Bravo, salaţel!

Unde mergi în Timişoara dacă vrei să mănânci o salată bună? Nu aş fi crezut să-mi pun astăzi întrebarea asta, dar dacă Mintzu a lansat provocarea, am simţit nevoia să ridic mănuşa 🙂

Îndocrinat de cunoscuţii care au început mai nou să păşească înspre lumină lepădându-se pe capete de junk food, mi-am spus că în Timişoara “mâncare sănătoasă” = Kartoffel. Cartofi şi salate bune, găteală “light”. Mai degrabă fiţă scuzabilă decât alternativă de local unde să poţi mânca.

Food Court, Iulius Mall – dacă eşti Kartoffel e musai să te afli aici. Unde găseşti clientelă mai potrivită şi mai ostenită după munci grele decât la mall? Şi chiar dacă ai găsi, ar da cineva 10 lei pentru un cartof copt şi mândreţe de salăţi, topping-uri şi sosuri oriunde altundeva în Timişoara?

Lăsând deoparte prejudecăţile şi răutăţile, mi-am făcut curaj, mi-am dres vocea şi mi-am pus moaca de client super-entuziasmat. O salată trebuie să încerc. Cât de greu să fie? Ochesc panourile cu salate şi pentru că îmi place cum sună, mă hotărăsc să iau o salată mixtă.

Sub poză, scris mare: “400g – 9,5 lei”. Undeva pe poză pe o bandă gălbuie: “200g – 5,5 lei”.

Cer o salată mixtă şi pun pe pult o bancnotă de 10 lei. Vine răspunsul instinctual: “Ai cumva 50 de bani?”. La fel de reflex răspund că n-am. Mă caut şi-mi dau seama că am totuşi nu una, ci trei monezi. Dau să pun 50 de bani pe pult, însă văd cu surprindere că primisem înapoi rest 5 lei.

Mă mai uit o dată la preţ. 9,5 lei, 400 de grame. Îi spun că mi-a dat rest greşit, domniţa “că nu!”.
– Păi nu e o salată 9,5 lei?
(stupoare!)
– Păi ce, ai zis că vrei una mare?!
– Păi nu e scris de-o şchioapă că e 9,5 lei?
– Ba da, dar atât costă una mare.
– Şi nu cea mare este comanda normală.
– Nu! Lumea spune clar dacă vrea una mare.

Ok, deci nu sunt în rând cu lumea (bună?) pentru că normală e salata mixta la juma de normă, adică vreo 4 îmbucături. Mă luminez şi eu – evident că gurmanzii care mănâncă în mall, dar mai cu seamă la Kartoffel nu se încurcă cu o enormitatea de salată. Notez în carneţel că sunt un ciudat.

După ce a trecut peste momentul în care mi-a dat de înţeles că va fi concediată pentru că tipărise deja un bon pe care (se pare) era im-po-si-bil să-l schimbe, domniţa face un semn discret colegei responsabilă cu servirea, iar aceasta îi confirmă că e ok să mă prezint fara bon.

Deşi am crezut că greul trecuse, nu a fost chiar aşa. Nepriceput în a alege din puzderia de ingrediente, m-aş fi aşteptat ca fata care trebuia să-mi încropească salata să mă poată lămuri. Am zis s-o ajut puţin:
– Nu te supăra, îmi poţi spune ce alte ingrediente care nu sunt în salata asta (arătând spre un mix de salată verde, roşii şi varză) aş putea să mai adaug?
– Păi salata asta are ceva suc de lămâie.
Şi bineînţeles, la aşa răspuns nu puteam decât să pun întrebarea care încuie 99% dintre angajaţii localurilor de gen.
– Ok, însă ce alte ingrediente îmi mai recomanzi să adaug?
– … (pauză).
O ajut să treacă peste şi încep să le iau pe rând rugând-o să mă lămurească. Rezultatul: salată verde, roşii, varză, castraveţi cu smântână şi brânză, ciuperci, sos de usturoi şi măsline rondele.

Am mulţumit la sfârşit, a mulţumit şi ea. Oare pentru că i-am dat ocazia să se facă utilă cerându-i părerea? 😀

Salata a fost foarte gustoasă. Nici nu avea cum să fie altfel, deoarece produsele au fost proaspete şi le combinasem după bunul plac. Noroc însă cu cele două crispy strips de la KFC subtilizate de la Grasa Veselă care mă măsura din priviri plin de compătimire.

Cu mâncarea sănătoasă m-am lămurit. Voi mai încerca doar în combinaţie cu mâncare săţioasă. La fel, din experienţa Kartoffel m-am lămurit că salata mică merită oricând să stea lângă o bucată de carne bine pregătită însă nimic mai mult în ceea ce mă priveşte.