Evenimente culinare în Timișoara în August (2026)

Dacă tot avem de supraviețuit căldurii din august, măcar s-o facem cu ceva bun în farfurie și un pahar rece în apropiere.

Timișoara continuă să ne dea motive să ieșim din casă: cine tematice, degustări, brunch-uri și seri care încep la masă și nu știm exact unde se termină. Am făcut, așadar, ce facem în fiecare lună: am căutat prin oraș și am pus într-un singur loc evenimentele gastronomice care au loc luna aceasta.

Lista e mai jos și rămâne deschisă. Dacă organizați sau știți un eveniment culinar care merită inclus, lăsați-ne un semn. Completăm agenda împreună.

Seară dedicată vinului – Recaș x Bruck Brasserie

🕒 14 august, ora 20:00 | 📍 Bruck Brasserie, Piața Unirii

O seară de vineri gândită în jurul gusturilor bune și al poveștilor. Bruck Brasserie se asociază cu Cramele Recaș pentru o experiență dedicată vinului, cu selecția Implicit — un roze și un sauvignon blanc — puse în valoare alături de un preparat special creat pentru ocazie, vitello tonnato.

Detalii aici.

Mediterranean Passport la Sabres

🕒 15 august, ora 19:00 | 📍 Sabres Restaurant, Timișoara

Sabres Social pleacă spre Mediterană printr-o seară construită în jurul gustului, în care Costa Brava, Mykonos, Sicilia și Coasta Amalfi devin opriri succesive la aceeași masă. „Mediterranean Passport” este următorul capitol din seria Sabres Social, în care o cină obișnuită devine, pentru câteva ore, o destinație — cu preparate gătite live, în fața oaspeților.

Meniul tematic include Mediterranean Meze (tzatziki, hummus, feta, măsline, focaccia cu mozzarella ciliegine și caponata de vinete – 60 lei), risotto Costa Brava cu orez cu șofran și fructe de mare (100 lei), doradă Mykonos gătită pe grătar cu ierburi mediteraneene și lămâie (95 lei), caracatiță Sicily rumenită pe grătar cu ulei de măsline și note citrice (90 lei), creveți Amalfi la grătar cu pesto proaspăt și focaccia rumenită (90 lei), încheind cu un Tarte Tatin cu mere caramelizate, aluat fraged și înghețată de vanilie (35 lei). Pe tot parcursul serii, meniul à la carte rămâne disponibil.

Detalii și rezervări aici.

Pentru fiecare Maria – muzică live la La Calul Alb

🕒 15 august | 📍 Restaurant La Calul Alb, Timișoara

De Sfânta Maria, La Calul Alb răsfață fiecare Marie din oraș cu o seară cu muzică live și un desert clasic din partea casei. Este un gest simplu, dar plin de farmec, gândit special pentru sărbătoare: fiecare oaspete care poartă acest nume primește un lapte de pasăre cu zahăr lavandă, servit cu generozitate.

Atmosfera este completată de muzică live, într-un cadru relaxant, potrivit pentru o seară de mijloc de august petrecută în oraș.

Detalii aici.

Wine After Work – Vinuri mediteraneene

🕒 20 august, ora 20:00 | 📍 The Wine Guy

Wine After Work revine cu o ediție dedicată vinurilor mediteraneene, gândită ca o pauză binemeritată la mijlocul săptămânii. Patru vinuri din regiuni viticole cu climat mediteranean sunt puse alături de un platou de tapas creat special pentru ele, într-o atmosferă relaxată, cu muzică pe vinil în fundal.

Selecția include Ktima Gerovassiliou Malagousia 2024 (Grecia, Epanomi), Stellenrust Secrets & Lies Chenin Blanc 2023 (Africa de Sud), Langmeil Hangin Snakes Shiraz 2023 (Australia, Barossa Valley) și Xavier Vignon Anonyme Châteauneuf-du-Pape 2019 (Franța, Southern Rhône).

Participarea costă 120 lei/persoană, iar rezervarea se face online aici.

Voyage en France – degustare de vin franțuzesc la Masa Lungă

🕒 21 august | 📍 Casa Pâinii Prospero

Seria „Masa Lungă” ajunge la al 25-lea episod și de această dată pleacă într-o călătorie culinară spre Franța, printr-o degustare de vinuri gândită să te poarte prin regiuni și povești mai puțin bătătorite. Evenimentul are loc în grădina Casei Pâinii Prospero (sau la etaj, în funcție de vreme) și propune 2 ore și jumătate dedicate conversațiilor bune și paharelor bine alese.

Degustarea include cinci etichete franțuzești — șampanie, vin alb, rosé și roșu — de la patru producători mici, „hors des sentiers battus”, cu vinuri de terroir și povești interesante din spate. Selecția este ghidată de Marius Căvășdan, stabilit de 12 ani în sudul Franței și un nume la care echipa Prospero apelează constant pentru recomandări autentice de vinuri și trasee franceze.

Pe lângă vin, biletul include platouri de brânzeturi și charcuterie, pâine cu maia naturală și ulei de măsline, deserturi Prospero, precum și un loc la masa comună, într-un spațiu creat special pentru degustare. Evenimentul este destinat adulților.

Detalii și bilete aici.

Vinyl, Food & Wine

🕒 22 august, ora 20:00 | 📍 The Wine Guy

The Wine Guy mai propune și o seară specială de socializare, într-o atmosferă relaxată, unde degustarea de vin se împletește cu muzica pe vinil. Sub ghidarea lui Alin Dragomir, DipWSET, participanții vor explora opt vinuri atent selectate din cele mai diverse regiuni și stiluri ale lumii, completate de tapas delicioase.

Participarea costă 100 lei/persoană, iar rezervarea se face online aici.

Cina în vie – Packed in Flavour

🕒 23 august, 18:00 | 📍 Cramele Recaș Store

PackedInFlavour dă startul unei noi serii de evenimente outdoor cu o cină în mijlocul viei de la Cramele Recaș. Conceptul propune o experiență culinară de poveste, în aer liber, cu un meniu în trei feluri, aperitiv, fel principal și desert, completat de băuturi alese: vin, vin spumant, apă sau limonadă, la alegere.

Atmosfera este întregită de muzică live, cu Benson Joel Mixtape la platane, într-un cadru gândit pentru o seară relaxantă, printre rândurile de viță de vie. Evenimentul durează 3–4 ore și este dedicat exclusiv adulților, cu acces pe bază de bilet. Se recomandă o ținută smart casual, în alb sau crem, și încălțăminte comodă pentru plimbările prin natură.

Detalii și bilete aici, iar dacă vrei să vezi cum arată atmosfera la evenimentele Packed in Flavour, poți citi aici o cronică de eveniment de la una dintre edițiile trecute.

Evenimente culinare lângă Timișoara

Long Table Dinner, ediția a IV-a, la Roca Brună

🕒 21 august, ora 19:30 | 📍 Conacul Roca Brună

Roca Brună întinde din nou masa la conac pentru cea de-a patra ediție Long Table Dinner, o seară gândită să marcheze finalul verii în mijlocul naturii, la apus, în jurul unei mese lungi, cu mâncare bună, vin local și muzică live. Chef Roberto Potra pregătește un meniu special pentru această seară, creat pentru a fi savurat fără grabă.

Meniul include un starter surpriză, fel principal la alegere, desert, vin local inclus și socată artizanală, într-o atmosferă completată de muzică live.

Participarea costă 160 de lei/adult și 110 lei/copil. Iar detalii găsești aici.

Alte mini-evenimente de pus pe listă

Sushi Buffet la Raku Sushi

🕒 în fiecare joi, 19:00–21:00 | 📍 Raku Sushi, Timișoara

Pentru cei care vor să încerce mai multe preparate asiatice într-o singură vizită, Raku Sushi organizează în fiecare joi un Sushi Buffet all you can eat, timp de două ore. Meniul reunește, pe lângă o selecție variată de sushi, și dim sum, bao, tempura, curry și alte aperitive specifice bucătăriei asiatice.

Experiența costă 140 lei/persoană și include accesul all you can eat plus două băuturi. E o variantă bună de recurent pentru serile de joi, dacă vrei să explorezi bucătăria asiatică fără să te limitezi la un singur fel.

Rezervările se fac la Raku Sushi, iar detalii despre ce poți degusta și cum arată experiența aceasta găsești aici.

ASAP Thursday – Aperol Spritz and Pasta

🕒 în fiecare joi | 📍 La Calul Alb, Eugeniu de Savoya 14, Timișoara

Regula e simplă: îți alegi pastele preferate din meniu, iar restaurantul îți aduce un Aperol Spritz din partea casei. Un obicei plăcut pentru serile de joi, gândit ca o pauză relaxantă la mijlocul săptămânii, într-un cadru elegant.

Oferta este valabilă exclusiv pentru consumul în restaurant, iar detalii găsești aici.

All You Can Eat Sushi la Enjoy Sushi Timișoara

🕒 12 august, ora 19:00 | 📍 Enjoy Sushi Timișoara

Enjoy Sushi repetă experiența „All You Can Eat” — sushi nelimitat, într-o seară dedicată iubitorilor de bucătărie japoneză. Meniul inclus în preț este generos: gyoza cu legume, creveți tempura, chuka wakame, burnt sake roll, green dragon, Philadelphia classic, California roll, tempura cu creveți, soba cu pui și udon cu pui.

Experiența costă 99 de lei/persoană, iar detalii găsești aici.

Coffee Tasting la Rem’s Coffee

🕒 12 august, 12:00–17:00 | 📍 Rem’s Coffee, Iulius Town

Rem’s Coffee invită iubitorii de cafea la o experiență dedicată descoperirii a ceea ce se ascunde în spatele unei cești cu adevărat bune. Între orele 12:00 și 14:00 are loc degustarea propriu-zisă, în care sunt explorate cele trei origini de cafea disponibile la Rem’s — Brazilia, Costa Rica și Etiopia — și modul în care fiecare își schimbă profilul de gust în funcție de metoda de preparare: espresso, V60 drip sau cold brew.

Detalii aici.

Herneacova Family Fest

🕒 15–16 august | 📍 Domeniul Herneacova

Pentru cei care vor să scoată toată familia din oraș pentru un weekend, Domeniul Herneacova propune două zile în natură, cu echitație, competiții, jocuri și activități pentru toate vârstele.

Pe lângă partea ecvestră, evenimentul propune jocuri, provocări și concursuri în familie cu premii, activități cu apă pentru răcoare, iar sâmbătă seara, de la ora 21:00, un foc de tabără cu ceaun.

Detalii găsești aici.

CinePicnic pe terasa Cinema Studio

🕒 29 august | 📍 Terasa Cinema Studio

Cinema Studio transformă terasa într-un cinema în aer liber, pentru o seară de CinePicnic urban, pe înserate. Conceptul propune o călătorie cinematografică fără să pleci din Timișoara: într-o singură seară, cinci scurtmetraje de ficțiune te poartă prin Franța, Germania, România, Egipt și Coreea de Sud, fiecare cu propria lume, propriul ritm și propriile personaje.

Accesul pe terasă se face de la ora 20:30, timp suficient să-ți ocupi locul pe unul dintre pufuri și să-ți iei ceva de la bar, iar proiecțiile încep la 21:30. Evenimentul este invitația Caravanei Paradiso de a petrece o altfel de seară împreună — și, totodată, un warm-up pentru festivalul Cine Paradis, programat în weekendul 30 octombrie – 1 noiembrie.

Detalii și bilete aici.

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul

✕