După-amiaza de ieri a fost una deosebită pentru echipa FoodCrew. Pe de-o parte am avut plăcerea să petrecem câteva ore alături de cititorii noştri în prima întâlnire “live” de care am profitat pentru a povesti despre ce altceva dacă nu despre mâncare. Pe de cealaltă parte, întâlnirea a fost aparte datorită cadrului în care a avut loc – vorba aceea, ne-am întâlnit cu rost! Rostul în acest caz a fost realizarea unui audit de pizza pentru gazda noastră de ieri, Pizzeria Rustica.
Pentru cei care nu au apucat să ne citească săptămâna trecută, reluam pe scurt ideea evenimentului. Pizzeria Rustica a pus la bătaie 10 sortimente de pizza pentru a fi testate şi notate de către 40 de cititori FoodCrew, o premieră inedită în peisajul timişorean prin care un local dă cuvântul clienţilor pentru a aprecia calitatea preparatelor servite. O alegere care s-a dovedit pe cât de curajoasă, pe atât a fost de apreciată de către participanţi.
Ieri în jurul orei 14.30 locaţia era deja pregătită pentru evenimentul care urma să înceapă la ora 15.
Cei 40 de participanţi au început să se adune repede, astfel încât în scurt timp am fost în formulă completă. Spre surprinderea multora dintre cei prezenţi şi spre bucuria noastră, am avut parte de oaspeţi cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani care împărtăşeau însă aceeaşi trăsătură esenţială, fiind gurmanzi declaraţi!
Dacă înainte de a începe degustarea tendinţa celor prezenţi a fost să se grupeze lângă cei mai apropiaţi ca vârstă, schimbând câteva cuvinte cu timiditatea firească unei prime întâlniri, o dată ce au început să sosească primele sortimente de pizza atmosfera s-a schimbat simţitor.
Pe măsură ce apărea o un nou sortiment de pizza pe masă, participanţii îşi luau rolul de auditori din ce în ce mai în serios, analizând de zor lista de pizza de pe foaia de scor pe care au primit-o la sosire şi schimbând primele păreri şi impresii legate de aspectul celor 5 sortimente scoase mai întâi din cuptor:
- Pizza Hawaii (sos de roşii, mozzarella, şuncă, ananas)
- Pizza Prosciutto e Funghi (sos de roşii, mozzarella, şuncă, ciuperci)
- Pizza Pollo (sos de roşii, mozzarella, piept de pui, smântână, roşii, lămâie)
- Pizza Diavola (sos de roşii, mozzarella, salam picant, ardei iute)
- Pizza Vegetariană (sos de roşii, mozzarella, ciuperci, ardei, roşii, ceapă, măsline)
Înainte de a da startul degustării, auditorii au primit un scurt instructaj privind caracteristicile pe care urmau să le puncteze pentru fiecare sortiment de pizza.
Astfel nota finală pentru fiecare sortiment de pizza analizat în timpul auditului a fost stabilită având în vedere:
- calitatea blatului
- consistenţa dată pizzei de către ingrediente
- aspectul
- gustul
Cei neavizaţi ar fi putut să catalogheze atenţia cu care “juraţii” s-au apropiat de masă drept timiditate. Bineînţeles, departe de a fi vorba despre aşa ceva – înainte de a gusta din pizzele porţionate auditorii şi-au luat răgaz pentru a aprecia aspectul general şi consistenţa ingredientelor presărate peste fiecare dintre primele 25 de pizza care au intrat în focul luptei.
Prima rundă a degustării nu a durat mai mult de 20 de minute de la aşezarea ultimei farfurii cu pizza pe masă. După un scurt răgaz în care cei prezenţi şi-au tras sufletul şi şi-au mai luat câte ceva de băut, au intrat în scenă şi următoarele 5 sortimente de pizza.
Dacă printre primele 5 sortimente s-au regăsit nume populare, în cazul ultimelor 5 sortimente intenţia a fost de a oferi spre degustare auditorilor şi reţete de pizza cu ingrediente ceva mai exotice, printre care:
- Pizza Frutti di Mare (sos de roşii, mozzarella, fructe de mare)
- Pizza al Salmone (sos de roşii, mozzarella, somon afumat)
- Pizza Capricciosa (sos de roşii, mozzarella, şuncă, ciuperci, carciofi, măsline)
- Pizza Gorgonzola e Speck (sos de roşii, gorgonzola, şuncă Speck)
- Pizza Acciughe (sos de roşii, mozzarella, anchois, măsline negre)
Înainte de a se avânta spre degustare, cei care au avut un telefon sau un aparat foto la îndemână au preferat o sesiune foto şi un moment de inspectare a celor 5 sortimente exotice. După acest scurt moment, activitatea principală a fost reluată cu aceeaşi conştiinciozitate.
Înainte de completarea ultimelor câmpuri de pe foaia de punctaj, auditorii şi-au luat desigur câteva momente pentru a se consulta şi a delibera.
Nu au lipsit argumentările în favoarea sortimentului de pizza preferat, care nu în puţine dintre cazuri s-a dovedit a fi altul decât cel încercat cu alte ocazii la Pizzeria Rustica sau decât pizza declarată de la bun început drept favorită personală. Motivul a fost simplu: niciunul dintre cei 40 de auditori nu încercase toate cele 10 sortimente propuse de gazdele noastre, cu atât mai mult cu cât degustarea sortimentelor cu ingrediente exotice a deschis apetitul majorităţii celor prezenţi, care astfel au descoperit noi afinităţi culinare.
În final, ne mai rămâne să facem public numele celui mai apreciat sortiment de pizza degustat cu ocazia auditului găzduit de Pizzeria Rustica – acesta este Pizza Pollo, apreciată de 18 dintre cei 40 de participanţi!
Până la finalul centralizării şi interpretării tuturor caracteristicilor analizate în timpul degustării am rugat participanţii să ne răspundă la întrebarea Ce sortiment de pizza a ieşit câştigător în urma auditului de pizza? pe pagina noastră de Facebook. Aruncaţi un ochi pentru a vedea rezultatele!
Nu în ultimul rând, am dori să mulţumim gazdelor noastre de la Pizzeria Rustica pentru deschiderea de care au dat dovadă în organizarea acestui eveniment şi să îi felicităm pentru provocarea pe care au acceptat-o fără să stea pe gânduri. Noi sperăm ca atât rezultatele auditului cât şi experienţa găzduirii acestui eveniment să le fie de folos în viitor!
Am ales cea mai bună pizza din Timișoara « Iosazaur.com – Un blog de Gabriel Iosa
[…] Mai multe poze, dar și desfășurătorul complet al evenimentului, pe FoodCrew.Ro. […]
Audit de pizza cu Food Crew « CristinaTM
[…] de la a-mi da cu părerea despre produsele pizzeriei Rustica din Timișoara, atunci când echipa Food Crew a cerut ajutor din partea cititorilor. Rustica a propus să degustăm 10 sortimente de pizza și […]
Eveniment: All you can eat la Rustica! | FoodCrew
[…] ce le-am degustat pizza, suntem cu atât mai curioşi să aflăm cum se descurcă la mâncărurile gătite. Aşteptăm cu […]
Specialităţile casei la Rustica | FoodCrew
[…] în mai multe rânduri – pizza pe care am avut ocazia să o degustăm de curând cu ocazia auditului de pizza, de data aceasta o delicioasă supă crema de ciuperci a fost cea care ne-a călăuzit paşii spre […]
Comentarii
Iosazaur
Un eveniment foarte reușit. Aștept altele, mai ales în ,,calitatea,, mea de redactor de Lugoj. Revin și eu cu un post pe blog, că nu am apucat încă (din cauza bacului de azi)
Infidel Gastro
Mulţumim Gabi! Aşteptăm cu interes atât impresiile tale cât şi recenzia din Lugoj 😉
Sorin
Acum sigur stiu ce pizza imi voi comanda data viitoare cand merg la Pizzeria Rustica: Pizza Polo.
Sorin
Azi am fost la Pizzeria Rustica cu gandul ca voi incerca din nou Pizza Pollo, preferata mea.
Zis si facut, doar ca am fost dezamagit sa gasesc ca Pizza Pollo nu mai e la fel de buna ca in timpul auditului, ca oferta nu mai e oferta, ca dureaza foarte mult pana vine pizza si pe deasupra e si arsa…
Ma simt pacalit, dar sigur nu ma mai pacalesc si a doua oara!