Meniu savuros la Casa Latină

Casa Latină
București

Am stat cam un an în zona unde este amplasat restaurantul Casa Latinǎ şi mi-aduc aminte cǎ de câte ori treceam pe acolo eram impresionatǎ de complexul acesta care cuprinde douǎ saloane, un ballroom şi locuri de  joacǎ, toate gândite pentru ca cei care le calcǎ pragul sǎ aibǎ parte de o experienţǎ memorabilǎ, fie cǎ e vorba de un botez, o nuntǎ sau petreceri de copii.

Interior Casa Latina

La ora la care am ajuns la restaurant cu o prietenǎ, orǎ târzie de prânz, am fost uimite cǎ locul era foarte animat, semn cǎ oamenilor le place Casa Latinǎ şi meniul lor zilnic. Ne-am aşezat la o masǎ şi ca de obicei ne-am urnit cu greu în a comanda. Şi pe bunǎ dreptate, totuşi, pentru cǎ meniul cuprindea o gamǎ largǎ de noi preparate, din bucǎtǎria latinǎ internaţionalǎ, care meritau din plin atenţia noastrǎ.

Lângǎ o cafea (6 lei)- ea şi un fresh de portocale (11 lei)- eu, am aşteptat primul fel, jonglând cu graţie printre subiecte ca grijile birocratice sau carnea de vitǎ şi preţul acesteia.

Empandas cu ciuperci

Aperitivul, empanadas cu ciuperci (14 lei), l-am împǎrţit şi a fost foarte bine aşa. Empanadas sunt un tip de pateuri, umplute în acest caz cu ciuperci, ceapǎ, usturoi, ardei gras, mǎrar şi sos chimichuri. Au venit cǎlduţe, erau corect fǎcute şi ne-au deschis apetitul pentru mai mult.

Empandas cu ciuperci Casa Latina

La felul principal, eu am optat pentru frigǎrui de creveţi (35 lei) şi un side dish de legume mediteraneene (9 lei).

Cred cǎ am mai spus undeva cǎ una din dorinţele mele cele mai arzǎtoare în ce priveşte alimentaţia ar fi urmarea unui regim în întregime mediteranean. Mǎ simt aproape de preceptele acestui stil de viaţǎ şi îmi plac la nebunie preparatele de provenienţǎ spaniolǎ, italianǎ sau libanezǎ.

Frigarui de creveti

Şi aici creveţii mi-au plǎcut mult, aveau un gust fain de grǎtar şi erau şi puţin crocanţi, exact cum îi prefer, iar legumele, o combinaţie de dovlecei, vinete, ardei gras şi ciuperci la grǎtar, au completat cum se cuvine dulceaţa fructelor de mare.

Frigarui de creveti Casa Latina

Prietena de lângǎ mine a ales un spectaculos (în umila mea pǎrere!) muşchi de vitǎ cu sos de ciocolatǎ şi dulceaţǎ de ardei iute (59 lei), un preparat argentinian conform meniului, şi o garniturǎ simplǎ, de cartofi natur (6 lei).

Muschi de vita

Sosul şi dulceaţa au fost lǎudate, nu acelaşi lucru s-a spus despre combinaţia de vitǎ şi sos, pentru cǎ, aparent, nu se împrieteneau foarte bine, iar carnea nu se mai simţea aproape deloc sub asediul ciocolatei şi dulceţii. Ȋn final, prietena din faţa mea s-a declarat totuşi mulţumitǎ.

Muschi de vita cu sos de ciocolata

La desert, am dorit foarte mult sǎ încerc ceva anume şi am împǎrţit un Zabayone (20 lei). De mult vroiam sǎ gust dulcele acesta, ca sǎ mǎ decid în sfârşit sǎ-l fac în propria bucǎtǎrie, iar acum sunt pe deplin convinsǎ.

Desert

Zabayone este un desert cu îngheţatǎ de vanilie, ou, lichior şi şampanie şi exact ca la Elisabeta, şi aici a fost pregǎtit în faţa noastrǎ. Deşi aflasem cǎ de obicei se face cu Marsala, eu mǎ declar satisfǎcutǎ şi de combinaţia de lichior şi şampanie pe care am savurat-o cu poftǎ. De prisos sǎ vǎ spun cǎ apropierea dintre rǎceala îngheţatei şi cǎldura cremei de ou e fantasticǎ, iar alcoolul dǎ un kick delicios întregului ansamblu.

Desert Casa Latina

Ce mai puteţi gǎsi la Casa Latinǎ: ciuperci pane cu sos brazilian (14 lei), Hachis Parmentier (42 lei), Pucherro- un gulaş din carne şi legume, originar din Spania (32 lei), quesadilla mexicanǎ (32 lei), Cassou spaniol (69 lei), şniţel de curcan cu fulgi de porumb (17 lei), vitǎ cu sos de piper verde (47 lei), paella sau doradǎ.

Preţurile sunt decente, la fel şi serviciile. Poate din punct de vedere al ambianţei ar putea schimba ceva, noi sigur am fi preferat altceva în locul instrumentalelor faimoase pe care le-am tot auzit.

Per total, ne-a plǎcut la Casa Latinǎ şi dupǎ cum bine am vǎzut, nu am fost singurele. Aşteptǎm cu drag şi pǎrerile voastre.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Casa Latină

Adresă:
Sos. Pandurilor, Nr. 71, Sector 5, București
Telefon:
Website:

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul