Questo grande amore di pasta

Quasi Pronti
Timișoara

Sunt o fană a pastelor. Aş mânca paste la mic dejun, la prânz, la cină şi între mese. Acasă încerc tot felul de combinaţii încât deja le-am pierdut numărul. Dar nu contează. Inspiraţia funcţionează în continuare.

Dar acest text nu este despre mine. Acest text este despre noul local deschis în Food Court-ul din Iulius Mall.

Duminica trecută ieşind la o plimbărică prin mall, ca de obicei mi-am încheiat vizita oprindu-mă la etajul preferat, cel unde fast-food-urile fac legea. Deşi n-aş putea numi toate locaţiile de acolo de tip fast-food. Mă întrebasem cu ceva timp înainte oare ce se va deschide în locul restaurantului grecesc. Duminică am primit răspunsul. S-a deschis ceva ce poate lipsea din Timişoara şi anume un local unde pastele să predomine în lista de meniu. A fost o încântare pentru mine descoperirea făcută.

Numele nu mi-a inspirat nimic, ba chiar mi se pare aiurea, deşi e sugestiv. În fond, la câte denumiri ciudate de restaurante şi fast-food-uri există, de ce ar ieşi acesta din tipar? Poate tocmai numele ar trebui să ne spună că încă mai au de lucru şi pastele nu sunt gata în forma în care ne-o servesc… 🙂

Localul se vrea de tip italienesc, deşi brand-ul este portughez, iar nimeni din personalul prezent în acea zi nu avea nimic în comun măcar cu limba italiană. Să nu mai spun de portugheză. 🙂 O domnişoară, gen hostess, îmbia trecătorii cu meniul tipărit, explicându-le despre “inovaţiile” cu care Quasi Pronti îşi aşteaptă clienţii. Din nou cele mai bune paste! Toate localurile au cele mai bune paste în reclamele pe care şi le fac! 🙂 Cu pizza treaba e aceeaşi…

Meniu Quasi Pronti foodcourt Iulius Mall Timişoara

Studiind variantele propuse de ei, m-am apropiat de vitrina cu ingrediente. Acolo unul dintre preparatorii de mâncare, pentru că nu ştiu dacă îi pot numi bucătari pe toţi cei prezenţi după tejghea, vreo 4-5 bărbaţi care preparau paste, pe rând mai mult deoarece nu aveau atâtea ochiuri de aragaz disponibile, mi-a ţinut un discurs-poezie învăţat perfect, într-o la fel de perfectă română fără accent italian. Spunea aşa: “Dacă vă plac pastele, suneţi la locul potrivit.” 🙂

Într-adevăr eram curioasă dacă chiar mă aflam la locul potrivit.

Partea frumoasă pe care o pot spune despre Quasi Pronti este că îţi poţi face propria combinaţie de paste alegând între: penne, penne tricolore, tagliatelle, spaghette, farfalle, fusili, şi probabil alte câteva tipuri de paste care îmi scapă acum. Apoi alegi toping-ul dorit dintre: carbonara, bolognese, arrabiatta, smântână cu ciuperci şi altele asemănătoare. Iar la final alegi cu ce vrei să fie pastele, adică: şuncă, bacon, ciuperci, ton, cabanos, porumb, plus alte legume.

Toată prepararea durează câteva minute şi are loc în faţa clientului. Pastele sunt prefierte şi se aruncă în apă clocotită. Preparatorul pune un polonic mic de tot de sos în tigaie, alături de restul ingredientelor alese şi le încâlzeşte. Apoi se amestecă şi pastele în acel sos, se presară parmezan şi gata. Pronti! 🙂

Eu am ales varianta de tagliatelle, sos carbonara şi şuncă.

Tagliatelle cu sos carbonara şi şuncă la Quasi Pronti în Timişoara

Trebuie să menţionez că şunca este din aceea ieftină, gen parizer, fără gust. Deşi am văzut acest lucru, de ce am ales? Pentru că bacon-ul era mai mult grăsime, iar carbonara cu altceva nu prea merge. Sosul era la gust gen sos Carbonara din plic Maggi. Neaşteptat. Acum nu ştiu dacă e bine că Maggi a reuşit să facă un sos Carbonara ca la un local cu nume italian sau e rău că ei nu au un sos Carbonara adevărat.

Tagliatelle cu sos carbonara şi şuncă

Şi pentru că am văzut cât de puţin sos s-a pus în tigaie, am chiar întrebat dacă nu se poate servi cu mai mult sos. Mi s-a răspuns foarte clar că nu. E interesant răspunsul având în vedere că în meniul unde sunt descrise câteva feluri de paste pe lângă cele de bază pentru acel preparat scrie 3 topping-uri la alegere. Dar din ce să alegi dacă sos n-ai voie? Restul ingredientelor nu mi se păreau potrivite şi nici nu mă omor după ele.

Meniu preparate italiene la Quasi Pronti foodcourt în Iulius Mall

Nu mi s-a întâmplat până acum în miile de ori în care am luat masa în oraş să mi se spună nu când ceream mai mult dintr-un ingredient. Mai ales având în vedere că nu am abuzat de numărul de ingrediente care oricum intră în preţul de 13,99 lei cât costă o porţie. Un mare minus pentru asta.

Şi pentru că mi se părea că lasagna arată foarte bine, şi pe deasupra este cu carne de pui, am zis că merită să iau o porţie. Ştiam că nu voi putea mânca tot, dar nici nu conta, vroiam mai mult să gust.

Lasagna de pui la Quasi Pronti în foodcourt la Iulius Mall din Timişoara

Nici nu s-a comparat cu pastele! A fost bună, gust interesant, multă carne de pui, săţioasă rău. Deşi e drept că pică un pic mai greu decât pastele. La acelaşi preţ de 13,99 lei s-a meritat.

Fiind obişnuită cu alt tip de lasagna părea că mânânc altceva. 🙂

Lasagna de pui la Quasi Pronti

În meniu scrie că au şi cu carne de vită, doar că atunci când am fost eu nu aveau. În schimb aveau lasagna cu spanac. Nici cannelloni nu aveau, deşi la fel, în meniu scrie că au în aceeaşi combinaţie de umplutură.

Alt preparat cu care încearcă Quasi Pronti să ne ademenească este pizza. Tot la 13,99 lei, cu ingredientele alese de noi. Lipseşte salamul, lipseşte şunca aceea potrivită pentru pizza, aşa că am zis pas, mai ales că am văzut pizza gata scoasă din cuptor şi blatul părea mult prea crocant pentru gustul meu.

Încântarea mea din primele clipe că s-a deschis un astfel de local a luat sfârşit destul de repede. Eu mi-am satisfăcut curiozitatea şi ştiu că a doua oară nu mă mai las ademenită. E clar chestie de gusturi. Poate altă combinaţie e mai reuşită. Dar cum nici n-am de gând să încerc, vă las onoarea. 🙂

Nu pot spune că a fost mâncare rea, sunt sigură că mulţi vor deveni fani acest local, dar dacă facem o comparaţie cu vecinul lor unde mai găsim pizza şi paste, Bella Italia, diferenţa este imensă, la aceasta din urmă preparatele fiind mult mai delicioase.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Quasi Pronti

Adresă:
Iulius Mall
Telefon:
Website:

[…] povesteam că în locul restaurantului grecesc din Iulius Mall s-a deschis controversatul fast-food Quasi Pronti. Îmi părea rău într-un fel pentru că niciodată nu luasem nimic de la ei, tot promiţându-mi […]

[…] că eram în Roma am optat pentru pizza şi spaghetti. De fapt, în afară de felurile de mâncare tipic italiene, acest restaurant oferă meniuri […]

[…] acest local pot fi servite meniuri cu specific italienesc, în special Pizza şi Paste. Am frecventat de două ori acest restaurant, cu ocazia vacanţei petrecute la New York, în cadrul […]

Pizza Italiano davvero | FoodCrew

18 September 2012 at 16:30

[…] localuri unde savuram o îngheţată “davvero italiano” sau să mâncăm o pizza sau lasagna. yamiiii, ce îmi salivează papilele gustative acum. Am mâncat pizza în 3 restaurante diferite […]

[…] Penne mediterane – 38 de lei – 250 de grame […]

[…] unui asemenea meniu necesită ceva timp, mai ales că nu eram sigur dacă aş vrea să încerc paste, pizza sau fructe de mare. Convins de pofta cu care amicul meu devora paginile de care erau trecute […]

