste o vară, tocmai pentru că alcătuiesc partea cea mai de preţ a unui aşezământ cu o asemenea încărcătură gastro-culturală.

Pentru a pomeni doar câteva dintre upgrade-urile propuse pentru anul universitar 2009/2010, s-a investit într-un pavaj nou care a înlocuit gresia spartă, sau poate dezintegrată de sosurile de shaorma scăpate pe jos de cei neatenţi. Poate mă înşală memoria, dar cred că au mai apărut câteva aparate de aer condiţionat, atent montate la o palmă deasupra termopanelor, pe lambriul care căptuşeşte pe dinăuntru încăperea din pvc. Au dispărut olivierele care au fost înlocuite cu solniţe umplute-ochi doar cu ardei iute pisat – condimentul minune introdus mai întâi de Pârtâc la Döner Kebap Haus 😀

Am regăsit totuşi la Falafel atmosfera de odinioară datorită ciotului de corcoduş decorat cu ghivece cu flori care răsare din pavaj (nu i-a lăsat inima să-l scoată din rădăcină când au închis ermetic parcul), al baxurilor de sucuri stivuite lângă tejghea, al angajaţilor transpiraţi până în vârful urechilor şi al domnişoarei cu mahramă care mi-a luat comanda. Din acelaşi peisaj care mi-l aminteam nu lipseau nici acum domnişoarele gingaşe care mâncau tacticos numai shaorma la farfurie şi junii în tricouri cu paiete lucitoare care se-ntreceau pe la dosul dânselor în ironii una mai fină decât alta.

Spre ghinionul meu mi-am primit într-un final şi “bunătatea” de 10 lei, înfăşurată în staniol. Apucasem să o comand picantă, însă de sare uitasem să pomenesc ceva, iar acum mă cam chinuia gândul că aveam să mănânc o shaorma ce va avea doar moţul sărat. Întrebând de sare am fost surprins să văd cum solniţele mereu înfundate au fost înlocuite cu pliculeţe cu sare made in Selgros. Bravos!

Am luat-o la pas şi judecând după aspectul exterior destul de plăcut mă întrebam dacă grozăvia putea să fie chiar atât de prost făcută. Am presărat sare din plic (mi s-a părut genial că aveam cum să fac asta fără a fi nevoit să stau la masă) şi-am îmbucat cu poftă. Varza mi s-a părut destul de iute, dar părea o iuţeală plăcută, un gust ce se asemăna cu hreanul. Pe lângă omniprezenta varză, la a doua muşcătură am simţit şi cartofii şi carnea. Ceva nu era în regulă cu shaorma asta: extrem de multă varză, carne arsă şi undeva pe la mijlocul maglavaisului din lipie ceva ce nu am putut să identific doar după gustul incredibil de amar care mi l-a lăsat în gură şi la propriu şi la figurat.

Să meargă criza şi varza mână-n mână în biznis-planul patronilor? Cam nasoală mişcarea, dacă stau să mă gândesc că Pârtâc a introdus “meniul de criză” reducând preţurile cu vreo 25%. Să fi carbonizat puiul pentru că au avut ciudă pe el sau pentru a-l steriliza mai cu succes? Mai glumeam şi eu spunând că un clocot şi mult piper fac minuni din orice mâncare uitată în frigider, însă până să le apreciez umorul băieţilor ăstora cu termopanele mai au de lucru la capitolul bun simţ. Oare sunetele bizare care vin din străfundul stomacului sunt primul semn că mă aşteaptă o seară interesantă?

Sper să mă lămuresc şi eu cât de repede pentru a putea răspunde la aceste întrebări. Până una-alta, pentru aşezământul gastro-cultural Falafel verdictul meu e “Crimă”! Voi cei ce căutaţi senzaţiile tari, ăsta e locu’! Pentru ceva de-ale gurii căutaţi în altă parte 😀