Quick lunch – un prânz ideal pentru la birou

Quick Lunch
Timișoara

Acum vreo 2 ani şi ceva, în căutarea unui prânz gustos şi nu foarte scump, o prietenă mi-a susurat ceva la ureche despre această firmă de catering pe care ea o încercase deja împreună cu colegii de birou. Am comandat un fel cu peşte (sunt mare fan) şi mi-a plăcut foarte mult.
Şi, de atunci, am rămas fidelă meniului şi serviciilor Quick şi l-am convins şi pe Dnul. Veveritzoi să comande de la ei.

Totul este rapid şi organizat, au un site cu meniul pe săptămâna curentă şi săptămâna viitoare ca să-ţi poţi face „cincinalul” culinar, dar au şi un formular de comandă uşor de completat. Comenzile se fac pentru o săptămână întreagă sau, pentru indecişi, de azi pe mâine dar, până în ora 12 (dacă îmi amintesc eu bine).

Singura mică problemă, dacă se poate numi aşa, este inexistenţa tacâmurilor dar, să fim serioşi, toată lumea poate veni cu o lingură şi o furculiţă de acasă pentru utilizări succesive la locul de muncă.

Meniul are o tentă de papa ungurească ceea ce îi dă o savoare aparte. Deci, aici puteţi găsi mâncare românească – sarmale, ciulama, ciorbă de burtă, mâncăruri diferite, murături, prăjituri, etc., preparate din bucătăria internaţională – lasagna, pui chinezesc, etc., dar şi gulaş, piept de pui cu sos de vişine (poza de mai jos), papricaş, varză secuiască şi prăjitura excelentă Quick lunch – pentru cunoscători, somloi galuska.

Piept de pui în sos de vişine cu salată de sfeclă roşie - Quick Lunch

După cum veţi putea observa, meniul este bogat, în fiecare zi fiind oferite:

  • o ciorbă şi o supă, uneori supă-cremă cu crutoane sau de roşii cu fidea, ca în pozele de mai jos

Supa cremă cu crutoane - Quick Lunch

Supă de roşii cu fidea - Quick Lunch

  • o tocăniţă sau ceva cu sos (în poză: tocăniţă de vită cu garnitură de cuscus)

Tocăniţă de vită cu cuscus - Quick Lunch

  • o friptură (în poză: piept de pui la grătar cu cartofi natur şi salată tzatziki)

Piept de pui la grătar cu cartofi natur şi salată tzatziki - Quick Lunch

  • un fel dietetic (în poză: broccoli, ciuperci şi conopidă pane)

Broccoli, ciuperci şi conopidă pane - Quick Lunch

  • un fel cu paste sau ceva apropiat, chiar şi clătite sărate sau mămăliguţă cu brânză şi smântână (în poză)

Mămăligă straturi cu brânză şi smântână - Quick Lunch

  • o salata mare, cu carne si dressing
  • o salata mică – de varză, murături, castraveţi, etc., numai bună de alăturat unei fripturi
  • un desert – checuri, griş cu lapte, plăcinte, cremeş care este excelent, clatite, budinci, etc.
  • un fel fitness şi chiar un fel de post – doar în timpul celor patru mari posturi din an

Tot zilnic au şi un meniu economic la doar 8.7 lei, care este foarte rezonabil şi include ciorbă / supă şi un fel principal / paste / salata / fel fitness.

1. ciorbă de cartofi cu cârnaţi + smântână, acrita cu zeama de varza, un deliciu

Ciorbă de cartofi vu cârnaţi - meniu economic la Quick Lunch

2. salată americană – paste + ardei gras + praz+ gogoşar + salata + sos Quick din maioneză, ketchup şi iaurt + carne de vita fâşii, la grătar, alt deliciu.

Salată americană - meniu economic la Quick Lunch

Porţiile de la ME sunt mai mici (aprox. 700 gr. în total) decât cele “normale” dar, eu cred că pot astâmpăra foamea pentru o anumită perioadă de timp (în funcţie şi de gramajul personal).

Un avantaj însemnat este inexistenţa comenzii minime. Adică, nu trebuie să convingeţi toţi colegii să-şi comande de aici, se poate comanda o singură porţie, indiferent de valoarea ei. Eu nu am colegi şi nu am avut niciodată nicio problemă cu privire la comandă sau livrarea acesteia.

Că veni vorba de livrare, ea are loc în fiecare zi la o anumită oră, în funcţie de traseul pe care îl parcurge distribuitorul responsabil de zona unde vă aflaţi. Livrările zilnice au loc între ora 10.30 şi 14.00.

