Mare chix – tot şaorma din complex îi a mai bună

Cum se face sau nu, păcătoşenie maximă, am, la fel ca şi un număr impresionant de oameni, un gust aparte pentru fast food. Ăla care s-o gândit că e o idee bună să facă un hamburger a fost un geniu. Ca să nu mai zic de ăla care s-o gândit că ar fi o idee bună să mai bage şi nişte sosuri, brânzeturi sau diverse salate pentru mai buna supunere a maselor aflate azi la un pas de obezitate.

Şi-apăi şi dacă mi-am propus să mânc sănătos – că de ştii cum să combini gusturi, faci treburi mai bune ca orice mâncare de-asta rapidă – am citit eu undeva că, ocazional, trebe musai să-ţi acorzi desfătări interzise.

Acestea fiind spuse, într-o bună zi de sâmbătă, când mă lovise o lene soră cu moartea, mi-aduc aminte de şaorma. Mă, şi mă loveşte aşa o poftă groaznică de aş fi plătit pe cineva să mi-o aducă la botu’ calului. Cum conexiunile mentale funcţionează teribil de bine, îmi mai aduc aminte că nu trebe să mituiesc pe nimeni să-mi aducă o bunătate din complex, că – ta-na-na-nam – acuma este şaorma delivery. Şi dacă nu merge Cârtiţoiu’ la şaorma, atunci să vină şaorma la Cârtiţoiu’.

Pizzeria Zorro se laudă de vreun an şi ceva (dacă nu mai bine, că nu ţin minte detalii de-aştea) că au şaorma la domiciliu. Na! Probabil că cei din complex ne vor, în sinea lor, binele. Adică şi-aşa dau colesterol în lipie – fă măcar o plimbare până acolo şi-napoi. La care-mi zic: de la Zorro să fie dezmăţu’. Sun, îmi zice că vine în 50 de minute şi mă pun s-aştept cu toate furtunile posibile în gură. (Între noi fie vorba, n-am înţeles de ce 50 de minute, că, în timpu’ ăsta, făceam de 5 ori drumu’ dus-întors pe jos până la ei la local, că mi-s relativ vecini… dar fie. Treacă de la mine.)

Şi sună la uşă şi mă duc, plătesc (12 lei – şaorma plus 2 lei – sos remulade – ziceam că e decent, în condiţiile în care mi-o aduc acasă). Era un monstruleţ de mai bine de juma’ de kil, tot încotoşmănat în hârtie şi legat bine într-o pungă. Mă aşez confortabil şi mă chinui vreun minut să deschid ambalajele. Aşez sosu’ în dreapta şi gust. Wtf!?! Sincer, mă aşteptam să fie ceva din comerţ, cu gust specific-caracteristic, plin de E-uri, deci bun, că doar era ziua de dezmăţ. Aiurea! Dar nici ca ăla de casă nu era, că doar mi-am făcut de nenumărate ori. Compoziţie: sos alb nedeterminat (presupun că maioneză, dar fără nici un gust, nici măcar de sărat), castraveţi acri raşi (mai mult raşi, decât acri) şi ingredientul secret de bază – tarhonul – lipsă.

Ok! Hai să vedem ce-i cu şaorma, că n-o eliberasem încă din închisoarea de hârtie. Încep s-o deschid şi constat evidentul. Pusă caldă înăuntrul unei pungi închise înspre ermetic egal love (a se citi condens). Deci lipia lu’ şaorma mea era umedă. (Bleacs!) Trecem peste acest fapt şi iau o gură de lipie cu cartofi prăjiţi şi nişte pui. Cam sec, dar las’ c-ajungem şi la partea bună. Şi am continuat. Şi am insistat. Cam până pe la jumate, că na… mi-era foame şi poftă.

Pe scurt: cartofii prăjiţi – şi ei ca mai toţi cartofii prăjiţi; varza – vreau să cred că nu era salată de varză adunată de pe mese, dar salată era, ori parcă prefer varză crudă sau măcar salată proaspătă şi nu de acu’ 2 zile; carnea – pui cam fără gust, cam uscat, cam fără nici un dumnezeu (m-am învăţat prost să-mi vreau carnea condimentată); sosuri (a.k.a. sufletul unei şaorme) – bă, nuş’ ce să zic: cam înspre inexistente, cam fade, cam neidentificabile, cam brânzite. Teoretic, trebuia să fie maioneză şi tzatziki, dar nu mi-am dat seama care-s care. Bonus: ketchup, dar şi ăsta trist şi insuficient.

Per ansamblu: worst şaorma ever! Nu mă aşteptam să fie grozavă, dar nici aşa. Adică, dacă tot mi-era lene să mă deplasez până în Complex, mai bine mă duceam la magazinu’ de la colţ, luam ce-aveam nevoie şi mi-o făceam singură. Sau mai bine mă deplasam până în Complex. Era prea frumos să fie adevărat. Concluzia e simplă: never again!

* * *

Mamifer cu mediul de trai subteran, ocazional Cârtiţoiu’ se lasă învins de miazmele de suprafaţă, scoate nasu’ din galerii şi pleacă la vânătoare. Cu miopia-n floare, pentru care oricum se tratează, dacă prin absurd are ochelarii mânjiţi, se poate baza cu succes pe celelalte simţuri ce-i sunt bine dezvoltate.