Parastas la KFC

KFC
Timișoara

De fiecare dată când ajungem în efectiv complet în vreun local se lasă cu ceea ce noi numim “parastas”. Simplu spus umplem masa şi băgăm în noi ca sparţii după bunul obicei al praznicelor strămoşeşti care spune că e păcat de la Dumnezeu să arunci mâncare.

De această dată simţeam nevoia de ceva “murdar” şi cum eram chiar în centrul oraşului alegerea era simplă: KFC sau McDonald’s. Fani Mc foarte mari nu am fost nicicare dintre noi vreodată, exceptând vreo ocazie specială când am încercat un preparat nou.

La pol opus, de când s-a deschis foodcourt-ul din Iulius Mall am revenit cu regularitate pentru a ne lua la trântă cu aripioarele picante şi crispy strips-urile colonelului Sanders. Culmea, deşi aflată în buricul târgului, în locaţia din Piaţa Operei mai intraserăm doar de vreo două-trei ori.

Revenind la episodul praznicului, cea mai grea parte are de a face cu alegerea colectivă. Teoretic nu ar trebui să fie aşa, deoarece aproape mereu ajungem fie să ne luăm din fiecare câte ceva şi să ne îndopăm după bunul plac, fie împărţim ceva meniu extra-large. De această dată după ce ne-am holbat vreo 5 minute la meniurile aflate deasupra pultului am convenit că două mini bucket-uri (câte 32.3 lei) ar prinde numai bine: 40 aripioare împărţite la 4 oameni. Am mai luat 4 porţii de cartofi prăjiţi (câte 3.5 lei),  4 sosuri de usturoi (câte 1.6 lei) şi 4 pepsi-uri la 0.5 (câte 4.5 lei) pe care le-am cerut evident fără gheaţă deoarece preferăm paharele pline cu suc, nu jumătate pline cu gheaţă 😉

Meniu mini bucket la KFC în Timişoara

Aripioare de pui de la KFC

Cel de-al cincilea element, tovarăşul pe care îl vom numi generic Vlad dorind să-i păstrăm anonimatul, a fost spărgătorul de grevă luând o salată Vegi (7 lei) şi un meniu cu 5 crispy strips (18.1 lei), plus un pepsi la 0.5 l.

Salată Vegi şi meniu crispy strips la KFC în Timişoara

Pentru a completa tabloul experienţei de la KFC ar mai trebui să adaug faptul că toaleta pare extrem de neglijată, coşul fiind plin de prosoape de hârtie, iar podelele curăţate cu regularitate din sala fast food-ului contrastează cu cele murdare ale toaletei.

Servirea a fost ok, iar domnişoara care ne-a preluat comanda a fost destul de amabilă cât să nu ne grăbească chiar şi atunci când nouă ni se părea că ne ia enervant de mult să ne hotărâm ce vrem să luăm.

Sunt curios dacă a avut cineva vreo experienţă neplăcută la KFC.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

KFC

Adresă:
Adresa: Str. Demetriade Nr. 1 și Str. Goethe Nr. 2
Website:

[…] This post was mentioned on Twitter by Alexandra Pleşa and Alex Albu, FoodCrew. FoodCrew said: . @KFCro recomandă 20 de aripioare pentru 3 persoane. Noi am luat 40 pentru 4 să nu dea cu virgulă 😉 http://bit.ly/g0XK9f #timisoara #kfc […]

[…] demostrat această teorie cu alte două francize americane, KFC şi McDonalds. În principiu cred că are legatură cu faptul că angajații sunt mai atenți, iar […]

[…] să fie o luptă crâncenă între Mado, KFC şi Chinezesc şi mai mereu ieşea câştigător KFC. Dar de când e treaba cu mult sport, mişcare şi un stil de viaţă puţin mai sănătos, au cam […]

[…] după cum mi-a spus chelnerul ), umplută cu El Loco Pollo ( piept de pui  în genul celui de la KFC ), cașcaval, roșii și ceapă verde. Deasupra, presărată alternativ, smântână și ketchup. […]

Comentarii

Sophiestricata

3 February 2011 at 13:15

Experienta neplacuta la KFC a fost mancarea in sine.

    Infidel Gastro

    3 February 2011 at 13:21

    Genial! 😀 În sensul că e junk food şi nu preferi în general sau au comis-o într-un fel anume?

CristinaTM

3 February 2011 at 14:13

KFC e singurul fast-food la care mai mănânc. Mâncarea de la Mc nu e digerabilă. Nu îi suport nici mirosul, d’apoi gustul. Dar KFC e altceva. Plus că am eu o treabă cu modul în care se comportă personalul dintr-un local. La KFC sunt tot timpul de treabă. Da’ tot timpul.

    Infidel Gastro

    3 February 2011 at 16:28

    Cu atât mai mult stau şi mă întreb cum de într-unele locuri se poate ca de fiecare dacă angajaţii să fie amabili iar în altele te-ntrebi dacă nu cumva cred că îţi fac vreun favor dacă îţi zâmbesc.

Povesti de copii adormiti

3 February 2011 at 15:15

kfc nu are cum sa dea gres, oricat ne-am dori. e ceva la crispy stripsurile alea care pur si simplu e genial. coacaine? who knows!

Veveritza mancacioasa

3 February 2011 at 18:24

Bune preparatele pentru un junk food dar ar fi si mai bine daca n-ar mai pune o tona de condimente care fac un chin cele 15 minute petrecute la baie dimineata urmatoare. Eu prefer McDo, e mai digerabil (pentru 4 ori / an de cate ori merg eu la ei).

    Infidel Gastro

    3 February 2011 at 18:53

    Nu am mai spus nimic de deranjul de a doua zi. Unde pui că am mai luat şi sos de usturoi O_o

Cris*

4 February 2011 at 14:01

singurul minus este diminieata cand mergi la toaleta dupa o portie de crispy :))

Bleau

8 February 2011 at 13:41

Si eu tot KFC aleg. De la MC mai iau uneori micdejunul si asta in Bucuresti cand calatoresc si am de stat in gara sau cafeaua. In rest, crispy strips FTW

    Infidel Gastro

    8 February 2011 at 13:57

    Apropo de asta, mi-e dor de o salată cu vârf de la Spring Time.

linkyndy

14 February 2011 at 14:46

Multumesc pentru reclama cu mayor-ul :))
Daca tot scriu acest comment, pun si eu un mare plus in dreptul KFC-ului, in dauna Mc-ului. Mancarea e buna, are gust, nu te scarbeste mirosul de “plastic” de la Mc, este mai civilizat, nu sunt aurolaci care cersesc la 1m de tine, personalul este amabil si nu este acea inghesuiala tipica Mc-ului.

    Infidel Gastro

    14 February 2011 at 17:53

    Cu plăcere, la cât mai multe check-in-uri pe fousquare! 😉

Alex

18 July 2011 at 12:30

KFC pentru mine a luat fata McD de prima data cand a parut in Foodcourt . Singuru lucru care e mai fain la McD sunt cartofii . La KFC adoram crispy stripes , pana cand am reusit sa imi fac si singur acasa , si le-am facut mai putin picante decat la kfc fiindca tin si la stomacul meu .Oricum secretul iutimii la crispy stripes este tona de chili(piper cayenne) pe care o au. Oricum KFC vs McD – aleg KFC fara probleme. Pacat ca nu avem si Burger King 🙁

    Infidel Gastro

    18 July 2011 at 12:55

    Legat de cartofii de la Mc îţi dau mare dreptate. M-am trezit într-o dimineaţă cu gust de cartofi de Mc, asta după ce în noaptea de dinainte gustasem două fire de la o prietenă, iar apoi am fost în pelerinaj pe la Zet unde am băgat o shaorma (execrabilă).

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul