Ducele de Thassos Island

Prin Limenas pe lângă zei, fenicieni şi romani se pare că mai convieţuieşte şi vechea nobilime. Cel puţin eu am cunoscut un duce. Un duce de Thassos. N-am avut emoţii, nu m-am topit când am făcut cunoştinţă, n-am visat să devin ducesă peste noapte, dar eram curioasă cu ce mă poate surprinde acest duce.

Era prima seară când am ieşit tot grupul la cină în acelaşi local. Eu obişnuiesc să studiez întâi mai multe opţiuni până să decid care mi se pare potrivită pentru acel moment, mai ales că eram într-un loc total necunoscut şi fără vreo poftă de ceva anume.

De data aceasta însă lucrurile s-au aranjat astfel încât ne-am oprit la primul restaurant din lungul şir care abia începea, pentru că majoritatea erau cuceriţi de amabilitatea ospătarului ieşit în stradă cu scopul de a te convinge să te opreşti la ei. Unul din lucrurile care nu-mi plac în Grecia e tocmai această insistenţă, cum te îmbie şi nu mai termină vorba că poate-poate vei fi convins. Sigur că are efect, altfel nu ar mai continua. Şi sigur că a avut efect şi cu prietenii mei. Eu nu eram prea convinsă, aş fi vrut să studiem şi alte opţiuni, cu atât mai mult cu cât majoritatea localurilor au lista cu meniuri afişată la intrare sau lângă terasă. De data asta m-am supus majorităţii care gândea că dacă terasa e plină, fiind foarte mare, şi mâncarea e bună. După principiul ăsta ne-am ghidat mult în Grecia, dar nu de fiecare dată corect. Poate că mulţi erau ca şi noi, sub influenţa speech-ului atât de elaborat al celui care te poftea să iei masa acolo.

Din păcate poza este făcută în partea din faţă a terasei ca să se vadă numele. Noi am stat în partea din spate care e relativ aproape de malul mării şi arată mult mai bine decât ce se vede mai sus.

Am luat loc pe marea terasă, din câte am observat aici era o oarecare alianţă de 2 restaurante, pentru că terasa era unită cu altă terasă care bineînţeles purta alt nume, dar ospătarii erau aceiaşi. Interesant.

Relativ repede am fost întrebaţi de unde venim ca să ne fie trimis un ospătar care ştie româneşte. Am şi primit meniul în română, meniu pe seama căruia ne-am amuzat teribil citind traducerile. În acest restaurant era cred că un ospătar pentru fiecare naţie care predomină ca nr. de turişti. Lucru bun? Nu întotdeauna.

Din abundenţa aceea de ospătari am cam fost serviţi de majoritatea. Unul a adus băuturile, unul a luat comanda, vreo 3 au adus comenzile, alţii debarasau, dar într-o ordine aiuritoare pentru că la alte mese cel care la noi debarasa dincolo servea şi tot aşa. Ospitalitatea exista, dar cel mai mult până comandai, apoi lucrurile se schimbau, erai deja al lor. A durat mai bine de 1 oră până să mâncăm.

Fiind 7 persoane am luat aşa:

Gyros de porc:

despre care am aflat că nu era prea bun la gust, mai exact carnea.

Vită cu sos şi cartofi la cuptor:

bunicică din ce spunea prietenul care a comandat-o.

Cartof umplut cu şuncă şi caşcaval:

de care prietena mea n-a fost tocmai încântată spunând că ar fi mers bine şi un sos pe lângă.

Eu am luat porc a la creme:

care înseamnă cotlet la grătar cu sos de ciuperci. Cotletul foarte bine făcut şi aromat, în schimb sosul conţinea prea mult usturoi şi lua tot gustul cărnii şi ciupercilor.

Alt prieten a luat pui a la creme:

aceeaşi combinaţie ca la mine, doar carnea era piept de pui. Aceeaşi obiecţie a avut-o şi el în privinţa usturoiului.

Cartofi prăjiţi cu tzatziki, salată asortată:

Sote de ciuperci şi salată de varză:

După cum se observă, majoritatea porţilor vin însoţite de garnitură şi salată. Sigur că nu porţie întreagă, dar oricum, pentru unii e suficient. Deşi sunt o amatoare de garnituri, în general în Grecia nu mai aveam nevoie de nimic extra. Desigur că în preţul cărnii intră şi garnitura. Ştiam lucrurile acestea de la vizita anterioară pe tărâmul elen, dar aproape de fiecare dată întrebam pentru siguranţă, pentru că uneori preţurile erau atât de mari la garnituri încât era mai bine să ştii înainte.

Doukas nu e un restaurant ieftin. Porţia mea de porc a la creme a fost 8 euro, puiul a la creme a fost 8,50 euro. Din nou se vede diferenţa de preţ între pui şi porc. Din nou mă minunez. Cartoful a fost 4 euro, cartofii prăjiţi 2,50 euro, tzatziki 2,50 euro. Un suc costa 1,80 euro. Deci scumpuţ.

În total am plătit undeva înspre 80 de euro, dar ţinând cont că 2 dintre cei de la masă au luat doar câte o garnitură, a fost multicel.

Cum eram obişnuiţi ca la final să primim desert din partea casei că aşa se obişnuieşte pe litoralul grecesc, de data asta desertul a însemnat îngheţată pe băţ. 8 bucăţi în total, din care n-am reuşit să prind în poză decât 3, că doar se ştie că îngheţata face bine la digestie şi toţi s-au grăbit în acest sens. 🙂

Bineînţeles că am aşteptat o veşnicie după notă, care a venit scrisă în greacă, apoi am mai aşteptat o altă veşnicie până să vină ospătarul vorbitor de limba română s-o traducă. Cum era de aşteptat, pâine aveam fiecare de 50 de cenţi. Asta e o bubă mare şi urâtă pe litoralul din Thassos cel puţin. Eşti ademenit cu pâine de la început, fără să fi întrebat, pe care normal că de puţine ori rezişti să n-o guşti şi apoi vine la notă cu un scor de ţi se face rău. Deci noi am mâncat pâine de 4 euro… şi nici măcar o pâine nu încropeai din feliile pe care le-am primit pe masă. Dar cum spuneam, ştiam că asta e o regulă nescrisă pe acolo. Plus că de cele mai multe ori era pâine bună, de fiecare dată altfel încât îţi făcea plăcere s-o mănânci. Oricum nu justifică preţul. La noi măcar pâinea se plăteşte per coşuleţ sau mă rog, în ce se aduce, nu după nr. de persoane.

Ducele din Thassos nu-mi pare să-şi merite rangul. De aceea nici n-am cedat ispitei să devin ducesă şi să revin să luăm masa împreună. Şi astfel m-am ambiţionat ca până la sfârşitul sejurului să găsesc măcar un prinţ… 🙂