Astăzi vă voi spune de un prânz mai aparte pe care am avut ocazia și plăcerea să-l iau.
Voi face introducerea locației și, anume, Restaurant Casa Del Sole. Mie una chiar îmi place acolo, un mare plus dându-l faptul că există piscina fix în mijlocul curții. Sunt un mare fan de apă, iar acest loc parcă îți aduce toată liniștea de care ai nevoie. Aș putea sta la această terasă cu orele și nu m-aș plictisi.
Acum, revenind cu picioarele pe pământ, să vă spun și ce am mâncat și cum mi s-a părut.
După ce am răsfoit de vreo câteva ori meniul, până la urmă m-am decis.
Am vrut pentru început o supă cremă de dovlecel, dar nu era, așa că m-am reorientat și varianta finală este aceasta:
- Supă cremă de ciuperci proaspete;
- Rață umplută cu brânză de capră și dulceață de fructe de pădure.
Până să vină cele comandate, am putut admira îndelung locația. Da, intr-adevăr te duce cu gândul la vacanță, departe în Italia, considerată una dintre cele mai frumoase țări.
Deși la momentul la care am ajuns terasa era aproape plină, aceasta s-a golit încet, încet și așa a dominat și mai mult liniștea și m-am putut bucura de prânzul târziu.
Supă cremă de ciuperci proaspete
A durat aprozimativ 15 minute până a sosit mâncarea. Până să o gust, am remarcat că era presărat mărar și am zis din start, clar o să-mi placă. A fost de apreciat că era mărar proaspăt ce accentua gustul de ciuperci.
După părerea mea a fost cam groasă supa cremă, dar atât aș avea de obiectat. În rest se simțea perfect gustul de ciuperci, foarte bine subliniat că se folosesc ciuperci proaspete. De asemenea cantitatea este una suficientă. Chiar te simți sătul, dar pregătit pentru felul doi.
Mai am de menționat că supa a venit însoțită de crutoane, poate puteau fi puțin mai multe crutoane, deoarece erau chiar gustoase.
Rață umplută cu brânză de capră și dulceață de fructe de pădure
E unul din preparatele pentru care, cu siguranță, voi mai merge la Restaurant Casa del Sole.
Pieptul de rață era foarte pe gustul meu, deoarece era moale și se tăia ușor. Brânza de capră se simțea destul de puternic, deși era mai mult ca o cremă, iar alături de dulceață era perfectă.
Aici aș avea următoarea remarcă de făcut: dulceața era doar de afine și nu de mai multe fructe de pădure. Nu m-a deranjat deoarece sunt mare fan de afine.
Mi-a mai plăcut că a venit pe farfurie și extra porție de sos de afine, deși era mult și în farfurie.
E una din combinațiile mai speciale de fructe, carne și brânză, care nu respectă neapărat legile nutriției, însă este extraordinar de bună.
Prețuri
Dacă toate sunt bune și frumoase la Casa del Sole, să nu uit să spun și de prețuri, care și acestea sunt pe măsură.
- Supă cremă de ciuperci proaspete (350 g): 12 Ron;
- Rață umplută cu brânză de capră și dulceață de fructe de pădure (250 g): 49 Ron.
Dacă nu e timpul necesar pentru a ajunge în Italia, atunci o soluție rapidă, aproape, cu servicii de calitate și mâncăruri alese, completate de o priveliște de vis, este Restaurant Casa del Sole.
Pizza Thalia si un pahar de vin | FoodCrew
[…] și făcut. Am fost mirată să găsesc locuri pe terasă, dar și bucuroasă. Ne-am așezat la o masă și destul de repede am […]
Pranz dezamagitor la Restaurant Kamenice din Dubrovnik | FoodCrew
[…] Kamenice, pe care l-am ales pentru un prânz târziu înainte de a pleca din oraş a avut preţuri ceva mai moderate. Văzusem cu o seară înainte că lumea stătea la coadă pentru a prinde o masă liberă, ceea ce […]
Adio Sandwich Vegetarian de la Lucas | FoodCrew
[…] în vedere că era un sandwich vegetarian cu nu foarte multe ingrediente, prețul e destul de ridicat. Am ales varianta de sandwich mare, cu precizarea că poți alege și varianta […]
Cât trebuie să plătești pentru o mâncare bună de la Pepper? - FoodCrew
[…] zvonește în rândul gurmanzilor că pulpele de rață sunt gătite după rețetele secrete, bine păstrate ale bucătarilor profesioniști. Eu trebuie […]
Nici un comentariu