A devenit un obicei ca aproape în fiecare miercuri seara, eu împreună cu gaşca de prieteni cu care desfăşor activităţi de interes comun, să poposim La Taverna Studenţilor din Complex.
DESPRE LOCAL
Locaţia despre care vă povestesc se află chiar în apropierea Centrului Regional de Afaceri de la Sala Olimpia, pe B-dul Eroilor de la Tisa, Nr. 25. Sau mai simplu, vizavi de benzinăria Lukoil de lângă Olimpia.
Deşi nu îţi vine să-i dai prea multe şanse când îl vezi din exterior, localul se prezintă frumos, curat, luminos şi spaţios. Ba mai mult, au împărţit frumos restaurantul în spaţii separate pentru nefumători, bine delimitate şi nu ca în majoritatea restaurantelor unde mesele de fumători şi cele de nefumători sunt la 2 metri una de alta.
DESPRE MÂNCARE
Dacă despre aşezământ numa’ de bine, la fel pot spune şi despre mâncare. Nu mă pot lăuda că am încercat prea multe feluri din meniul lor, însă ce am gustat a fost bun.
Pentru că îmi plac, în general, mâncărurile uşoare, salatele sunt tot timpul în fruntea listei atunci când mă deci să iau masa în oraş. Aşa că, nici acest restaurant nu a făcut excepţie de la regulă şi într-una din seri am decis să încerc salata de crudităţi cu piept de pui din meniul de la Tavernă.
Salata mai sus menţionată conţine: salată verde, roşii, castraveţi, ceapă, ardei , măsline negre şi, bineînţeles, bucăţele mici din piept de pui. Carnea de pui a fost foarte bine făcută şi a fost moale iar legumele proaspete.
Fiind o fană a salatelor de tot felul şi în toate combinaţiile, îmi permit să spun că a fost o salată bună şi săţioasă, însă este loc de mai bine în ceea ce priveşte dressingul. Nu a fost rău, dar pentru că dressing-ul este elementul cheie din salată şi cel care “leagă” toate ingredientele, importanţa lui este crucială în a crea efectul “Yummm” :D.
Nu am păstrat nota de plată, însă preţul pentru o astfel de salată este de aproximativ 14 lei.
Dacă e să dau nota 10 pentru unul din felurile de mâncare din meniul de la Tavernă, aş da fără să stau pe gânduri 10 + pentru bruschete. Fie că optaţi pentru bruschetele simple, cu roşii şi busuioc, sau pentru cele cu pasta de ton, nu veţi fi dezamăgiţi.
De la prezentare şi până la conţinut, bruschetele pe care le comand săptămână de săptămână, sunt tot timpul la fel de gustoase. Pâinea este prajită perfect, nici prea mult nici prea puţin, roşile mărunţite, uleiul de măsline, usturoiul şi busuiocul sunt în cantităţi potrivite, cu menţiunea că toate aceste ingrediente fac “casă bună” împreună şi oferă bruschetelor un gust divin.
Nici cele cu ton nu sunt mai prejos. Deşi nu sunt un fan declarat al cărnii de peşte, pasta de ton de pe aceste bruschete este demenţială. Bucăţile de carne se simt şi se topesc în gură, iar ceapa din conţinut îi oferă un gust extraordinar.
Bruschetele costă 8 lei, un preţ nu neapărat mic, însă justficat, din punctul meu de vedere, raportându-mă la calitatea produsului.
DESPRE SERVIRE
Dacă localul este drăguţ şi mâncarea bună, când vine vorba de servire lucrurile se schimbă dramatic.
Recunosc faptul că orele la care noi frecventăm localul în discuţie sunt departe de a fi matinale şi nu am astfel pretenţia să fiu aşteptată cu un zâmbet foarte larg pe faţă şi cu o bună-dispoziţie molipsitoare. Am însă pretenţia să fu tratată cît de cât normal şi ok. Ei, foarte rar se întâmplă ca la Taverna Studenţilor să vad chelneri cu o atitudine normală. De cele mai multe ori, am ghinionul să fiu servită de o chelneriţă care îmi dă impresia că o să ma pocenască dacă mai am tupeul să cer ceva la ora aia.
Şi nu vă închipuiţi că merg acolo când localul se închide. Ajungem pe la 21.30 şi nu stăm mai mult de ora 23, în condiţiile în care localul este deschis până mai târziu.
Dar nu aş vrea să îi bag pe toţi în aceiaşi oală, poate sunt şi chelneri aşa cum trebuie la Taverna Studenţilor şi am eu neşansa să dau peste cei mai puţin drăguţi când trec pe acolo.
În concluzie, vă recomand cu drag mâncarea însă numai dacă nu puneţi mare preţ pe servire.
Am dat check-in la Restaurant Check Inn | FoodCrew
[…] o fană a bruschetelor, după cum am declarat în nenumărate rânduri, tare curioasă am fost să văd cum sunt preparate […]
Comentarii
Lobo
Puteti sa incercati CASA DON (fostul dracula) va recomand…
Nuți Foame
Mulţumim pentru idee! 🙂
Lobo
Nuti te rog frumos anuntama si pe mine cand ajungi pe la CASA DON. Maine este prima zii in care se deschide fostul dracula actualul CASA DON astept o parere de a ta…
Nuți Foame
Dau un semn când trec. 🙂
flavia andreea
Mi-ai facut asa o pofta de bruschete cu pasta de ton! chiar am sa incerc, desi, asa cum ai spus si tu, privit din exterior, localul nu promite f mult… Bravo lor daca fac treaba buna!