Ca să vă faceţi o idee, la mine din Calea Aradului, papa ajunge cam la 12.30-13.00. Mâncarea este ambalată în cutiuţe care reţin căldura, deci nu trebuie să vă faceţi griji că veţi primi papa rece. De asemenea, aceleaşi cutiuţe pot fi aruncate şi în cuptorul cu microundiţe pentru o reîncălzire ulterioară, în caz că nu apucaţi să mâncaţi tot pe loc.

Nu am găsit până acum feluri de mâncare care să nu-mi placă (dintre cele care îmi sună mie bine, excluzând aici orice cu organe sau ouă) dar, în ultima vreme, am observat un mic rabat la calitate (a se citi prea multa grasime in mancare) din partea bucătarului sau bucătarilor. Tare as vrea ca această chestie să nu se permanentizeze sau extindă pentru că Quick merită, prin prisma serviciilor şi amabilităţii majorităţii angajaţilor (de la distribuitori la doamnele care răspund la telefon atunci când ai orice problemă), să rămână în topul firmelor care asigură catering în Timişoara şi Arad.

Acesta este unul dintre articolele trimise de către cititorii care au dorit să scrie pe Food Crew. Ai ceva să ne spui sau doreşti să ne povesteşti despre una din aventurile tale culinare? Aşteptăm mesaje la posta@foodcrew.ro

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

[…] This post was mentioned on Twitter by Alex Albu, FoodCrew. FoodCrew said: Recomandarea cititorilor: recenzie de pe birou la Quick Lunch http://bit.ly/g1WKDV #arad #timisoara #pranz […]

Comentarii

rue

14 December 2010 at 14:12

si eu am debutat cu ei cam acum un an. am fost f multumit astfel ca am ajuns ca in saptamana dintre sarbatori sa comand orbeste ME ul si m-am trezit cu niste specialitati si combinatii nu prea placute.
Cum ma obisnuisem cu buzunar de piept de pui umplut cu diverse si alte combinatii fericite, m-am trezit ca exact intre sarbatori sa fie un meniu economic cam jenant, sos de legume (cand mie imi place carnea, consistenta). Cert este ca am mancat cu noduri. Ulterior in acest an am mai apelat la ei dar am constatat ca de 9 lei cumpar 2 feluri si la ora 16 am ochii stralucitori de foame, ceea ce nu se intampla cand la ora 12-13 ard o shaorma de al gara de est sau din Badea Cartan.
Probabil ca o sa mai verific meniul periodic din cauza bunei reclame facte aici mai sus.

    Infidel Gastro

    14 December 2010 at 19:14

    Rue, dacă încerci să ne spui neapărat cum ţi s-a părut. Reclama e binevenită doar atât timp cât este susţinută de fapte 😉

rue

14 December 2010 at 19:41

pai nu vezi ce foame am? deja cateva litere din comentariul meu le-am mancat la garnitura.

veveritza mancacioasa

16 December 2010 at 11:36

Rue, nici eu nu comand cu ochii inchisi ME sau felurile lor de mancare. E bine sa te uiti si la descriere, nimeni nu mananca absolut orice si e normal sa nu-ti priiasca unele combinatii si / sau ingrediente si / sau condimente.

Mr. Veveritzoiu

19 December 2010 at 8:54

intre timp ofera si tacamuri din plastic. la un moment dat din intamplare i-am zis ca in acea zi urmeaza sa plecam din oras si o sa mancam pe drum si imediat tanti Geta m-a chemat pana la masina si mi-a dat niste furculite, linguri si cutite de unica folosinta.

    Infidel Gastro

    21 December 2010 at 8:49

    Să înţeleg că legat de tacâmuri merg totuşi pe principiul “dăm doar dacă ne cer”? 🙂

Andrei

8 February 2011 at 14:51

Le-ai dat 3 “maturi” pentru curatenie. Adevarul e ca e cam dezordine la tine pe birou :))). Eu mananc de vre-un an si ceva de la ei. Lucrez in afara orasului si n-am prea multe alternative in afara de pizza. Din pacate in ultima vreme a cam inceput sa scada calitatea la unele preparate, parca “le scapa” cam multa untura si ulei.

    Infidel Gastro

    8 February 2011 at 16:16

    La remarca legată de mături pot să dau eu un răspuns. Pentru livrările la domiciliu plecăm de la un punctaj mediu scăzând sau adăugând celor 3 mături.

    Apropo de pizza, de unde obişnuieşti să comanzi şi de unde ne sfătuieşti să nu comandăm?

    Veveritza mancacioasa

    17 March 2011 at 14:16

    Andrei, eu m-am ghidat dupa cum arata casoletele. Daca n-am gasit fire de par / cioburi / suruburi / gandaci in mancare, e de 5 maturi. Daca am mai si gasit…:-))))
    Dar da, in ultima vreme isi cam dau cu stangul in dreptul..din pacate. 🙁

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul