Toamna în jurul lumii: gusturi, tradiții și sărbători care aduc oamenii împreună

Toamna este anotimpul în care oamenii se întorc la masă. Este timpul recoltei și al recunoștinței pentru ceea ce a oferit pământul. Este momentul în care anumite rețete apar din nou după un an, când familia se reunește și mâncarea devine mai mult decât hrană: devine tradiție, memorie și legătură între generații.

Așa că vă propun o călătorie culinară de toamnă în jurul lumii.

Sărbători despre recoltă și recunoștință

Înainte ca supermarketurile să ne permită să cumpărăm aproape orice aliment în orice anotimp, ritmul vieții era mult mai strâns legat de ritmul naturii. O recoltă bună putea face diferența dintre o iarnă liniștită și una dificilă. Nu este de mirare, așadar, că atât de multe culturi au transformat sfârșitul verii și începutul toamnei într-un moment de mulțumire.

Astăzi, 25 septembrie 2026, milioane de oameni din Coreea de Sud sărbătoresc Chuseok, una dintre cele mai importante sărbători tradiționale ale țării. Ziua propriu-zisă de Chuseok este 25 septembrie, iar perioada oficială de sărbătoare din acest an este 24–26 septembrie 2026.

Dar Coreea nu este singurul loc în care venirea toamnei este marcată prin ritualuri legate de familie, hrană, lumină și memorie. Chiar în aceeași zi, 25 septembrie 2026, în China și în comunitățile chineze din întreaga lume este celebrat Festivalul de la Mijlocul Toamnei. Mai târziu, toamna va aduce Thanksgiving în Canada și Statele Unite, Diwali în India, Día de Muertos în Mexic și alte sărbători în care mâncarea, familia, recolta și memoria se întâlnesc.

Chuseok, Coreea de Sud

Chuseok este una dintre cele mai importante sărbători tradiționale coreene și poate fi privită, într-o anumită măsură, ca o mare celebrare a recoltei și a familiei.

Oamenii călătoresc spre localitățile natale pentru a petrece timp alături de familie, a găti mese speciale și a-și onora strămoșii. Unul dintre preparatele emblematice este *songpyeon*, un tip de prăjitură din orez, de obicei în formă de semilună, umplută cu ingrediente precum susan, fasole sau castane.

Chuseok are însă și o puternică dimensiune ancestrală. Ritualurile dedicate membrilor familiei care au murit și vizitarea mormintelor amintesc că sărbătoarea nu este doar despre recolta prezentului, ci și despre continuitatea dintre generații.

Festivalul de la mijlocul toamnei din China

În China, luna plină este în centrul unei alte mari sărbători: Festivalul de la Mijlocul Toamnei. Familiile se reunesc, admiră luna și împart celebrele *mooncakes*, prăjituri dense și bogate, cu numeroase tipuri de umplutură. Forma lor rotundă trimite la gândul de lună plină, dar și la ideea de reuniune și de întregire.

Felinarele sunt o altă imagine asociată festivalului, transformând străzile și parcurile în spații pline de culoare. Este interesant că Chuseok și Festivalul de la Mijlocul Toamnei s-au dezvoltat în contexte culturale diferite, dar împărtășesc câteva elemente comune: luna, familia, mâncarea și recunoștința pentru ceea ce oferă pământul.

Thanksgiving în Canada și Statele Unite

De cealaltă parte a lumii, ideea de recunoștință pentru hrană și recoltă apare și în ziua de Thanksgiving. În Canada această sărbătoare are loc pe 12 octombrie, iar în Statele Unite are loc pe 26 noiembrie. Istoriile și semnificațiile moderne ale celor două sărbători nu sunt identice, însă masa împărțită cu familia a devenit elementul central al ambelor. 

Curcanul este probabil preparatul cel mai cunoscut, dar în jurul lui se conturează un întreg peisaj culinar de toamnă: stuffing, piure de cartofi, sos de merișoare, cartofi dulci, porumb și legumele sezonului. Plăcinta cu dovleac (Pumpkin pie) pare aproape făcută pentru această perioadă: dovleac și condimente precum scorțișoară, ghimbir, cuișoare și nucșoară, exact aromele care au ajuns să definească gustul toamnei nord-americane.

Pe alte mese apar pecan pie, apple pie și, bineînțeles, rețetele proprii fiecărei familii. Dincolo de meniu, însă, regăsim ceva ce am întâlnit deja la Chuseok: recunoștința exprimată printr-o masă împărțită cu ceilalți.

Sărbătoarea naturii și frumusețea schimbării anotimpului

Nu toate tradițiile de toamnă au nevoie de mese festive sau ceremonii elaborate. Uneori, simplul fapt de a observa natura devine un ritual. Japonia oferă două dintre cele mai frumoase exemple.

Momijigari: în căutarea frunzelor roșii

Primăvara, Japonia este cunoscută pentru *hanami*, tradiția admirării florilor de cireș. Toamna are propriul echivalent: *momijigari*.

Termenul poate fi tradus aproximativ drept „vânătoarea frunzelor roșii” și descrie obiceiul de a merge în parcuri, grădini, temple sau zone montane pentru a admira culorile toamnei. Arțarii japonezi transformă peisajele în nuanțe intense de roșu, portocaliu și galben, iar schimbarea frunzelor devine un motiv pentru excursii și contemplare.

Tsukimi: privind luna

Tot în Japonia există *Tsukimi*, literalmente „privitul lunii”. Tradiția este asociată cu admirarea lunii de toamnă, în special a lunii recoltei.

Unul dintre preparatele simbolice este tsukimi dango: mici găluște albe și rotunde din orez, a căror formă amintește de luna plină. Ele pot fi aranjate în piramidă și oferite cu această ocazie. Alături de ele apar produse din recoltă, precum castanele și cartofii dulci.

Sărbătoarea luminii și amintirea celor care nu mai sunt printre noi

Toamna înseamnă și zile care devin tot mai scurte. Poate tocmai de aceea lumina apare atât de des în tradițiile acestei perioade.

Uneori este un simbol al sărbătorii și al unui nou început. Alteori însoțește memoria celor care au murit. Lumânări, felinare, mici flăcări plutind pe apă sau mii de lumini care transformă orașele și cimitirele, în culturi foarte diferite, oamenii aprind lumina și îi dau propriile semnificații.

Diwali, India

Una dintre cele mai spectaculoase sărbători ale luminii este Diwali, celebrată în India și de comunități din numeroase alte țări. Casele sunt decorate cu mici lămpi cu ulei numite diyas, apar modele colorate de rangoli, familiile se vizitează, se oferă dulciuri și cadouri, iar spațiile publice se umplu de lumină.

Semnificațiile religioase ale Diwali diferă între hinduși, jaini, sikhi și diferite regiuni ale Indiei, dar lumina rămâne imaginea care unește vizual sărbătoarea. Într-un anotimp în care nopțile devin tot mai lungi, oamenii răspund întunericului aprinzând lumini.

Familiile pregătesc sau cumpără mithai, termen care cuprinde numeroase dulciuri indiene. Pot apărea ladoo, mici sfere dulci preparate în nenumărate variante, barfi, făcute adesea pe bază de lapte, jalebi, cu spiralele lor aurii și însiropate, sau elegantul kaju katli, preparat din caju. Dulciurile sunt împărțite cu familia și musafirii și sunt oferite ca cadouri prietenilor și vecinilor.

Loy Krathong și Yi Peng, Thailanda

În Thailanda, lumina apare într-o formă complet diferită. În timpul festivalului Loy Krathong, oamenii așază pe apă mici recipiente decorative, numite krathong, care conțin adesea lumânări, flori și bețișoare parfumate. Privite de la distanță, râurile și lacurile par presărate cu sute de mici puncte de lumină.

În nordul Thailandei, mai ales în jurul orașului Chiang Mai, perioada este asociată și cu Yi Peng, cunoscută pentru imaginea spectaculoasă a felinarelor care se ridică spre cer. Când apa reflectă lumina, cerul se umple de felinare, iar rezultatul este una dintre imaginile emblematice ale sezonului festiv asiatic.

Día de los Muertos, México

În Mexic, lumina capătă o legătură puternică cu memoria. La începutul lunii noiembrie, de Día de Muertos, familiile creează ofrendas, altare dedicate celor dispăruți, decorate cu fotografii, lumânări, flori, în special gălbenele, și obiecte sau mâncăruri care le-au plăcut acestora în timpul vieții.

Craniile colorate, florile portocalii și lumânările au făcut ca sărbătoarea să fie imediat recunoscută în întreaga lume. Dar dincolo de partea estetică, ideea principală a evenimentului este aducerea aminte și faptul că ei continuă să facă parte din povestea familiei.

Preparatul emblematic al perioadei este pan de muerto, pâinea dulce pregătită special pentru Día de Muertos. În funcție de regiune și de rețeta familiei, forma și aromele pot varia. Mai găsim calaveras de azúcar, craniile decorative din zahăr, dar și preparate precum tamales, mole, calabaza en tacha și atole.

Zaduszki, Polonia

De Ziua Tuturor Sfinților și de Zaduszki, familiile vizitează cimitirele, curăță mormintele celor dragi și aprind lumânări. După lăsarea serii, cimitire întregi sunt luminate de mii de flăcări. Este o imagine foarte diferită de culorile Día de Muertos, însă gestul fundamental este asemănător: lumina devine parte din felul în care oamenii își amintesc de generațiile care au venit înainte.

Componenta culinară nu este la fel de importantă precum în Chuseok sau Día de Muertos, dar există tradiții locale interesante. La Varșovia, de exemplu, perioada este asociată cu pańska skórka, un dulce tradițional vândut în apropierea cimitirelor.

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul

✕