Se mai întâmplă „surprize” și în farfurie

Locanda del Corso
Timișoara

Sâmbătă după-amiaza. Poftă de o mâncare bună. Deci, să fie Locanda del Corso. Ajunsă în locație m-am așezat la masă, am cerut o apă plată, am frunzărit meniul și mi-am așteptat un prieten care dorea să bea o bere rece. Fiind tare cald, am decis să iau doar o „pepata di cozze”, dar fără usturoi.

„Pepata di cozze”

Pepata di cozze” sau „Impepata di cozze” e o specialitate tipică din regiunea Campania (sudul Italiei), cozzele (midiile) fiind ingredientul vedetă la care se adaugă, usturoi, ulei de măsline, vin alb, roșii, sare, piper și la final pătrunjel.

Pepata cozze

Revenind la comanda din restaurant, aceasta a ajuns după 20 de minute, timp în care eu și prietenul meu am stat la taclale. „Pepata di cozze” era prezentată rustic într-un recipient solid, așezat pe o farfurie rotundă alături de câteva felii de pâine prăjită la grătar. Midiile gustoase, sosul de asemenea, dar pe măsură ce le consumam, am avut parte de o surpriză neașteptată și totuși neplăcută: una din midii era înfășurată cu un fir de păr.

Am dat-o la o parte, punând-o în bolul oferit pentru „deșeuri” și am precizat acest lucru uneia dintre ospătare. Aceasta în prima fază mi-a spus că este o mustață/mousse de la cozze. Eu am insistat, moment în care ospătara a verificat farfuria și a realizat că de fapt era un fir de păr. A luat imediat farfuria și a dus-o la bucătărie.

Precizez faptul că am fost clientă fidelă o perioadă lungă de timp la Locanda del Corso și nu m-am confruntat niciodată cu o astfel de situație. Sunt convinsă că acel fir de păr nu a fost pus intenționat în farfurie, dar consider că în orice bucătărie indiferent că aparține unui restaurant de top sau că e taverna din cartier trebuie să se respecte la maxim normele de igienă și să se verifice orice farfurie înainte de a o trimite clientului. Apreciez îndeosebi profesionalismul de care a dat șeful de sală care s-a scuzat de mai multe ori pentru cele întâmplate precizând că masa este din partea casei.

Interior Locanda del Corso

Despre personal pot spune că este destul de bine instruit, iar prețurile variază în funcție de produsele/specialitățile comandate.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Locanda del Corso

Adresă:
Strada Mărășești Nr.10
Telefon:

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul