M-am nimerit din nou la mall, culmea, tot în food court. Şi cum luasem deja prânzul îmi jurasem să nu cad pradă ispitei. Uşor de spus, căci însoţind un bun prieten la masă nu am reuşit să mă mulţumesc doar cu limonada mea de la Kartoffel. Oferta de ostropel mi-a făcut cu ochiul.
Amicul meu preferă meniurile de la 3F, însă eu am pornit spre Kartoffel cu gândul de a lua două limonade: 5 lei/pahar, părându-mi-se că au cea mai bună limonadă din mall.
Aşteptând şi holbându-mă nu am putut să nu observ oferta lor: Ostropel cu piure de cartofi la 6.9 lei. Foarte tare! îmi spun, fiind mare fan ostropel. Stau puţin pe gânduri după experienţa salatei de la Kartoffel, însă cedez, iau o porţie şi pornesc triumfător spre masă.
Îmi astâmpăr setea cu o gură sănătoasă de limonadă şi mă armez cu furculiţa, cuţitul nefiindu-mi neapărat de folos – poate doar pentru a amesteca limonada.
Iau prima îmbucătură: minunat sosul şi foarte bine pătrunsă carnea de pui! Aromată, suculentă, fragedă – nu puteam cere mai mult. Dar stau o clipă şi îmi dau seama că ceva nu e în tocmai în regulă: piureul.
Nu mănânc des piure de cartofi, însă atunci când îl prefer garnitură am pretenţia să nu mi se servească fulgi de cartofi. Mă uit peste umăr – da, de la Kartoffel am luat. Mai iau o gură, însă cele câteva bucăţi de cartof aruncate la oha prin piure nu m-au prea convins că cei de la Kartoffel nu l-au mânărit. Am terminat porţia mulţumită ostropelului care a salvat ziua.
Rămân totuşi cu dubiul şi cu rugămintea să vă mai daţi şi domniile voastre cu părerea: umblă sau nu Kartoffel cu cartofu’ vopsit când vine vorba de piure?
Cum e când la Irish le iese mâncarea | FoodCrew
[…] apreciat piureul care a fost din cartofi şi fiind mare amator de salate mi-a plăcut că ardeii pe care i-am primit erau chiar copţi, […]
Comentarii
anca bobirsc
Manarie pe fata, piureul e intradevar facut din fulgi- l-am gustat acum cateva zile
SILVIU GRASUTU
SE VEDE CA MANANCI MULTI CARTOFI ,MAI ALES PIURE DE CARTOFI SA VEZI CE DEOSEBIRE E ANTRE PIUREUL DE FULGI SI CEL DIN CARTOFI DACA VREI POTI GATI CHIAR TU DIMINEATA CAND SE FACE SA VEZI?!!!!
Crina
Este din cartofi.
Infidel Gastro
Anca spune ca sunt fulgi, Crina ca sunt cartofi. Asteptam si alte marturii 🙂
Kartoffel
Infidel Gastro ne bucuram ca limonada noastra este preferata ta din Mall si deasemenea ca ti-a placut ostropelul. Asta este si obiectivul nostru, sa avem cat mai multi clienti multumiti.
Te mai asteptam!
PS: Piureul este din cartofi! 😉
Infidel Gastro
Ştiu ce ar risipi orice dubiu legat de piure: o incursiune în locul unde se întâmplă magia – bucătăria Kartoffel 😉
Cum sună?
Kartoffel
Suna bine. Poti sa vii cand vrei. 🙂