“Crazy about healthy food”, ăsta e primul lucru pe care îl remarci când intri într-un Snack Attack. Pe lângă asta îţi sare în ochi vitrina destul de mare, în care sunt rânduite diversele mâncăruri oferite de ei. Prima oară m-am mirat pentru că am văzut în vitrină o groază de triunghiuri colorate în fel şi chip, ori eu nu asociez nicicum mâncarea sănătoasă cu un sandviş. Mai apoi am observat că mai au şi altceva decât sandvişuri, în special în ultimele luni de când oferta s-a tot diversificat.
Îmi place la ei faptul că sunt operativi chiar şi atunci când este multă lume (adică în jurul prânzului) dar nu-mi place că totuşi locul este foarte mic şi la orele de vârf cu greu îţi faci loc până la vitrină. Nu mai zic de numărul de locuri disponibile pentru a mânca acolo, cred că sunt vreo 6 în total. Apoi dacă vrei să mergi la toaletă mai bine te ţii, eu am fost o singură dată şi mi s-a părut oribilă. Toate instrumentele de spălat (mop, găleată, detergenţi, o scară, o lopată ?!? şi alte cele) erau la vedere şi lipsea hârtia igienică. M-am prins totuşi că există hârtie, dintr-un afiş pe care scria ceva de genul “Datorită faptului că hârtia albastră nu se dizolvă în apă, vă rugăm să o aruncaţi la coş”. Ei bine hârtia albastră este “după colţ”, oarecum inaccesibilă, sau cel puţin nu la vedere. Aşadar la capitolul curăţenie sunt depunctaţi major, după părerea mea fiind mai bine să închidă toaleta decât să o ofere în aceste condiţii.
Dar hai să trecem la mâncare, că probabil din motivul ăsta citeşti acest articol 🙂 La Snack Attack îmi plac cel mai mult supele şi ciorbele. Le fac foarte foarte gustoase şi în fiecare zi au atât o ciorbă cu carne, cât şi o supă vegetariană/de post. Acestea sunt disponibile pe zile (lunea ciorba cutare şi supa cutare, marţea altele ş.a.m.d.) şi pentru mine este o garanţie că sunt proaspete. O altă garanţie a bunătăţii lor este faptul că de pe la ora 14 încolo nu mai au nici supă, nici ciorbă, deci sunt cerute! 🙂 Ultima oară am încercat supă cremă de legume şi a fost delicioasă.
Trecând la restul mâncărurilor, mie mi se par oarecum scumpe, deşi se vede că sunt proaspete şi împachetate cu grijă. Aşa cum spuneam mai sus nu-mi plac deloc sandvişurile de tip triunghi, cu pâine de tip toast, care ţi se lipeşte de cerul gurii când muşti înfometat. Am încercat panino cu şniţel de pui şi a fost peste aşteptări, având în vedere că nu era cu pâine de tip toast, ci cu baghetă. Printre produsele trecute recent prin furculiţă şi stomac se numără:
Orez basmati cu legume coapte – orezul în sine puţin cam fad a fost ajutat însă de legumele zemoase. Împreună fac un mix bun, separat nici să nu vă gândiţi!
Piept de pui la grătar cu salată de andive – andivele erau proaspete, puiul era rece (stând la frigider). Într-un vis frumos asta era o combinaţie ce merita separată, încălzit puiul de unul singur şi reunit mai apoi cu andivele reci pentru fericirea papilelor gustative:
Sarmale de orez şi ciuperci Trebuie să recunosc că au fost printre cele mai reuşite sarmale de post pe care le-am mâncat până acum. Nu vă imaginaţi că sunt un expert în sarmale, însă acestea au fost exact cum trebuie, puţin picante şi bine aromatizate:
Pătrunjelul de aspect (ca de altfel şi alte ornamente inspirate la alte produse) fac produsele mult mai apetisante şi Snack Attack se pricepe la partea de prezentare a produselor. Iată cum arată vitrina Snack Attack Victoriei:
Pentru desert am ales Amina, foarte echilibrată şi destul de săţioasă având în vedere că este pe bază de arpacaş. Da, ăla din care se face coliva, poate de acolo îi şi vine numele Amin…a :-D:
Deserturile de la ei mi se par extrem de scumpe, un chocolate mousse de 200g fiind aproape 9 RON şi un muffin de ciocolată în jur de 6 RON. Cred că amina de mai sus costă 5.5 RON şi merită spus că şi sucurile/apele sunt scumpicele.
Închei prin a spune că Snack Attach şi-a făcut de multe ori treaba cu o supă şi ceva la felul doi, fiind rapid şi la îndemână în Piaţa Victoriei. Mâncarea este proaspătă şi destul de variată pentru un fast food ce se doreşte a fi diferit. Feriţi-vă de sandvişurile triunghi şi de paste, acestea din urmă fiind mult sub aşteptări. Dacă nu vă duceţi la baie vă poate lăsa o impresie generală foarte bună! 😀
Tweets that mention Atacul mâncărurilor sănătoase - Snack Attack | FoodCrew -- Topsy.com
[…] This post was mentioned on Twitter by Petre Dobrescu, FoodCrew. FoodCrew said: Un local fast food unde lumea este înnebunită după mâncarea sănătoasă?! http://bit.ly/i9DSy8 #bucuresti […]
Comentarii
Sorana
Supele si ciorbele sunt bune, la fel si desertul Tiramisu si cartofii de ciocolata, dar in rest, zici ca mananci carton…iar preturile..come on…sunt f ridicate!
Gerhard Ştrudel
Da, corect, așa cum spuneam și mie îmi plac cel mai mult supele și ciorbele. Pe lângă cele menționate de tine mai merită câteva altele: chocolate mousse, tiramisu cu fructe de pădure, chiar și unele salate. Sandvișurile tradiționale într-adevăr sunt dubioase rău 🙂