La Cuina – restaurantul bănățean cu de toace

Cuina
Timișoara

Îmi doream să ajung la Cuina încă de când văzusem pentru prima dată anunțul lor despre deschidere cu gărdulețul reinventat din biciclete albe. Vreau să spun că a trecut mai mult de un an până am reușit să îi vizitez, și atunci a fost musai rezervarea. Să știți că seara, la prânz, acolo nu merge cu poate găsim noi o masă pentru 2 persoane, de aceea vă recomand să sunați din timp.

Locația e foarte drăguț amenajată, într-adevăr au reușit să transmită puțin din stilul și valorile bănățene. La intrare ospătarul ne-a direcționat la masa rezervată pentru noi, am ales să stăm în interior pentru că afară era destul de rece încă.

Meniurile sunt și ele foarte creativ prezentate publicului și conțin destul de multe feluri de bucate. Pentru început am servit berea casei, dar nu neapărat aș recomanda-o. Nu după mult timp, lăutarii ăia care cântau așa drăguț și încet undeva la etaj au început să dea târcoale pe la fiecare masă, lucru care mi s-a părut de-a dreptul stânjenitor pentru noi și deranjant. Cât am savurat masa acolo au reușit să ne viziteze de 2 ori chiar, a 2-a oară i-am refuzat, deși prima i-am acceptat doar din bun simț.

Am așteptat aproximativ jumătate de oră comanda noastră, timp în care ospătarul a reușit să aducă greșit băutura unei prietene care a comandat ceva bere cu lămâie și a primit o limonadă simplă, iar noi am încercat să vorbim cât mai tare ca să ne auzim de vocile turuitoare ale lăutarilor. Într-un final am primit coastele și sarmalele mult așteptate. Sarmalele le-am primit cu mamaligă și smântână și trebuie să recunosc că au fost chiar bunicele.

Am gustat din porția de coaste cu cartofi care ar fi trebuit să fie umpluți (cel puțin așa scria în meniu), dar au venit doar însoțiți de ceva brânză feta probabil, cu verdeață. Cartofii nu erau decât copți, arătau foarte bine dar nu aveau nici un gust (de sare sau ceva verdețuri), iar coastele nu au fost cele mai delicioase. După părerea mea nu erau atât de fragide cum aș fi preferat și nici foarte arătoase. 🙂

Și cum se zice, finalul încununează opera, desertul a fost cireașa de pe tort. Glumesc! Desertul a fost plăcinta cu mere, nuci și miere, toate o savoare. Trebuie să îl încercați pentru că este  genul acela de desert, nu foarte dulce dar cu un gust inconfundabil, ca plăcinta făcută de bunica.

Nu e cel mai bun local unde să savurezi o masă foarte delicioasă sau să mergi de plăcere cel puțin o dată pe lună, dar cu siguranță e un restaurant unde poți să îți surprinzi prietenii din străinătate cu mâncare tradițională din Banat și să le arăți atmosfera noastră din moși strămoși.

P.S. Prețurile și specialitățile le găsiți pe site-ul lor și cred că ar putea să fie puțin mai mici avand în vedere locația și calitatea restaurantului.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul