Pizza ca la mama ei, la doi pași de Timișoara

De vreo două luni am descoperit o nouă terasă în Dumbrăvița – la doi pași de Timișoara, înspre Lipova. Locului îi zice Al Piano. Amenajat într-o casă, cu o terasă spre stradă, o parcare absolut niciodată plină, un parc enorm și gol cu o biserică foarte faină în stil de acum vreo 200 de ani… priveliște faină deci. Liniște cât încape, pe terasă se aud doar păsărele, foarte rar mașini, și eventual niște sunete mărunte și stridente de la cești așezate sau tacâmuri meșterind la mesele alăturate. Înăuntru nu am stat până acum, dar intrând să plătesc am remarcat curățenie și stilul simplu și elegant italienesc.

Da, e un restaurant cu specific italian deci. Din discuții cu chelnerița am aflat că bucătarul e importat direct din Italia. La fel și toate ingredientele folosite. Deși ultima fază, cea cu ingredientele importate, nu prea încântă pe un patriot economic ca mine, cu bucătarul importat am fost foarte de acord. M-am decis așadar în ziua respectivă că voi încerca să savurez o pizza, încurajat de expresia sinceră a angajaților de-acolo de câte ori recomandau câte un fel de mâncare.

Am luat o Pizza Prosciuto-Funghi, având toate elementele importante pentru o pizza bună. Ce-am primit a fost o bucățică de savoare autentică: aluat crocant, cu blatul gros de vreo 6-7 milimetri, cu jumătatea de sus îmbibată în suc de roșii, aromă de oregano și brânzică de mozzarellă. Peste venea șunca aia, de-i dă numele de prosciuto, aranjată pe blat frumos și vălurit, iar și mai deasupra bucățele de ciuperci perfect rumenite în cuptor.

Mâncarea a fost deci foarte bună. Și rapidă. Am primit-o în vreo 5 minute de la comandă, proaspătă și aburindă. Asta și o cafea superbă de la Lavazza au făcut o vizită de prânz să merite fiecare minuțel. Servirea avea ca bonus pentru clientul de mine zâmbete atât din partea chelneriței, cât și din partea colegilor – inclusiv bucătarul.

Ca și preț, totul a fost în limite foarte rezonabile: 17 lei pentru o pizza extraordinară de juma de kil.

P.S.: Nu se dă ketchup (cel puţin nu din oficiu) – un semn de respect pentru pizza, din punctul meu de vedere.

P.P.S.: În multele mele vizite în scop de cafea am remarcat o mulțime de clienți fideli mâncând pe-acolo, asta-mi dă un plus de încredere că recomandarea mea călduroasă nu e degeaba 🙂

P.P.P.S.: (doamne, câte p.p.-uri…) domnu’ @tbdr ne informează că:

„@foodcrewro la fix review – “Pizzeria Al Piano va fi inchisa in perioada 09 – 25 august 2010.” :)”

Uitasem să vă povestesc de treaba asta, e vorba de perioadă de concedii, dacă îl veți încerca, încercați-l după ce se-ntoarce lumea la lucru, deci după 25 🙂