Shaworma la termopan

Falafel C9
Timișoara

Nu mai mâncasem la Falafel în complex de vreun an şi cum auzisem că ar fi ceva putred între termopanele din faţa căminului 9, mi-am spus că nu ar strica să fac o drumeţie până într-acolo. Deşi de obicei prefer să trag concluziile la final, de această dată aş dori să spun din capu’ locului că la “termopane” am mâncat cea mai penibilă chestie care a purtat vreodată nume de shaworma.

Ajuns la faţa locului începuse să-mi pară un pic rău că trebuia să iau shaorma la plimbare şi nu puteam sta pentru a observa mai atent ce se-ntâmplă în rulota zidită care ţine loc de bucătărie şi pe la mesele pline ochi de muşterii flămânzi.

Mi-am dat totuşi seama de schimbările de decor şi de acele detalii care nu dispar aşa peste o vară, tocmai pentru că alcătuiesc partea cea mai de preţ a unui aşezământ cu o asemenea încărcătură gastro-culturală.

Pentru a pomeni doar câteva dintre upgrade-urile propuse pentru anul universitar 2009/2010, s-a investit într-un pavaj nou care a înlocuit gresia spartă, sau poate dezintegrată de sosurile de shaorma scăpate pe jos de cei neatenţi. Poate mă înşală memoria, dar cred că au mai apărut câteva aparate de aer condiţionat, atent montate la o palmă deasupra termopanelor, pe lambriul care căptuşeşte pe dinăuntru încăperea din pvc. Au dispărut olivierele care au fost înlocuite cu solniţe umplute-ochi doar cu ardei iute pisat – condimentul minune introdus mai întâi de Pârtâc la Döner Kebap Haus 😀

Am regăsit totuşi la Falafel atmosfera de odinioară datorită ciotului de corcoduş decorat cu ghivece cu flori care răsare din pavaj (nu i-a lăsat inima să-l scoată din rădăcină când au închis ermetic parcul), al baxurilor de sucuri stivuite lângă tejghea, al angajaţilor transpiraţi până în vârful urechilor şi al domnişoarei cu mahramă care mi-a luat comanda. Din acelaşi peisaj care mi-l aminteam nu lipseau nici acum domnişoarele gingaşe care mâncau tacticos numai shaorma la farfurie şi junii în tricouri cu paiete lucitoare care se-ntreceau pe la dosul dânselor în ironii una mai fină decât alta.

Spre ghinionul meu mi-am primit într-un final şi “bunătatea” de 10 lei, înfăşurată în staniol. Apucasem să o comand picantă, însă de sare uitasem să pomenesc ceva, iar acum mă cam chinuia gândul că aveam să mănânc o shaorma ce va avea doar moţul sărat. Întrebând de sare am fost surprins să văd cum solniţele mereu înfundate au fost înlocuite cu pliculeţe cu sare made in Selgros. Bravos!

Am luat-o la pas şi judecând după aspectul exterior destul de plăcut mă întrebam dacă grozăvia putea să fie chiar atât de prost făcută. Am presărat sare din plic (mi s-a părut genial că aveam cum să fac asta fără a fi nevoit să stau la masă) şi-am îmbucat cu poftă. Varza mi s-a părut destul de iute, dar părea o iuţeală plăcută, un gust ce se asemăna cu hreanul. Pe lângă omniprezenta varză, la a doua muşcătură am simţit şi cartofii şi carnea. Ceva nu era în regulă cu shaorma asta: extrem de multă varză, carne arsă şi undeva pe la mijlocul maglavaisului din lipie ceva ce nu am putut să identific doar după gustul incredibil de amar care mi l-a lăsat în gură şi la propriu şi la figurat.

Să meargă criza şi varza mână-n mână în biznis-planul patronilor? Cam nasoală mişcarea, dacă stau să mă gândesc că Pârtâc a introdus “meniul de criză” reducând preţurile cu vreo 25%. Să fi carbonizat puiul pentru că au avut ciudă pe el sau pentru a-l steriliza mai cu succes? Mai glumeam şi eu spunând că un clocot şi mult piper fac minuni din orice mâncare uitată în frigider, însă până să le apreciez umorul băieţilor ăstora cu termopanele mai au de lucru la capitolul bun simţ. Oare sunetele bizare care vin din străfundul stomacului sunt primul semn că mă aşteaptă o seară interesantă?

Sper să mă lămuresc şi eu cât de repede pentru a putea răspunde la aceste întrebări. Până una-alta, pentru aşezământul gastro-cultural Falafel verdictul meu e “Crimă”! Voi cei ce căutaţi senzaţiile tari, ăsta e locu’! Pentru ceva de-ale gurii căutaţi în altă parte 😀

 

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

a:3:{s:7:"address";s:41:"Complexul studentesc, Timișoara, Romania";s:3:"lat";s:10:"45.7480863";s:3:"lng";s:17:"21.23983420000002";}

Falafel C9

Adresă:
Complexul studențesc

[…] Trecând la gustul pe care mi l-a lăsat această “shaorma 100%” trebuie să spun că nu am avut parte de nicio  revelaţie. Nu am simţit să fie mai gustoasă decât shaorma de la Zet spre exemplu, însă este cu siguranţă departe de talmeş-balmeşul în lipie care se vinde sub numele de shaorma la termopanele căminului 9. […]

Comentarii

cos

5 October 2009 at 10:59

Ai descris perfect locul, nu si mancarea.
Acum vreo doi ani aici aveau cea mai buna Shaworma din complex. Era o combinatie intre varza si sosul de usturoi care imi gadila tare placut papilele.

Apoi, s-a mai stricat, dar inca mi se pare una din cele mai bune. Nu cumva ai lasat locul sa-ti strice parerea despre mancare?

    Infidel Gastro

    5 October 2009 at 11:51

    Salut Cos!

    Nu prea pun la suflet decorul, mai ales atunci când iau la pachet cum am facut acum. O sigură dată am mâncat între termopane, când le-am încercat shaworma la farfurie, tot cam acum un an şi ceva, doi ani, şi a fost chiar bună. Din păcate nu locul mi-a stricat părerea despre mâncare, ci mai degrabă grija/priceperea celor care pregătesc mâncarea.

    Apropo de shaworma, unde îmi recomanzi să mai încerc? 🙂

cos

5 October 2009 at 12:35

Din pacate am ajuns un mos care crede ca mancarea era mai buna pe vreamea lui (adica acum 2-5 ani 😀 ). Poate isi mai aduce cineva aminte de Banateana de la Cora de acum 4-5 ani…

Revenind, Shaworma decenta mi se pare si cea de la ZET(sau ZED…), cum vii de la Pret’ spre caminul 9, o iei la stanga chiar dupa Pret’ si e in fata.

Congrats! Foarte ingurgitata ideea site-ului!

Naiada

26 April 2010 at 19:11

Ultima oară am mâncat cam acum 2 luni de la ei (la pachet bineînţeles 🙂 ) şi a fost destul de ok. Întrebai de alte locuri unde se poate mânca shaworma bună… asta chiar depinde de gust. 🙂 Mie personal îmi place şi cea din centru de la Modex, deşi e surioară cu cea din complex unde se spunea de şobolani, etc, se ştie povestea :), parcă are ceva bun, dar n-o clasez printre primele favorite. Una din primele ar fi la fast-food-ul din Şagului, în diagonală cu Profi, la subsol, în staţia de autobuz, poate o ştii. Mi se pare altfel decât toate care se găsesc aici în oraş, are un gust mai aparte. Locul nu e cel mai strălucitor, dar având în vedere că poţi cere extra sos sau varză sau cartofi (nu scrie niciunde) fără ca angajaţii să facă mutre, mi se pare ok. Apropo, eu o prefer fără ketchup. Nu prea înţeleg de ce în unele locuri se pune. Sosul de roşii ia toată aroma cărnii. Dar asta e altă poveste. 🙂 Cum spuneam, depinde de gust, ce-mi place mie nu înseamnă că-i place şi altuia. Dacă o încerci pe cea de aici şi nu-ţi place, promit să fac cinste cu următoarea. 🙂

    Infidel Gastro

    26 April 2010 at 20:08

    Mergem şi-n cartiere! Şagului să fie, am trecut pe listă 🙂

Termopane

29 October 2010 at 18:59

tare rau de tot articolul

    Infidel Gastro

    29 October 2010 at 19:19

    Voi le-aţi pus termopanele? 😀

Mihai

1 June 2011 at 13:12

eu la Falafel am mancat acum un an , porcaria aia de meniu cu chiftele falafel … deci cum am spus … porcarie , un gust sec, nasol

    Infidel Gastro

    1 June 2011 at 15:38

    Bine că ai scăpat teafăr după minunata experienţă.

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul