Taraba cu Hot Dog

Făcându-mi de lucru prin oraş, în timp ce tramvaiul îmi trecea prin faţa magazinului Bega, am zărit ceva interesant. Fără să exagerez prea mult, părea un miraj: un stand ambulant de hot dog, aşa cum am fost învăţat de Hollywood că ar trebui să arate unul.

Deşi plănuisem să fac cale-ntoarsă tot cu tramvaiul, în cele din urmă nu am putut rezista tentaţiei de a da curios târcoale noii mele descoperiri. Zis şi făcut!

Apropiindu-mă de stand, mi-am dat seama că era mai degrabă o tarabă. O remarcă destul de puerilă dacă stau bine să mă gândesc, însă din tramvai mi se părea a fi un stand ce poate fi plimbat de colo până colo după cum cere pofta trecătorilor înfometaţi şi îndemânarea vânzătorului. Eh, nu a fost să fie într-atât de original, aşa încât am trecut la cele lumeşti, hotărât să-mi prind mintea cu un hot dog.

Standul părea echipat cu toate cele necesare pentru a vinde mâncare cât se poate de curată, deşi până la urmă era vorba tot de mâncare servită în plină stradă: recipiente din oţel inoxidabil acoperite în permanenţă, cleşti pentru mânuirea ingredientelor, recipiente închise etanş pentru sosuri, chiar şi mâna cu care erau mânuiţi banii a fost de fiecare dată alta decât cea (cu mănuşă) care se manevra mâncarea, în toate cele 6 dăţi câte am urmărit înainte de a cumpăra.

Variantele sunt două: clasic, la 4 lei sau extra la 4.5 lei. Din câte am înţeles diferenţa e una singură: chiflă de 60g, respectiv de 82g. Cremwursti de dimensiuni diferite nu am văzut în mormanul pus în apă calduţă. Alte ingrediente: castraveţi muraţi, maioneză, ketchup sau chili (care este defapt ketchup picant) şi muştar. Am lăsat pentru la urmă ingredientul cu adevărat interesant: ceapa prăjită crocant.

Cam un minut i-a luat domnişoarei ce servea să-mi pregătească hot dog-ul şi m-a surprins plăcut când mi-a înmânat bonul fiscal cu un aer ce mi-a dat de înţeles că face un lucru foarte normal. Mie mi-au trebuit vreo două minute să-l mănânc. Chifla a fost moale şi pufoasă, ţinută fiind la cald, într-unul dintre compartimentele gheretei. Cremwurst-ul a fost însă aproape rece, lucru ce mi-a cam tăiat pofta – de asta am fost nevoit să fac apel la diminutive, referindu-mă la apa în care a fost păstrat. În rest, chili nu era chili, iar celelalte condimente au fost într-atât încât să nu le simţi, însă destul cât să dea întregii compoziţii un gust plăcut.

În final, ceapa prăjită a fost ingredientul care a dat un gust aparte hot dog-ului şi care cred că a făcut în general din mica mea escapadă o experienţă interesantă. Dimensiunile hot dog-ului nu au fost nici pe de parte îndestulătoare, însă dacă voi găsi puţin flămând o altă tarabă a francizei American Hot Dog, cu siguranţă voi fi tentat să mai îi încerc o dată!