Prânz la Marele Restaurant Chinezesc cu rață crocantă și legume prăjite

Marele Restaurant Chinezesc
Timișoara

Sunt zile în care nu-ți dorești decât un prânz din acela în care ai poftă de ceva crocant și bun. Așa am ajuns, într-o amiază obișnuită de august, la Marele Restaurant Chinezesc, unul dintre localurile mai discrete de pe lista restaurantelor chinezești din Timișoara, o adresă pe care mulți timișoreni o au deja bifată de ani buni, chiar dacă nu face zgomot pe rețelele sociale.

Iar prima impresie a fost legată de atmosferă și de cât de liniște era. Pentru pauza de prânz erau foarte puține mese ocupate, așa că am putut alege fără grabă unde ne așezăm. Decizia a fost ușoară: o masă pe terasă, la umbră, unde era plăcut, doar zumzetul obișnuit al orașului, undeva în fundal, și liniștea aia rară de mijloc de zi în care chiar te poți relaxa cinci minute înainte să te întorci la treabă.

Ce am mâncat – rață crocantă și legume prăjite

Legume prăjite — porția a venit generoasă, cu un amestec colorat, crocant, cu acel crunch pe care îl simți la fiecare mușcătură. Porția mereu mi s-a părut generoasă la ei și mă bucur că nu au schimbat nici rețeta și nici cantitatea de-a lungul timpului.

Am simțit acel crunch la fiecare mușcătură, iar sosul dulce-acrișor s-a lipit perfect de fiecare bucățică, fără să acopere gustul natural al legumelor.

Rața crocantă — starul mesei. Și aici același crunch satisfăcător la fiecare mușcătură, cu pielea bine rumenită și carnea fragedă dedesubt, fără să fie uscată, lucru care, recunosc, nu se întâmplă des la varianta asta de preparat.

Combinată cu sosul picant, a fost exact contrastul de care aveam nevoie: crocant, dulce-acrișor și picant, toate în aceeași furculiță.

Cât am plătit

Porția de legume prăjite (300 g) a costat 24 de lei, iar porția de rață crocantă (250 g) a costat 59 de lei — în total, 83 de lei pentru amândouă. Pentru o singură persoană, cele două porții împreună sunt suficiente cât să te saturi complet, fără să mai fie nevoie de altceva pe lângă.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Marele Restaurant Chinezesc

Adresă:
Strada Simion Bărnuțiu nr. 22

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul