Pizzeria cu tricou obraznic

Cora
Timișoara

După o zi de muncă şi sport intens,  mi-a poftit inima la ceas târziu de seară o pizza. Am ales pizzeria Cora, situată la distanţă aproape egală de Piaţa Victoriei şi Unirii, într-o clădire veche la demisol, pe o străduţă puţin circulată ziua, noaptea aproape pustie.

Prima impresie pe care ţi-o lasă localul este eclectică, decoratorul îmbinând roţile de car pe post de candelabre cu scaune cu aspiraţii elegante şi spoturi lucitoare în zona de nefumători. Mi-au atras atenţia pereţii placaţi pestriţ, dar în special scara de intrare gipsată având forme marine şi fiind decorată cu o frânghie pe post de balustradă. Punctul central este şemineul decorativ din granit, din care ţâşneşte un şuvoi de apă. Deasupra şemineului-minune stă fixat un televizor LCD pe care rula un concert Korn, însă fără volum. Ambianţa sonoră era totuşi completată de acorduri de house spre trance.

Deşi suntem nefumători, numărul de ţigări aprinse – 0 – ne-a convins să ne aşezăm în zona de fumători  – încăperea pentru nefumători părând prea îngustă pentru a te putea bucura de aerul neafumat.

Când am consultat meniul – surpriză – toate pizzele costau 17 lei. Era vorba de un preţ special. Nu m-am prins de ce inclusiv Margherita avea acelaşi preţ „promoţional” cu suratele ei mai bogate în conţinut. Am comandat o pizza fără carne – Ambasador. Nu am fost ajutat prea mult de domnişoara chelneriţă – părea jenată sau suparată. A venit repede pizza, fără sos. Cu roşii rondele, bucăţele de telemea uscate de la caldură însă deloc rele la gust, ceapă, ardei gras, măsline, toate pe un blat decent.

Pentru puţină adrenalină am înghiţit şi un sambure de măslină – o premieră pentru mine. Cică face bine la digestie. Tot pe triluri fine de trance am cerut şi nota. Şi  – şoc – emoţiile sau cine ştie ce briză au transformat tricoul chelneriţei într-unul obraznic, mai să ne străpungă globii oculari. Am uitat de bacşis pe moment dar ne-am revenit şi am lăsat pană la urma pe masă umilul nostru prinos de recunoştinţă. Nu pentru decor, nu pentru consiliere în alegerea pizzei, nici pentru gustul pizzei, şi nici pentru sosul de roşii de culoare dubioasă dar picant, sosit ulterior la cerere, ci pentru tricou.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Pin on Pinterest0
Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Cora

Adresă:
Str. Eugeniu de Savoya Nr. 13
Telefon:
Website:

[…] Nedumerirea privind locația s-a datorat în cazul meu numerotării străzii, care are numărul 14 undeva vis-a-vis de mult mai cunoscuta Enotecă. Nu m-aș fi așteptat așadar să găsesc numărul 18 (sunt doar numere pare pe acea parte a străzii) dincolo de intersecția cu strada Ungureanu, în apropiere de pizzeria Cora. […]

Comentarii

Sorin

19 iulie 2009 la 13:41

Cu ce era tricoul, ca nu am inteles…sau de fapt nu e vorba deloc de tricou 😉

    gigel

    gigel

    19 iulie 2009 la 14:19

    Și-a cusut doi năsturei pe piept. Glumeam.

    Alina

    20 iulie 2009 la 3:47

    Sfarcuri intarite de „emotii sau cine stie ce briza”. Parerea mea 😛

    Cat despre Cora, decorul m-a surprins neplacut prima si singura data cand am fost acolo. Un mix de elemente care adunate dadeau kitsch. Cum nici pizza nu m-a prea impresionat decat prin marime, n-am mai dat pe acolo de atunci.

Naiada

26 aprilie 2010 la 19:27

Cârnăciorii care îi conţine Pizza Cora, nu i-am mai găsit pe nicio altă pizza din oraş, şi am încercat o grămadă. :( Plus sosul acela cu ardei, cred că e sos Cora, nu sunt sigură, el chiar face toţi banii, banii cât costă o pizza bineînţeles. În rest, nici pe mine nu mă încântă în mod deosebit, dar e mai bună decât alte multe.

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul