Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu am perioade în care parcă aş mânca numai pizza. Apoi desigur vin perioade în care doar pofte de shawarma mă încearcă. Apoi de pleskavica. Apoi de slăbit. 🙂
Cum am nişte prieteni care frecventează mai multe localuri italieneşti, într-una din zile am ajuns cu ei la restaurantul hotelului Francesca din zona Lipovei.
Probabil că mulţi aţi auzit de Francesca, dar nu ştiu câţi le-aţi încercat preparatele culinare. Dacă n-aţi făcut-o, nici nu vă recomand.
Prezentarea de pe site-ul hotelului ne spune că Francesca ne oferă „cele mai gustoase mâncăruri mediteraneene” şi „cea mai bună pizza făcută în cuptor cu lemne, cu arome mediteraneene”. Desigur, e firesc ca fiecare să-şi laude produsele. Unii o fac pe bună dreptate, dar când văd că în ţara noastră aproape toate pizzeriile oferă cea mai bună pizza, parcă îmi vine să mă întreb unde aş putea încerca o pizza mai bună decât cea mai bună care teoretic e peste tot.
Dar să trec la subiectul acestui review. Ajunşi în resturantul hotelului Francesca, remarc designul. E într-adevăr un restaurant cu iz domnesc. Mi-a plăcut. Chelnerii păreau şi ei amabili, nu săcâitori ca prin alte locuri. Şi cum eram însoţită de pofta de pizza, comand pizza cu salam şi şuncă. Prietena mea comandă şi ea pizza. Prosciuto. Un prieten a comandat paste bolognese, iar ceilalţi doi prieteni cu care am fost au luat peşte.
Când am primit pizzele, recunosc că arătau bine. Când am gustat prima bucăţică însă nu mi s-a părut ok. Am mai gustat una şi mă întrebam ce mănânc că asta numai pizza nu e. O întreb pe prietena mea cum e pizza ei şi îmi spune că nu-i bună deloc. Nu vă pot descrie gustul pentru că nu am mai mâncat aşa o pizza oribilă. Nu tu gust de sos de roşii, de mozzarella măcar dacă salamul şi şunca n-aveau gust sau tocmai că aveau gustul acela oribil. Aluatul să fi fost ceva de capul lui, dar nu, nimic nimic. Dezamăgire totală.
Prietenul cu pastele a declarat că a mâncat paste mult mai bune prin alte locuri, cu toate astea a ajuns să termine trei sferturi de porţie, iar ceilalţi doi prieteni care au mâncat peşte s-au oprit înainte de jumătate spunând că nu-i bine făcut, că are un gust ciudat. Vă daţi seama că şi porţiile noastre de pizza au rămas mare parte în farfurie. Eram prea scârbite.
Mare păcat pentru un restaurant aşa frumos! Mă întreb dacă aromele mediteraneene cu care se laudă că sunt preparate mâncărurile să fie de vină pentru acel gust pe care nu mai vreau să-l simt în viaţa mea…
Având în vedere preţurile mari pe care le au, o pizza costă peste media din oraş, ar trebui să servească măcar ceva comestibil dacă nu şi gustos.
Să fi fost doar noi ghinionişti sau la Francesca aşa se mănâncă de obicei?
Aromele mediteraneene strică? | Șmen.ro
[…] Aromele mediteraneene strică? […]
Tweets that mention Aromele mediteraneene strică? | FoodCrew -- Topsy.com
[…] This post was mentioned on Twitter by Andrei Mărin, FoodCrew. FoodCrew said: Restaurant Francesca – un fel de muzeu. Intrarea pare inclusă în preţ, calitatea mâncării te face să fugi. http://bit.ly/fuh9vd #timisoara […]
Comentarii
veveritza mancacioasa
Imi place cum gandesti, N. Eu sunt acum in perioada de shaorma. :-)))
Din fericire, la Francesca n-am ajuns si nici nu cred ca..
Naiada
Să nici n-ajungi! 🙂 Cel puţin pentru mâncare.
Shaorma zici? Nu mă ispiti! 😀
Uirebit
Si, ca orice romani respectabili, ati inghitit galusca si ati achitat nota de plata.
Nu tu vociferari, nu mese in capul chelnerului, nu tu 112…
Felicitari ! Ati trecut testul 🙂
Veveritza mancacioasa
112 n-are nicio legatura cu Protectia Consumatorului. Acolo trebuiau sa sune si, eventual, sa ia si niste mostre de mancare ca dovada. Oricum, orice caz de alimente alterate servite clientilor e asa de greu de dovedit si, pe cale de consecinta, de sanctionat incat mai bine te lasi pagubas…
Cat despre mese in capul chelnerului, sper ca e o gluma.