Comentarii

Andrei

5 September 2011 at 12:49

Chestiile pe care ti le ofera aia acolo n-au nici o treaba cu pastele. N-ai pierdut nimic ca n-ai luat canelloni, am “servit” eu o data. “Pasta” e ordinara, iar umplutura de pui e de genul “rumegus”. Sosul e “la borcan”, foarte sarat si cu o tona de glutamat (Maggi :)). Ma mir ca zici ca nu sunt locuri unde sa mananci paste in oras, sunt n-shpe localuri italienesti si nu numai unde au paste fantastice. Doar ca nu-s in Mall 🙂

    Infidel Gastro

    5 September 2011 at 13:08

    Cred că Naiada de referea mai degrabă la locuri în care să mănânci paste “to go”. Pe unde ne-ai recomanda să încercăm nişte paste decente în Timişoara?

    Naiada

    15 September 2011 at 16:23

    Exact, mă refeream la un meniu care să fie 90% compus din paste. Nu pizzerii unde să aibă 5-6 feluri de paste sau mă rog restaurante gen Pomo D’Oro sau Vela sau care mai sunt, Al Duomo despre care am scris sau Francesca despre care deasemenea am scris. Un asemenea local îmi doresc în Timişoara.

    Deci nu mi s-a părut că sosul ar fi Maggi la plic… Sincer nu ştiu cum s-au gândit că va funcţiona această prosteală. Mă îndoiesc că acolo la el acasă în Portugalia acest local foloseşte produsele folosite de cei care se ocupă de franciza din România. Apropo, n-am mai fost la mall de ceva vreme, mai se înghesuie lumea la ei?

Alex

20 September 2011 at 14:07

Eu ador pastele , dar mi le fac eu acasa . O sa trec si eu pe la mall sa vad care e diferenta intre astia si cele preparate de mine. In primul rand e pretul care mie mi se pare enorm , dar sunt curios sa vad si voi reveni cu pararea .
Si asa ca bonus o retata de spaghette super simpla ce mi-a dat-o un amic italian : spaghette cu ulei de masline extra virgin si parmezan . Dupa ce se sunt gata se pun spaghetele intr-un bol/vas si se toarna putin ulei de masline, se amesteca si dupa se rade parmezan dupa gust si iar se amesteca. Se poate adauga si sare daca este nevoie . Ies pur si simplu delicioase , nici mie nu-mi venea sa cred , fiindca am fsot destul de sceptic in privinta retetei. Pofta.

    Naiada

    20 September 2011 at 18:33

    Alex, n-ai pierdut nimic că n-ai încercat pastele din mall. Dar dacă vrei neapărat să le încerci, chiar sunt curioasă de părerea ta.

    Mulţumim pentru reţetă. Poate o încercăm cu echipa cât de curând. 🙂

    Tünde Nagy

    10 October 2012 at 13:46

    Buna, imi pare bine ca sunt oameni si cu “cap” si stiu ce inseamna “pasta buna”, si mie imi place varianta simpla cu ulei de masline si parmezan, dar eu in prealabil pun 2 catei de usturoi in ulei inainte cu 1-2 ore…. Merita incercat! Iar cei de la Quasi Pronti isi bat joc de pastele Barilla, parerea mea.

    Nuți Foame

    10 October 2012 at 14:55

    Mulţumim şi pentru idea ta! 🙂

Geta Hulea

28 September 2011 at 21:28

Ceao Dragilor,

Nu intamplator am ajuns la sectiunea paste a.i. am citit comentariile si am devenit foarte curioasa…atat de curioasa incat astazi am facut o vizita la Iulius Mall la restaurantul Quasi Pronti. Stiam de la o prietena ca s-a mai deschis un restaurant italian in Iulius asa incat aveam deja destule argumente sa incerc ceva nou. Evident am inut cont de parerile voastre si am incercat altceva decat ati nimerit voi, adica Lasagna Bolognese… cred ca am avut noroc sa ajung la ei in jurul orei 13:00 cand tocmai scoteau o tava de lasagna din cuptor… pot sa va spun ca am salivat instantaneu can am vazut cum se intinde mozarella odata cu portionarea acestetia, asa incat nu am mai stat pe ganduri si am comandat o portie ! Mi s-a parut imensa insa m-au asigurat baietii ca daca nu pot sa o mananc pe toata, ma ajuta sa o pun la pachet…mi s-a parut dragut din partea lor. In fine, am mai luat o limonada si m-am apucat de treaba. Reteta mi s-a parut ok, evident nu mai buna decat stiu eu sa o fac insa decent pentru un restaurant fast food. Faptul ca am servit-o in farfurie de portelan cat si tacamuri de metal a fost o experienta demna de laudat intr-un fodcoart unde plasticaraile sa intrec intre ele… apoi sa mananci paste din farfurie de plastic este jalnic (mi s-a mai intamplat). In fine, una peste alta as spune ca cel putin pentru o lasagana bolognese m-as mai intoarce. Am sa mai trec pe la ei sa verific si pizza sau paste…sa vedem acolo ce nota le dam 🙂

Va doresc numai experiente bune :-),

Geta

    Naiada

    29 September 2011 at 10:33

    Geta, mă bucur că tu ai avut o experienţă ok la ei. Şi eu ziceam că lasagna a mers cât de cât, era consistentă, multă carne şi suficient de mare. Dar poate şi din cauză că era cu pui şi nu prea aveam cu ce s-o compar nu a fost ceva fără de care să nu mai pot trăi. 🙂
    Eu personal nu mai încerc altceva de la ei, dar dacă tu te încumeţi, aştepăm să ne povesteşti. 🙂

Geta

2 October 2011 at 17:34

Povestea continua 🙂
Am fost si astazi la Quasi Pronti… trebuie sa recunosc ca am acum o colaborare cu Iulius Mall si in perioada urmatoare voi sta mai mult in mall, astfel trebuie sa mananc cam de la toate restaurantele ca sa nu ma satur de ceva anume…
Ce nu mi-a placut este ca am stat la coada aprox 20 min desi nu erau mai mult de 15 clienti…aici mai au cu problema cu viteza de servire. In fine, intr-un final mi-a venit randul si am ales asa: pene tricolore cu sos de ciuperci smantana si sunca iar ca si toppinguri am pus somon, masline si putine ciuperci proaspete, am ornat apoi frumos cu putine capere si m-am apucat din nou de treaba 🙂 Asta a fost de departe combinatia cea mai reusita de pana acum, asa incat va recomand sa incercati ! Eu am mai pus ochii si pe pizza, mi s-a parut interesant conceptul sa poti construi pizza fix pe gustul tau. Voi reveni saptamana viitoare cand mai merg pe la ei

Geta

    Naiada

    3 October 2011 at 9:44

    Geta, se pare că eşti o norocoasă. Sau cel puţin avem alte gusturi. 🙂
    Aş vrea să cred că şi-au mai revizuit reţetele. Spune-mi doar dacă sosul ţi s-a părut cunoscut ca şi gust sau mă rog, îl poţi asemăna cu un alt sos.
    Aştept cu interes următoarele tale poveşti.

    Infidel Gastro

    3 October 2011 at 16:45

    Ce ai spune ca data viitoare să documentezi puţin mai pe-ndelete experienţa de la Quasi Pronti şi să încerci o scurtă recenzie pe care să o publicăm pe site? Să ne aşteptăm la un mail pe posta@foodcrew.ro? 🙂

    corina

    23 July 2012 at 15:20

    Nu am mancat pizza de la Quasi Pronti, dar o pizza foarte buna personalizata se poate manca la pizzeria La Maria din Maria.Ti-o poti face cu ce ingrediente doresti tu si in plus,daca mergi si comanzi de mai multe ori acelasi sortiment personalizat de pizza,acesteia i se da numele pe care il doresti tu.Mi se pare o chestie interesanta,nu am mai intalnit asta la o alta pizzerie din Timisoara.

Geta

7 October 2011 at 20:47

Dragilor,

Am lipsit din Timisoara cateva zile insa m-am intors azi si am o poveste noua despre Quasi Pronti 🙂

De data asta am incercat pizza: o sa spuneti ca sunt de la tara insa mie imi place pizza cu blat gros 🙂 de , traiesc in Romania 🙂 iar pizza de la Quasi Pronti e cu blat subtire si crocant.

Dar sa va dau cateva detalii picante 🙂 Am fost azi pe la 1 pm, o ora total gresita, pentur ca am stat la coada 25 de minute si din nou nu erau o suta de persoane in fata mea, insa se pare ca daca vrei sa mananci ceva mai bun trebuie sa astepti. Asta e, eram decisa sa servesc pizza construita de mine asa ca am stat. Am ajuns in fata unuia dintre baietii simpatici cu batic in cap si am rugat sa mi se puna bacon, ciuperci proaspete si parmezan, dupa care topping dublu de mozarella….daca tot am stat atat la coada am observat ca topping-ul suplimentar costa doar un leu 🙂 aviz amatorilor de felii de pizza care se intind la momentul desprinderii 🙂 asta cred ca mi-a placut cel mai mult. Paradoxal cu criteriile mele de servire a pizzei asta chiar mi-a placut. Adevarul este ca imi era si foarte foame iar pizza am servit-o la 20 de secunde dupa ce aceasta a iesit din cuptor.

Una peste alta, nu cred ca pizza este alimentul ideal pentru nimeni, dar atunci cand vrei sa te “rasfeti” la o bere cu prietenii, cred ca e prdusul ideal de la Quasi Pronti.

Nu pot sa nu fiu carcotasa si sa recunosc ca bacon-ul a fost putin cam grasut…insa era asa de bun,….. periculos pentru cei care dresc sa-si mentina silueta 🙂

O sa incerc o descriere detaliata si critica in acelasi timp pe mail-ul vostru ….sper sa am timp in weekend-ul asta dupa urmatoarea experienta dulce de la ei…am vazut eu cu coada ochiului un tiramisu acolo, intr-un colt :-).

Cu drag,

Geta

    Naiada

    10 October 2011 at 10:05

    Geta, tu chiar eşti o fericită! 🙂
    Sunt convinsă că e chestie de gusturi aici, dar tot vreau să ştiu dacă sosurile lor ţi se par asemănătoare cu alte sosuri, adică sunt chiar atât de naturale?
    Pizza caldă în general are alt gust decât servită după ceva timp. Eu încă nu-mi pot schimba părerea despre ei… Şi cum nici nu cred că mai încerc ceva de acolo, voi rămâne constantă. 🙂
    Aşteptăm şi poze pentru când mai încerci ceva nou.

Ionut Arun

14 October 2011 at 14:16

Hello,

Am observat comentariile voastre foarte interesante si pentru ca imi plac provocarile am fost si eu la Iuius Mall la locatia celor de la Quasi Pronti sa aflu care este adevarul.

Iata observatiile mele:

– servirea a fost ireprosabila (am primit chiar si un pachet de guma gratis)
– am servit lasagna bolognese – nu imi amintesc sa fi servit vreodata ceva mai bun
– locatia mi se pare ca arata super, angajatii impracati profesional, curatenie, ce mai , departe de multe restaurante din Iulius

Concluzie: e clar ca Naiada are niste gusturi exotice, pe care nu le va putea schimba nimenti ! Sper sa mai fie si alti fani ai acestui site care sa imi sprijine opinia !

Va doresc numai bine !

Ionut

    Naiada

    14 October 2011 at 19:45

    Ionuţ, mă bucur că îţi plac provocările şi sper că vei continua explorările. 🙂 Cât despre subiectul despre care se vorbeşte aici nu am ce să comentez despre servire, pe mine m-a deranjat doar că nu a vrut să-mi pună mai mult sos, dar după spusele Getei din comentariile de mai sus se pare că s-a remediat problema şi ce doreşti extra costă 1 leu. Mă gândesc că şi sosurile. 😀

    Cum scriam în review eu am servit lasagna cu pui şi am specificat că a fost bună. Poate că mi-ar fi plăcut şi cea bolognese, dar pentru că am scris despre întâmplarea de atunci am şi punctat minusurile, de aceea nu înţeleg de ce concluzia că gusturile mele ar fi exotice, din moment ce scriind despre 2 produse, pe unul l-am apreciat şi pe altul deloc. Primul comentariu de aici spune acelaşi lucru privind sosul Carbonara, că prea seamănă cu Maggi la plic.

    Când vei mânca exact ce am mâncat eu, cu exact la fel de puţine topping-uri la paste atunci poate, repet, poate îmi vei da dreptate. Asta dacă nu s-a schimbat ceva între timp sau pur şi simplu gusturile noastre sunt diferite.
    Eu oricum cred despre mine că am nişte gusturi rafinate. 😛

Veveriţa Mâncăcioasă

14 October 2011 at 15:30

Gata, m-ati facut curioasa! Poate ajung si eu p-acolo sa le gust pastele si sa le observ servirea si alte aspecte..:D

    Naiada

    14 October 2011 at 19:51

    Veve am încredere că tu tai şi spânzuri prin scris dacă nu ţi se pare ceva ok. 🙂
    De curiozitate doar, dacă iei paste, spune-i să-ţi pună mai mult sos, fără să soliciţi extra cu plată. Doar să testăm… 😉

Veveriţa Mâncăcioasă

15 October 2011 at 19:45

Naiada, FoodCrew, popor, am revenit din Mall unde am experimentat Quasi Pronti sub forma de paste. Cu parere de foarte bine va informez: mie mi-au placut. Am bagat o portie mare spre foarte mare de lasagna cu carne de vita + sos de rosii care a fost foarte gustoasa si aromata. Mr. V a bagat o portie de spaghetti + sos quatro formagi + ton, masline si fructe de mare (surimi) care au fost iar delicioase. Pe langa, am balotat o bere (Tuborg, 6 lei) si o limonada mare (4 lei). Complet multumiti si cu doar 38 lei. 🙂 Servirea mi se pare putin ametita, nu se stie exact unde e coada dar, mi-au placut pastele portionate la milimetru, echipamentul foarte curat al baietilor, rapiditatea, faptul ca totul se prepara / incalzeste in fata ta, multitudinea de condimente pe care le poti presara pe paste / pizza (inclusiv ketchup la liber), pastilele de guma gratis oferite la casa si, nu in ultimul rand, pe langa gustul preparatelor, faptul ca, in sfarsit, exista in Mall un loc unde se poate manca in farfurii normale cu tacamuri normale. Urasc plasticele! (Naiada, nu contest, e posibil sa aiba si chimicale bagate in sosuri dar, pana la urma, cine vrea sa traiasca 200 de ani? 😀 ) Eu le dau 9 / 10 per total. Cu burtocul plin a raportat, a dvs., V.

    Naiada

    8 November 2011 at 11:36

    Veve sincer mă mir. Poate că doar pastele carbonara în combinaţia luată de mine sunt atât de plasticate. Nu contesc că gusturile fiecăruia nu trebuie să corespundă cu gusturile mele. Eu una nu-mi schimb părerea, doar aştept ziua în care cineva îmi va spune că a mâncat exact ce am mâncat eu şi atunci poate putem discuta, aşa cu alte preparate nu cred că are rost. 🙂

Ionut Arun

23 October 2011 at 21:06

Draga Veverita,

Cred ca e timpul sa o convingem pe Naiada sa mai incerce odata experienta culinara de la Quasi Pronti, unde din cate imi dau eu seama, ceea ce a fost la inceput mai putin bun, s-a transformat acum in -probabil- cel mai interesant restaurant de tip fast food din Iulius Mall. Sunt de acord si eu cu tine ca reprezinta imaginea unor profesionisti ! Felicitarile mele si pentru azi cand am mancat carbonara si a fost totul delicios 🙂

Ionut

    Naiada

    8 November 2011 at 11:41

    Ionuţ, nimic nu mă mai poate convinge să încerc. 🙂 Pe banii mei nu mă mai risc, şi să fie 5 lei porţia, nu merită. (Ăsta nu e un apropo să faci cinste. 😛 )
    Ai încercat carbonara cu şunca aia ieftină? Sau cu bacon?

diana isain

24 October 2011 at 9:34

si eu cred la fel….am incercat caneloni, lasagnea…dezamagitor chiar daca e pe fuga, nu are scuza. limonada e ok
si tipii de acolo sunt ok si mi-a placut faptul ca poti sa iti pui busuioc sau alte condimente dupa dorinta proprie

    Naiada

    8 November 2011 at 11:45

    Mie tipii mi s-au părut prea plini de ei, cel puţin la început… Acum am văzut că nu mai sunt chiar tot cei de atunci.
    Nu pot spune că mă bucur că ai aceeaşi părere ca mine despre mâncare, doar e interesant că nu toată lumea are aceleaşi preferinţe, ceea ce e normal. Mai un pic mă gândeam că doar eu am o problemă, deşi nu eşti singura care mi-a dat dreptate.

    Tünde Nagy

    10 October 2012 at 14:06

    Sincer, nici nu stiu ce sa fac?! Sa fiu revoltata sau sa rad de comentariile lasate de fanii Quasi Pronti, si o lauda pana la cer… La noi pastele se fac pe loc (deci nu prefierte), se foloseste numai pana (adica frisca din Italia), sunca-sunca “aia presata” (deci nu cea mai ieftina de la Metro/Selgros cum e la QP), te serveste la masa ospatara cu pastele in platou cu tacamuri normale, intre timp mai si asculti o muzica buna, e si mai ieftina si mai mare portia decat la QP etc, etc si lumea totusi pune botul la fast foof-urile din mall-uri :(…..

    Nuți Foame

    10 October 2012 at 14:56

    Şi unde putem savura pastele foarte bune fpcute de voi? 😀

    Tünde Nagy

    16 October 2012 at 20:37

    La “Pizzeria WHY NOT” din Oradea 🙂 doar pana in data de 01.12.2012 🙁

Veveriţa Mâncăcioasă

8 November 2011 at 11:52

Naiada, gusturile nu se discuta. 😉

Mihai

4 December 2011 at 23:54

Dragi “Petrecareti”,

Mi se pare mie sau voi analizati un restaurant de tip Fast Food ? Ma mir ca nu sunteti suparati ca nu servesc la masa :-)))

Ok, sa revenim la realitate….este un fast food unde am apreciat faptul ca totul este gatit pe loc, unde mai pui ca mi-am pus eu ingredientele preferate (am evitat sunca, oricum orice sunca ai folosi are in egala masura E-uri si alte substante de care nu avem neaparat nevoie)…

Asadar va scriu pentru ca am avut si eu o experienta in Iulius Mall la Quasi Pronto si totul a fost super ok.

Pret corect calitate corecta, e tot ce pot spune despre ei.

Ps. Dupa ce am mancat nu am avut nici o “aroma” care sa-mi vina inapoi din stomac… asta e de apreciat !

Mihai

    Naiada

    7 December 2011 at 13:20

    Dragă “Mihai” sau vrei să-ţi spun “Ionuţ”? Că doar aşa te-ai semnat la comentariile anterioare. Încep să cred că nu eşti doar un simplu client dacă insişti cu acelaşi lucru. Sau doar îţi place să ai ultimul cuvânt. Ai onoarea.

Geta

21 January 2012 at 20:33

Ceao dragilor,

Dupa o lunga delegatie in Ungaria m-am intors la vatra 🙂 Speram sa gasesc mai multe comentarii pozitive despre Quasi Pronti Timisoara, cel putin asa cum scriu altii despre ei in alte orase: Bucuresti de exemplu. Am vesti noi de la ei, am mancat intr-o zi cannelloni cu branza, atentie, am inteles ca nu-ai fac in fiecare zi, insa au fost super super. Poate mai intrebati si voi si ii determinam sa-i faca in fiecare zi. E clar ca au un bucatar bun.

Va pup si ma intorc curand cu vesti 🙂

Geta

    Naiada

    26 January 2012 at 13:05

    Geta, cred că tu rămâi fana lor nr. 1. 🙂
    Eu personal îmi menţin părerea. Probabil că gusturile mele sunt prea pretenţioase sau mă rog, n-am gusturi. 🙂

    Te aştept şi cu păreri legate de alte locaţii. Mă gândesc că mai mănânci şi prin alte locuri, 🙂

zagarici

9 October 2012 at 15:02

Sunt un fan al pastelor si din cate vad aici am gasit o parare care mi se pare rautacioasa si la prima vedere, cat si la final,

Cei de la Quasi Pronti chiar ofera retete foarte bune si servirea este ireprosabila,

Gustul si servirea este mai buna decat la alte restaurante sau marci de renume.

    Nuți Foame

    9 October 2012 at 15:15

    Măi recenzia e de-acum un an. Poate s-au schimbat lucrurile între timp! 🙂

Mihai

24 October 2012 at 20:41

Poate ar fi timpul sa repete cineva recenzia 😉

Grigoras

3 May 2013 at 11:47

Curiozitatea acestor comentarii, pareri …etc m-a facut sa incerc produsele oferite de Quasi Pronti ,

Asa ca am fost in locatia lor si mi-am luat o pizza (ca sa mearga cu bere) , iar prietena mea paste ,

Concluzia despre Quasi Pronti:

Pizza avea blatul foarte gustos iar ingredientele proaspete imbinau perfect gustul complet al pizzei
Pastele mancate de prietena mea au fost delicioase, mai ales ca ea este bucatar intr-unul din restaurantele Trattoria din Arad , ….deci ea e specialista.

Multumesc

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul