ALIMENTA – Târg internaţional pentru industria alimentară

București

Întreaga comunitate a reprezentanţilor domeniului alimentar din România se reuneşte o dată pe an pentru a identifica surse noi de produse şi echipamente, în scopul achiziţionării acestora la preţuri avantajoase, dar şi pentru a ţine pasul cu tendinţele industriei, la ALIMENTA – singurul târg internaţional dedicat furnizorilor de tehnologie de procesare şi producătorilor de produse alimentare şi băuturi din România.

Romexpo Bucuresti

Evenimentul din acest an, aflat la ce-a de-a V-a ediţie, se va desfăşura în perioada 31 octombrie – 04 noimbrie 2012, în cadrul Pavilionului Central – ROMEXPO şi va reuni ca expozanţi producători, importatori, exportatori, reprezentanţi şi comercianţi din domeniile:

  • Alimente
  • Tehnologie de procesare alimente
  • Igienă, siguranţă alimentară, transport, logistica, depozitare
  • Gastronomie, literatură de specialitate/reviste şi cărţi de bucate
  • Echipamente şi utilaje noi şi second hand
  • Băuturi

Pentru reprezentanţii restaurantelor şi firmelor de catering, participarea la un astfel de eveniment comercial reprezintă o modalitate excelentă de a găsi noi produse şi potenţiali furnizori. În acelaşi timp, evenimentul va oferi o perspectivă amplă asupra noilor tendinţe din sectorul alimentar reprezentând o bună ocazie de a întâlni experţi din industrie. Demonstraţiile live ale tehnologiilor de procesare prezentate, testările şi degustările de produse vor reprezenta punctele de atracţie ale expoziţiei.

Targ la Romexpo Bucuresti

Targ Alimenta

Fantana de ciocolata

ALIMENTA 2012 împreună cu INDAGRA (Târg internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei), EXPO DRINK & WINE (Târg de vinuri, băuturi alcoolice şi non-alcoolice) şi ALL PACK (Expoziţie internaţională pentru ambalaje, materiale, maşini şi echipamente specifice) îşi propun să abordeze întreaga tematică a sectorului agro-alimentar din România şi să ofere publicului interesat un bilanţ de toamnă complet asupra acestui aspect al economiei.

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul