Un nou candidat pentru titlul de „cea mai bună shaorma”

Falafel King
Timișoara

Nu mai este niciun secret că românii sunt mari fani de shaorma. Din fericire, restaurantele sau fast-food-urile şi-au dat seama de acest lucru, aşă că iubitorii de shaorma au de unde alege.

Zilele trecute am fost în vizită la Mall, împreună cu Nuţi, şi am profitat de ocazie pentru a lua masa la foodcourt. În timp ce Nuţi a ales să mănânce mâncare chinezească, despre care v-a mai povestit, eu am ales o shaorma de pui la farfurie de la Falafel (fast-food-ul arăbesc, situat în partea stângă, atunci când stai cu spatele la scările rulante).

Dacă până nu demult shaorma mea preferată se găsea în complex, la Lavimel (construcţia aceea de termopan, care are un rest de copac în mijlocul ei, decorat în stil kitschos), acum shaorma aceea are un competitor serios în surata ei de la foodcourt.

Shaorma la farfurie de la Falafel vine, la alegere, cu cartofi prăjiţi ori cu orez. Nefiind iubitoare de orez, am mers mereu pe varianta de cartofi prăjiţi care sunt proaspeţi, nu congelaţi. Salata este, de asemenea, la alegere, la fel cum este şi sosul. Eu am preferat o salată de roşii, măsline, ceapă roşie, salată verde, castraveţi şi mentă şi un sos de maioneză cu usturoi. Sosul acesta are o foarte puternică aromă de usturoi şi este excelent, dar dacă ştiţi că trebuie să vă întâlniţi cu cineva după masă, puteţi alege, spre exemplu, varianta de sos cu iaurt şi susan, dacă nu mă înşel. Carnea din shaorma de pui de la Falafel este, şi ea, foarte gustoasă. Bine rumenită, condimentată, suculentă, puţin picantă şi cu o aromă aparte. Nuţi a gustat, de asemenea, din shaorma şi a declarat că avem un candidat serios pentru titlul de „cea mai bună shaorma”.

Shaorma Falafel Iulius Mall

Shaorma Falafel

Shaorma fast-food Falafel

Porţia de shaorma la farfurie este, spunem noi, mai mult decât îndestulătoare. Dar şi preţul este pe măsură: 15 RON, fără a avea vreo băutură inclusă. Dacă vreţi şi ceva de băut, puteţi să luaţi „la preţ de meniu” shaorma şi ceva de băut pentru 20 RON, deşi nu ştiu cât ar costa să iei separat ceva de băut, pentru că îmi place să iau un pahar de limonadă gustoasă de la QuasiPronti (3 RON paharul mic, 5 RON paharul mare).

Ca şi atmosferă credem că este suficient să menţionăm că fast-food-ul se găseşte în foodcourt, la Iulius Mall. „Zumzetul” din jur este cel specific unui spaţiu comercial atât de mare. Cât despre servire, nu prea avem de comentat, din moment ce durează destul de puţin să primeşti mâncarea pe tavă, atât timp cât nu este coadă mare.

Voi ce părere aveţi, unde este cea mai bună shaorma din oraş?

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Falafel King

Adresă:
Strada Aristide Demetriade, nr. 1, Timișoara
Telefon:
Website:

[…] Gândindu-mă preț de câteva minute de unde să-mi comand mâncarea, mi-a venit în minte Ten Pizza. De la ei am mai comandat pizza în trecut și am fost foarte mulțumită de raportul calitate-preț. De data nu am vrut pizza, dar știind că au un website user-friendly cât de cat, am căutat pe acolo opțiuni pentru un prânz sățios. M-am decis într-un final, atât eu cât și un coleg de birou, și am sunat pentru a plasa comanda.  Comanda minimă la Ten Pizza este de 20 de lei așa că știam că aveam să ne încadrăm cu banii. Din păcate însă din cele 7-8 supe pe care le aveau prezentate pe site, una singură era disponibilă pentru comanda, ciorba de perișoare. Nu am avut altă alternativă așa că am acceptat ciorba de perișoare deși eu aș fi vrut ciorbă de văcuță sau de legume. Pentru felul doi am ales niște baghete cu șuncă și cașcaval, iar pe colegul meu l-a tentat shaworma mare la farfurie. […]

Comentarii

pompy

29 May 2013 at 15:37

mai e o shawormerie care poate lejer sa concureze…cea din mehala, cum mergi de pe gh lazar spre piata ocico pe stanga…o bate lejer pe cea din complex de la termopane

    Nuți Foame

    4 June 2013 at 11:27

    Bun, eu de aia nu știam. Mergem să încercăm. 😀

Dan

29 May 2013 at 19:56

Acum vin din mall de la Falafel.Am fost special sa mananc vedtita saworma falafel.Dezastru! Atat pot sa spun.Lider ramane tot cea din complex de la termopane.Vreau sa subliniez ca si cea de la Mado e mult mai buna decat Falafel…o spune coneva care mananca shaworma zilnic 😉

    Nuți Foame

    4 June 2013 at 11:28

    Măi, personal și mie îmi place aia de la Mado cel mai mult, dar nici asta de la Falafel nu a fost rea deloc. 🙂 Oricum dacă zici că ești un expert într-ale shawormei, te credem pe cuvânt. 😀

Claudiu

31 May 2013 at 14:46

De 4 ori mi-am luat shaorma de la Falafel din mall si doar o singura data a fost cat de cat ok…Un mic sfat pentru cei care mananca shaorma de la Lavimel din studenti (acela cu termopane): cand comandati, pentru 1 leu in plus la pretul shaormei (sau al meniului) rugati omul care serveste sa va puna salata de rosii, castraveti si patrunjel in shaorma. Astfel, shaorma va fi de 10x mai buna, si cu o savoare aparte.

Va recomand sa incercati si Donerul de la Lider’s Kebab din zona Postei Mari (vis-a-vis de Facultatea de Medicina Dentara “Victor Babes” , pe strada inspre Bastion).

    Nuți Foame

    4 June 2013 at 11:29

    Mulțumim de sfaturi. Încercăm și acolo. 😀

Paul

1 July 2013 at 19:52

Shaorma de la falafel ( atat din mall cat si de vizavi se hotel continental ) nu ma atrage cu nimic, ea fiind foarte banala.
Despre lavimel am numai lucruri proaste de spus. Poate vi se pare buna dar trebuie sa tinem cont si de calitate. Mama lucreaza la primarie si va pot spune ca mai mereu aude plangeri legate de aceasta shaormerie.
Cea mai buna, atat din complex cat si din tot orasul mi se pare cea unde este meniul cu shaorma + cartofi prajiti + suc la 10 lei. Nu stiu sigur cum se numeste. Ca o fi instanbul sau vreun falafel de complex nu stiu, dar va pot spune ca e delicioasa si nu au plangeri.

ALEXANDRA Z

8 October 2014 at 14:04

Ca tot veni vorba de cea mai buna shaorma:D:D am manncat chiar ieri la SPARTAN….sincer jos palaria pt sosurile lor….sunt super fresh…si produsele farte proaspete!!!sincer va recomand

    Muffin Queen

    8 October 2014 at 14:12

    Te referi la fast-food-ul din Dedeman, nu? Sună bine, mulțumim de recomandare. L-am văzut când eram în trecere pe acolo și arătau destul de bine.

Daniel

5 February 2015 at 17:26

Daca vreti o shaorma cu ce vreti voi,foarte gustoasa,mergeti la Dinner Food din Iris Titan si luati-va o shaorma medie.E cea mai buna dupa mine

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul