Restaurant Orizont, lângă Oradea

Orizont
Bihor

De te găsești că mergi dinspre Arad în sus pe hartă, cu vro 20 de km înainte de Oradea, dai de un restaurant-pensiune de-i zice Orizont. Loc simpatic, numa bun de o masă la marginea drumului. Dotat generos cu o cameră pentru fumători, una pentru nefumători, o terasă cu vedere la parcare și una mai cochetă înconjurată de flori în ghiveci și un mic iaz încă în construcție. Ei bine, cam aici mi-a fost dat mie să mânc de curând.

Atmosfera e plăcută și răcoroasă. Muzica destul de diversificată – de la muzică electronică de genu tuți-tuți, până la vechiul și autohtonul Compact. Cam totul e curat pe-acolo, ca în orice loc ce se respectă.

Servirea mi s-a părut foarte promptă. Chelnerul era deosebit de amabil, ba chiar m-a surprins plăcut când m-a întrebat cum mi se pare mâncarea, spre finalul ciorbei – gest frumos, aș spune eu, și sugerează un real interes. Am așteptat vreo 2 minute după ciorbă, cam cât mi-am verificat mailul, și încă 3 minute pentru paprikas.

Să trecem dar la mâncare. Foarte gustoasă, arome fain asortate, porții mari.

Ciorba de burtă mi s-a părut consistentă, smântâna numa’ bugătă de la bun început. Pluteau prin ea niște delicioase bucățele de ardei iute. Totuși era prea sărată. Am ținut să menționez detaliul ăsta chelnerului, care a dat fuga în bucătărie unde tocmai mi se gătea păpricașul pentru a-i spune bucătarului că nu tare vreau eu sare.

Păpricașul de pui cu găluște a ajuns pe urmă sub nasul meu într-o formă de zile mari. Ciorba fusese bună, dar păpricașul îți dădea fiori de la arome. Ornarea şi prezentarea în farfurie erau în sine apetisante. Textura perfectă pentru găluște, care erau și foarte fain pătrunse de sosul de ardei. Se simţeau foarte echilibrat atât gustul de pui, cât şi gustul găluştelor şi al ardeiului.
Pe lângă păpricaşul acela dumneueiesc, mi-am luat și o salată de varză – zemoasă și aromată, era perfectă pentru canicula de-afară. Am fost surprins însă să găsesc mărar în varză, însă e o combinație foarte reușită.

Ei, la preț erau pe măsură. Destul de piperat: 8 lei ciorba, 12 lei păpricașul, 4 lei salata. Totuși, la cât erau de mari porțiile nu mă pot mira de preţuri.

 

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Orizont

Adresă:
DN79 Gepiu nr. 606, jud.Bihor între Oradea şi Salonta
Website:

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul