Restaurant Hotel Senator, locul ideal pentru o evadare scurtă din oraş

Restaurant Hotel Senator
Timișoara

Deoarece uneori vrei să evadezi din stresul urban, vrei să pleci undeva, dar nu foarte departe de oraş, cam această reţetă am aplicat-o şi noi, Ratatoullia şi cu mine şi în cele ce urmează vă vom spune pe unde am ajuns, cum a fost şi dacă e bine sau nu să mergeţi şi voi să încercaţi.

Aflasem despre şi chiar văzusem terasa de la Restaurant Hotel Senator, însă vremea capricioasă nu ne-a dat ocazia, până nu de mult să o şi testăm. Profitând de o după-masă cu soare am zis că asta e şansa noastră şi am pornit înspre acolo.

hotel senator timisoara

Situat la 1 km de intrarea din Timişoara dinspre Lugoj, restaurantul este parte a Hotelului Senator. Cu un nume impunător care cere parcă rafinament şi eleganţă, restaurantul Senator se potriveşte cu întreg Complexul Hotelier Senator, iar terasa, terasa este de vis. Cum intri, uiţi de toate. Noi am ajuns pe la ora prânzului şi terasa era destul de goală, drept urmare am putut admira întru totul complexul. Este plin de arbori din diferite specii, este atâta verdeaţă, fiecare masă are parcă intimitatea ei, fiind încercuită de arbuşti şi umbrită pe lângă clasicele umbrele, de arbori. Cum ajungi pe terasă, auzi sunetul plăcut al apei, iar apoi observi şi peştii care se bucură în micul bazin amenajat.

gradina hotel senator timisoara

copaci gradina hotel senator
masa terasa restaurant hotel senator
bazin pesti hotel senator timisoara

Ne-am hotărât să ne aşezăm la masă şi am început să răsfoim meniul, meniu care avea oferte atât din bucătăria tradiţională, cât şi internaţională. Erau multe feluri, ceea ce ne-a pus puţin în încurcătură, dar în una plăcută. Până la urmă am ales: Camembert pane cu sos de afine (75/25 g). Ca şi garnitură am ales Legume la grătar (150 g), iar pentru desert am mers pe recomandarea restaurantului şi am ales Papanaşi (200 g), şi bine am făcut!!

Pentru a ne bucura de razele de soare mult aşteptate, de liniştea copleşitoare şi de priveliştea superbă, am ales să savurăm câte o limonadă până va fi servită mâncarea. Liniştea ne-a fost puţin întreruptă de o pisică frumoasă şi curioasă care a venit parcă să vadă ce oaspeţi are, cine sunt şi ce vor. Ştiind bine ce vrem, după cam 20 de minute a sosit şi mâncarea, care arăta aşa frumos de parcă te simţeai vinovat să o începi. Sincer, fie vorba între noi, la prima vedere, porţia mi s-a părut puţin mică, dar alături de legume, s-au întregit perfect.

pisica hotel restaurant senator

camembert pane terasa restaurant senator

legume la gratar hotel restaurant senator

Tot ce pot spune e că a fost gătită perfect! Sosul nici prea dulce, nici prea acrişor venea de minune cu camembert-ul pane, care era moale în interior încât atunci când îl tăiai curgea frumos, dar tare şi ferm la exterior. Mi-a placut că farfuria a fost ornată cu o felie de ţelină crudă scăldată puţin în sos de afine şi aşezată în formă de floare, pur şi simplu de vis.

camembert pane timisoara hotel senator
camembert pane terasa restaurant senator

Despre legumele la grătar pot spune că şi acestea m-au încântat deoarece erau mai complexe, în sensul că pe lângă clasicele roşii, vinete, dovlecei şi ardei, au mai fost şi fâşii de morcovi, ţelină şi ceapă, toate făcute la grătar şi fără alte cele adăugate gen ulei, sare. Mie mi-au plăcut mult.

legume la gratar hotel senatore

legume la gratar

Mă simţeam destul de sătulă după aceste bunătăţi, dar desertul apărut în faţa mea nu putea primi un refuz. De la prima înghiţitură am spus WOW şi tot aşa am continuat până la sfârşit. Poate vă întrebaţi ce putea fi aşa de deosebit la o porţie de papanaşi. Aceştia erau crocanţi la exterior şi moi şi pufoşi la interior, iar sosul era suficient de dulce pentru gustul meu şi plăcut răcoritor cu ajutorul afinelor.

papanasi hotel senator

papanasi smantana hotel senator

papanasi hotel senator timisoara terasa

papanasi hotel restaurant senator

Dacă priveliştea e de vis, mâncarea este de nota 10, să va spun şi despre preţuri:

  • Camembert pane cu sos de afine – 22 RON;
  • Legume la grătar – 6 RON;
  • Papanaşi – 12 RON.

Am plecat de la Senator cu promisiunea că vom reveni, mai ales că acolo se face una dintre cele mai bune Ciorbe de burtă din oraş, iar grătarele mari ce erau în spatele nostru, precum şi ceaunurile indicau un loc unde petrecerea şi voia bună e la ea acasă.

În concluzie vă recomand pentru relaxare şi destindere, precum şi servire ireproşabilă  să încercaţi din preparatele oferite de Restaurantul Hotel Senator şi să ne spuneţi ce v-a plăcut şi ce mai merită degustat!

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Restaurant Hotel Senator

Adresă:
Calea Lugojului nr. 7
Telefon:

[…] o zi însorită, restaurantul a fost aproape gol, toată lumea alegând terasa amplasată pe strada pietonală. Totuși, nu m-am putut abține și am aruncat o privire prin […]

[…] a urmat şi desertul. Dragul de desert era format dintr-un blat ca de tort şi deasupra multe şi gustoase, fructe de pădure. Mi-a […]

[…] Nu a durat mult şi m-am trezit în faţa mea cu o farfurie frumos aranjată care parcă te poftea şi îţi ura Poftă Bună! Mi-a plăcut că într-un recipient mic a fsot adus şi extra sos, în cazul în care nu era suficient ce aveam. Chiar nu s-au zgârcit de loc la sos, precum nici la restul ingredientelor, după cum vorbesc şi pozele. Şalăul era foarte bine făcut, cu precizarea că era şalău de Dunăre, deci pentru cunoscători, încă un punct în plus la restaurant. Sosul era puţin acrişor-dulce, iar legumele completau totul foarte bine. Nici la legume nu s-au zgârcit, erau de toate felurile, de la morcovi, ţelină, până la ardei şi roşii. […]

Comentarii

Victor

12 June 2013 at 16:54

Multumiiiiiiiiiiiiiiiiiiiim pentru recenzie!! !:D Ne bucuram ca ati venit! Data viitoare o sa fie SI mai bine!

Restaurant Gil

17 June 2013 at 23:31

Un restaurant superb, imi place cum au aranjat zona exterioara!

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul